#2 Te-ai rătăcit? (seria Dark Valley)

9. Khai. Cum se da viata peste cap in trei pasi simplii?

Khai

Soarele intra prin draperii direct in ochii mei. De ce naiba nu le-am tras seara trecuta? Casuta relaxata in stil hippie a Aveliei era comoda si primitoare dar soarele la șase jumate' dimineața era o adevarata tortura. Oftand lung m-am împins cu cotul in saltea dar ceva m-a tinut pe loc. Am intors bulversat capul in dreapta.
Avelia dormea pe mana mea cu parul ravasit pe perna din spatele ei si cu buzele intredeschise. Era atat de frumoasa incat nu m-ar fi deranjat nici dacă ii curgea saliva pe mana mea. M-am asezat inapoi pe perna, renuntand la ideea de a trage draperia. Lumina soarelui la rasarit ii făcea tenul sa semene cu aurul.
               Te ramolesti, Khai. Ce naiba?!
Seara trecuta fusese...absolut nimic. După ce i-am verificat piciorul si amandoi am fost prinsi in vârtejul acelei atingeri nevinovate am știu ca trebuie sa o sărut si am făcut toate demersurile necesare inainte sa ma opresc. Am văzut in ochii ei ca isi dorește același lucru si aștepta sarutul ăla cel putin la fel de nerabdatoare ca mine, așa ca am refuzat pur si simplu sa o fac. Când o sa o sărut pe fata asta o sa fie atat de surprinsa si naucita incat n-o sa stie dacă o sărut sau mi-o trag cu gura ei.
"Intinde-te in pat, Spania. E tarziu." I-am spus nelăsând-o sa se indeparteze. Ii tineam capul nemiscat cu fruntea lipita de a mea. Ii respiram mirosul de flori si citrice.
"Sa...dorm?" A întrebat respirand precipitat. Pieptul i se ridica si ii cobora intr-un ritm care ma amețea. Sânii ei pe sub materialul acela subtire, atat de aproape si totuși atat de departe.
"De data asta doar o sa dormim, printeso." Am ranjit si m-am îndepărtat de ea.
A clipit des in directia mea. Parea bulversata si poate putin furioasa.
"Sa dormim? Doar nu ai impresia ca o sa dormi aici!" Pufni si se așeza din nou pe perne.
Nici macar nu m-am obosit sa ii ofer un răspuns. Nici nu am încercat sa o ascund efectul apropierii ei când m-am ridicat in picioare pentru a stinge lumina. N-avea decat sa se uite lung. Isi trăsese patura din nou peste ea, pana la gat.
"Khai, nu dormi aici." Mi-a spus incruntata când m-am apropiat de cealalta margine a patului.
"Patul din camera de oaspeti e mic, Spania. Imi atatna picioarele pe afara." I-am spus asezandu-ma pe marginea saltelei si aruncand telefonul pe noptiera.
"Patul ăla e un pat normal de o persoana. Nu e vina mea ca ai un metru nouăzeci."
"Defapt am un metru nouăzeci si patru." Am corectat-o aruncându-i un ranjet peste umar inainte de a continua impertinent. "As fi putut avea doi metrii si paispe' si as fi făcut istorie in NBA dar Dumnezeu a decis ca acei douazeci de centimetrii o sa imi fie mai utili in alta parte." Am comentat tragandu-mi tricoul peste cap.
"Maldicion! Ce naiba faci?" Ma intreba rasufland lung.
"Ce tii se pare ca fac, Spania? Incerc sa ma pun la somn."
"De ce te dezbraci?" Scrasni când m-am intins in pat.
Am oftat lung si am închis ochii. Patul ei era al naibi de comod.
"Dacă m-as fi dezbracat ti-ai fi pus patura aia in cap pana acum." I-am spus in cele din urma privind-o cu un ochi. "Doar mi-am dat tricoul jos. Nu suport hainele pe mine când dorm."
