Bestiile din Cartierul West

~Bine te-ai întors!

Apelul primit de la Yoyo nu a făcut decât să mă îngrijoreze și cred că mi-am tocit covorul din cameră de câte ori am călcat pe el de la turele pe care le tot fac. Doar că nu pot sta liniștită.
Se pare că a aflat de la Jeff că în dimineața asta a ieșit o luptă între Cabrones și Bestii. Iar lupta s-a încheiat cu o înjunghiere. Doar că nu știm a cui.
Și mă tot gândesc la Caleb. Se aruncă într-o bătaie fără să se gândească și probabil ar fi fost principala țintă a celor din Cabrones.
Dacă Jeff nu a vrut să îi spună cine a fost cel rănit tocmai pentru că era Caleb? Dacă acum este la spital, zbătându-se între viață și moarte? L-am sunat pe Tristan dar nu îmi răspunde. Acesta ar putea fi motivul.
Nu știu ce să fac ca să îmi iau această apăsare de pe inimă dar dacă nu fac ceva curând o să îmi pierd mințile.
Casa lui Caleb Carvalho se află doar la 50 de m de mine. Aș putea să bat la ușa lor după un afurisit de an. Dar ce explicație aș avea?
Dacă mezinul Carvalho nu a pățit nimic și chiar el îmi deschide ușa? Mi-aș face propria condamnare la moarte. I-aș da unul dintre cele mai bune motive să mă rănească cu vorbele sale.
Dar dacă îngrijorarea mea se adeverește? Atunci puțin îmi pasă dacă îi voi da motiv să își arate colții!
Părăsesc casa cu cea mai mare viteză și o nostalgie puternică mă străbate când calc gazonul familiei Carvalho. Tânjeam după ziua în care aș fi revenit aici. Dar motivul nu este cel visat de mine.
Ciocăn fără ezitare la ușa albă și nu mi-a trecut prin minte varianta ca unul dintre părinții lui să răspundă. Ce minciună pot inventa care să îmi scuze absența din acest an?
Mirosul de portocală îmi invadează nările odată ce ușa se deschide și postura înaltă din fața mea îmi face emoțiile să dispară.
-Chloe Ross în fața ușii mele? Ciupește-mă altfel cred că visez!
Dacă Tristan mi-a răspuns, înseamnă că știu deja că el nu a fost înjunghiat. Și sunt ușurată că nu a trebuit să dau ochii cu Lionel sau Julia.
-Te-am sunat! De patru ori. Nu mi-ai dat de ales!
Se uită șocat la mine și îmi dau seama că iar a uitat să își dea telefonul pe sonerie. Nu înțeleg ce secrete de stat ar putea avea în telefonul ăla și nici ce președinte l-ar putea deranja pe el.
Se dă într-o parte, eliberând calea spre livingul lui și intru sfioasă în acel loc magic. În casa copilăriei mele. În casa băiatului de care sunt îndrăgostită.
-Deci? Cu ce onoare te am în casa mea, rază de soare?
Tristan zâmbește ușor și nu pare să fie trist. Iar ochii lui arată plini de viață. Dacă Cal ar fi rănit, ar trebui să arate dărâmat, nu?
-Caleb e bine? Nu a pățit nimic, nu?
Fiul cel mare dintre Carvalho mă străbate cu niște ochi nesiguri și nu vreau să mă creadă o nebună. Dar probabil nu s-ar aștepta ca eu să fi aflat de bătaie.
-Îl știi pe nemernicul ăla să pățească ceva? E la bar, bea o bere cu Zayn!
Răsuflu afară tot aerul care mi s-a blocat în corp de când am primit apelul de la Yoyo iar inima va începe să bată regulat. Nimeni nu a pățit nimic!
-Yoyo m-a sunat să îmi spună că ați avut o luptă cu Cabrones care s-a terminat cu sânge. Îți jur că dacă nu aflam care e treaba cu voi, îmi pierdeam mințile în camera mea!
