Capitolul VII

290 22 6
                                    

Felix P.O.V
Frig... Îmi este frig...simțeam aerul rece cum îmi lovește corpul slab îmbrăcat, sub mine puteam simți un start gros de zăpadă. Îmi deschid ochii, realizând că sunt din nou în fata cabanei, ușa era larg deschisă, întreaga cabana putând fi văzută. In mijlocul ei stătea o silueta înaltă, o silueta ce o cunoșteam mult prea bine... inconfundabilă...
-Hyunjin?
Spun speriat, încercând să mă ridic de pe zăpadă, însă nu mă puteam mișca, eram paralizat. Stătea cu spatele pe startul rece, uitandu-mă la omul ce zâmbea, apropiindu-se de mine.
-Felix...Lee Felix...ăsta este numele tău...Nu te îngrijora...Felix...orice nume ai lua... rămâi al meu, trup și suflet. Fugi, ascunde-te, mereu te voi găsi, cat timp inima ta va bate, eu voi fi în spatele tău, te las acum să pleci, este clar că încă nu realizezi, doar eu te iubesc, doar eu te vreau. Mă voi întoarce, iar când o v-oi face, nu vei mai putea pleca. V-om fi fericiți din nou...Noi trei...
-Trei?
Imediat după ce a rostit acele cuvinte, m-am trezit brusc din nou în patul din casa bătrânei, Chan dormind lângă mine. Mă ridic din pat, întreg corpul fiindu-mi acoperit în transpirație. Mă duc încet spre baie, iau o cană de apă rece, udandu-ma pe față. Îmi ridic capul, văzând reflexia ce mă aștepta. Arăt... normal? Arăt mai bine decât o făceam când am venit în cabană, mușcându-mă un fața oglinzii pentru a mă analiza, cămașa largă de pe mine cade, arătându-mi o pată neagră aflată pe pieptul meu. Mă uitam șocat in oglindă, amintindu-mi că locul unde ea se află, este locul atins de Hyunjin înainte să mă trezesc...Deci nu a fost un vis? A fost real...Asta înseamnă că toate cuvintele spuse de el...erau adevărate...La naiba...de ce nu îmi pot aminti ultimele cuvinte spuse de el...Pot să îmi amintesc până la "V-om fi fericiți din nou." Știu că a mai spus ceva... Dar ce?
-Felix?
Tresar la auzul numelui meu, îmi iau repede cămașa pe mine, ieșind în hol, fiind întâlnit de un Chan îngrijorat.
-E timpul să plecăm.
Spune el luandu-mă în brațe.
-Știu că toată situația asta este extrem de derutantă...îți voi explica tot în mașină.
În scurt timp eram gata, intrăm amândoi în vehicul, spunandu-i femei ce ne-a găzduit un "rămas bun". Odată pornită mașina, accelerăm pe drumurile rustice. Mă uitam pe fereastră, la conacul ce stătea în inima pădurii, acum aproape imposibil de văzut. Nu puteam sa nu mă întreb, oare a revenit? Ce a simțit când nu m-am găsit? Voi putea vreodată să trec peste toate astea? Oare chiar se va întoarce?
-Felix...este timpul să aflii ceva despre mine...
Spune Chan, scoțându-mă din transă.
-Ăsta este locul unde am crescut...Ambii mei părinți au murit când aveam șase luni, au fost omorâți de către un sătean, nu știu motivul exact, mulți spuneau că a făcut-o să își revanșeze prima dragoste, care a fost căsătorită forțat cu fratele tatei, femeie la care am stat este cea care mi-a crescut...Iar pe Jisung îl știu din copilărie.
De abia puteam înțelege despre ce vorbea.
-Deci...când ai spus că ești adoptat...Chan...Îmi pare rău...
-Nu, Felix, mie îmi pare rău, ne cunoaștem de atâția ani...și totuși am ținut lucruri ascunse de tine.
Spune el, uitându-se în fața, ochii săi păreau plini de regret.
-Chan...tii minte momentul in care ne-am întâlnit? Știi... De când am fost mic, părinți mei nu m-au iubit, cel puțin nu m-au iubit ca pe ceilalți copii, mereu frații mei mai mari erau singurii apreciată, nu mă neglijau, însă răceala lor față de mine era evidentă, poate fiindcă după ce ambii au divorțat, și aveau câte un copil, au decis să se căsătorească pentru că băieții să aibă o familie normală, apoi am apărut eu, dintr-o greșeală, chair dacă eram copii amândurora...nu puteau să mă iubească...Într-o seară, după luni întregi în care certurile între mine și familia mea erau zilnice, și după o perioadă lungă de depresie, am decis să fug cu Wonyoung, ambii nu știam ce era cu viața noastră, însă doream să fim liberi, doi puști nebuni de șaisprezece ani, stăteam pe străzi, până ai apărut tu, și ne-ai oferit un cămin, unde i-am întâlnit pe Jisung și Changbin, toți cinci eram la fel, m-ați primit în familia voastră, chiar dacă eram un străin. Chan...ce vreau sa spun e... Îți rămân dator...pentru eternitate...orice ai face...nu te pot urî. Chan, tu ești primul om pe care l-am văzut că pe un tată.
-Felix...
Își pune mâna pe umărul meu, strângându-l ferm.
-Te voi apăra, până la sfârșit.
După câteva ore în mașină, ajungem Intr-un final acasă la Chan, Jisung și Changbin stăteau în fața blocului. Imediat după ce am ieșit patru brațe încărcate cu mușchi mă sufocau.
-La naiba, Felix! Cum naiba ai dispărut?!
Spune Jisung, începând să plângă.
-Am crezut că...te-am pierdut pentru totdeauna...
Nu îmi gaseam cuvintele, simțind un șir fierbinte ce mi se prelingeau pe față, am început sa plâng în gâtul lui Jisung.
-La dracu, chiar, cum naiba ai ajuns protagonistul într-o carte cu vampiri, dă-o încolo!
Spune Changbin, dandu-mi drumul ca să descarce bagajele.
-Gata Jisung...Îmi oare rău...e vina mea ...
Spun, strângându-l mai tare.
-Nu, e vina lunaticului de pe munte...Hai in casă, am comandat mâncarea ta preferată, sper macar că te-a hrănit bine ciudatul.

Monster {BoyxBoy}Where stories live. Discover now