"De ce?" Vru sa stie, surprinzându-ma total caci nu paruse pana atunci prea curioasa in ce ma priveste.
"Habar n-am, nu m-am întrebat niciodată asta. E un obicei pe care il am din copilarie. Nici macar nu imi amintesc când am început sa fac asta." Am recunoscut intorcandu-ma pe o parte ca sa o privesc.
Era agitata, asta e sigur. Freca intre degete materialul păturii, isi musca interiorul obrazului si ii simteam încordarea chiar si de pe partea cealalta a patului.
"Nu o sa te ating nici macar cu un deget, Spania. Nu sunt un violator si nici un criminal. Poți sa dormi linistita." Am pufnit amintindu-mi despre discutia absolut impertinenta dintre ea si prietenele ei la care trasesem cu urechea.
"Ce cauți aici, Khai? Cu adevarat, vreau sa spun." Ma intreba in cele din urma întorcându-si capul spre mine.
"Habar n-am. Liniste, cred. O casuta draguta si o companie placuta." Am spus ridicand din umeri. Nu era complet adevarat dar nu era nici o minciuna.
"Ai parte de casuta mea draguta de doua zile si nu sunt nici pe departe o companie placuta. Oricum, de ce ai nevoie de asta? Casa ta e un palat, ai mai mulți prieteni decat ai nevoie si nu duci lipsa de companie. Ce vrei de la mine, huh? De ce ma hărțuiești?" Ma lua la rost din ce in ce mai furioasa.
M-am incruntat. O hărțuiesc? Oare chiar asta faceam?
"Asta crezi ca fac? Ca te hărțuiesc?" Am întrebat cu adevarat interesat de răspunsul ei. "Nu asta a fost intenția mea. Eu..." m-am oprit si am oftat. Mi-am trecut o mana prin par si mi-am încleștat degetele in suvitele lungi din crestetul capului. Nu știam cum sa spun ceea ce urma sa spun in continuare. "Tu ești noua aici. Nu știi multe lucruri despre mine, deci nu poți sa ma judeci la fel de aspru precum ceilalti. Sau asta credeam inainte sa ma acuzi ca te hărțuiesc." Am spus sec.
Privirea i se înmuiase si as fi putut sa jur ca ceea ce i-a licărit in ochi a fost o urma de parere de rau.
"Imi place de tine, Spania. Pe langa faptul ca ești foarte frumoasa si întrupeze fanteziile erotice exotice ale majoritatea bărbaților ca mine, esti si inteligenta. Replicile tale sunt usturătoare dar politicoase. Cel putin așa cred pentru ca uneori când te enervezi vorbesti in spaniola si nu înțeleg nici macar un blestemat de cuvant dar suna bine."
Taci, Khai. Taci din gura, idiotule!
Nu scotea nici un sunet. Nici macar nu clipea.
"Nu mai contează." Am spus in cele din urma. "O sa plec maine dimineața si nu o sa mai vin aici."
M-am ridicat intr-un cot. Nu se întâmpla nimic dacă dormeam încă o noapte in patutul ăla minuscul care imi macina oasele. Deasemenea puteam incerca sa dorm pe canapea. Erau oricum numai cateva ore pana dimineata.
"Stinge lampa. Dacă sforai si dai din picioare in somn o sa te ucid, Khai. Si nu ma atinge. Ramai in jumătatea ta de pat." Ma instrui întorcându-se cu spatele la mine.
M-am holbat la ea mai bine de un minut inainte de a stinge lampa. Ii auzeam respirația adanca si egala, dar știam ca nu doarme. Am zâmbit in intuneric si am închis ochii. Mana mea se odihnea pe parul ei pentru ca sa nu o ating deloc era o prostie imposibil de infaptuit.