Tristan mă trage ușor la pieptul său și e a doua oară când mă îmbrățișează după afurisitul acela de an. Prima oară a fost la petrecerea Zorei când am intrat în el accidental.
-Ești minunată, Chloe! Stai liniștită, nu a fost unul de-al nostru!
Aș fi putut să nu ma panichez dacă aveam încredere în Bestii. Sunt niște tipi foarte duri. Și au sânge rece.
Tristan e unul dintre cei mai buni! Iar Caleb..Caleb e cel mai periculos!
-Tu chiar ai făcut asta pentru că ai crezut că frate-miu este rănit? Ți-ai călcat pe inimă și ai venit la noi acasă?
Pare chiar uimit și încep să mă întreb dacă Tristan cunoaște povestea noastră. Adevărul din spatele plecării fratelui lui. Că eu sunt vinovata.
-Da! Chiar dacă exista șansa să fiu rănită la final, trebuia să o fac. N-ai idee cât de important încă este fratele tău pentru mine!
Aprobă din cap la auzul cuvintelor mele în timp ce mâna dreaptă și-o trece prin păr. Am mai spus-o, dar a făcut o alegere foarte bună cu acel pierce în ureche.
-Știu ce s-a întâmplat între voi, Chloe! Doar că nu știu care dintre voi doi e mai prost.
Poftim? Asta e tot ce pot spune. Poftim?
-Nu te uita ciudat la mine! Tu ai tras concluzii pripite și ai aruncat vorbe pe dos, iar el s-a purtat ca un copil și te-a abandonat. Nu cred că există un vinovat!
Seamănă puțin cu ce mi-a spus Yoyo cândva. Ea spunea că nu doar el a supraviețuit. Că nu doar el a suferit. Și eu am făcut-o. Iar acum Tristan spune că tot amândoi suntem vinovați. Se pare că tot acest rahat se împarte la doi.
-Mă suna aproape în fiecare seară. Doar ca să plângă. Să îmi spună ce nemernică ai fost cu el și că ar vrea să moară. Rămâi stană de piatră văzându-l tocmai pe el în halul ăsta.
Habar nu aveam cât de greu i-a fost. Dar să aflu că nu exista zi în care să nu plângă la fratele său mai mare e peste puterile mele. Nu pot suporta acest adevăr.
-Dar apoi mă gândeam la tine și la cum te simți tu. Pentru că până la urmă tu erai cea care o dăduse în bară!
Tristan are dreptate. Eu am făcut-o. Degeaba spun că povestea asta se împarte în două. Eu sunt autoarea și cea care merită tot ce poate oferi Caleb mai rău.
-Dar tocmai pentru că tu esti cea care a dat-o în bară, tot tu trebuie să repari ce ai stricat!
Părul meu începe să fie mângâiat de Tristan dar replica lui mi-a intrat prin fiecare por. Prin fiecare organ și fiecare parte a corpului.
Nu am încercat niciodată să fac asta. Să repar ce am stricat. Să lupt pentru el.
Momentul nostru de confesare este intrerupt de două voci ce deschid ușa pe care și eu am pășit acum câteva minute și imaginea din fața mea e de clasă superioară. Îi revăd pe soții Carvalho după atâta timp!
-Oh, Dumnezeule! Lionel, uite cine ne-a trecut pragul!
Când tatăl fratilor mă străbate cu privirea din cap până în picioare scoate un oftat ca mai apoi să fie îmbrâncit de femeia care îi este soție.
Julia Carvalho s-a aruncat în brațele mele și sunt surprinsă să văd că si-a schimbat parfumul.
-Draga mea, ți-am dus lipsa extrem de mult! Ne bucurăm să te vedem !
Și eu mă bucur să îi revăd. Nu e ca si cum m-am distanțat din dorință proprie.
-Bine te-ai întors în vietile noastre, domnișoară Ross!
Urarea de bun venit a lui Lionel mă pune pe gânduri. Nu cred că "reîntoarcere" este cuvântul potrivit. Pentru ca fiul său mic nu ar vrea să mă reîntorc în viața lui. Și încă nu știu dacă vreau să mă lupt cu asta.