               Mi-era clar ce se întâmplase peste noapte si cum ajunsese sa doarmă aproape lipita de mine. Amandoi eram la jumătatea patului. Amandoi ne părăsiserăm peste noapte posturile, întâlnindu-ne la mijloc. Nu ma putea acuza de nimic când avea sa se trezească.
               In secret speram sa se trezească devreme, pentru ca aveam planuri mari in acea zi. Planuiam sa ma tin ca scaiul de ea, sa aflu ce vrea, ce ii place si cum isi ocupa timpul.
              Cred ca am ațipit cateva minute inainte ca telefonul sa sune strident. Avelia a tresărit in bratele mele dar am strans-o incet.
               "E doar telefonul. O sa inchida imediat." I-am soptit incet in par fara sa deschid ochii.
              "Ar trebui sa răspunzi." Murmura cu vocea gatuita de somn. "Poate e important.
               "Nu contează. Nu vreau sa știu." Am spus oftand lung.
               Am numărat in gând, stiind ca o sa sara ca arsa când realitatea o sa o prindă din urma si o sa isi dea seama cat de aproape e de mine. Am ajuns la cincizeci si ea se tolanise mai bine in bratele mele.
               "Ai adormit?" Am întrebat in soapta ridicându-mi putin capul pentru a o privi. Stătea cu ochii închiși.
               "Nu. Nu pot sa mai adorm odată ce ma trezesc."
               Urmatoarea intrebare mi s-a oprit in varful limbii. Voiam sa o intreb de ce nu a început deja sa tipe si sa ma injure pentru ca se trezise la mine in brațe, dar nu eram atat de prost incat sa ii dau idei. M-am asezat mai comod in sperand din toată inima ca ea sa nu isi dea seama ce o impunge in spate. La asta sigur nu ar fi fost prea bucuroasa.
               "Ce vrei sa facem azi?" Am întrebat-o ascunzându-mi fata in parul ei.
               "Sa facem?" A repetat surprinsa si complet treaza de acum. "Tu nu cumva ai antrenamente si cursuri?"
               "Nu, nu cred. E ziua mea de nu-ma-intereseaza-de-responsabilitățile-pe-care-le-am."
               Inainte sa primesc un răspuns sau o replica acida din partea ei telefonul a început din nou sa sune.
               "Raspunde la telefon, Khai. Ar putea fi ceva important." Imi spuse tragandu-si patura de pe umeri.
               Am urmarit cu privirea linia gatului ei, umarul si bratul care dispărea peste piept. Nu as fi vrut nimic mai mult decat sa imi trec degetele, buzele si limba peste pielea ei.
               "Nu, nu cred ca o sa fac asta." Am murmurat inghitind in sec.
               Imediat după ce apelul s-a închis a intrat un mesaj. Si încă unul. Apoi încă unul. Am oftat lung si am blestemat toate telefoanele, rețelele de telefonie si tehnologia din lume. In acel moment voiam ca omenirea sa comunice prin porumbei voiajori care sa isi rătăcească drumul.
               "Khai, poți sa verifici despre ce e vorba? E dimineața si nimeni nu ar insista așa dacă nu ar fi important." Imi spuse Avelia întorcându-se putin spre mine.
               Sunt sigur ca nu făcea intenționat, dar mișcarea ei o făcea sa isi apropie spatele si fundul mai mult de mine. Punea presiune pe un anumit prieten al meu foarte apropiat care ardea de nerabdare sa o cunoască. Am scrasnit din dinti si am strans ochii, respirația mi-a ieșit din plamani precipitata si intretaiata. Avelia încremenise.
               "Imi pare rau. Eu... scuze." Murmura si incerca sa se retragă, dar am fost mai rapid.
               Mi-am incolacit bratul in jurul taliei sale si am tinut-o pe loc. Ba chiar m-am lipit mai bine de ea, acum ca eram amandoi conștienți de situatia in care ne gasim si inca nu declanșase apocalipsa.
               "Nu îți cere scuze pentru asta, Spania. E ca si cum îți pare rau ca respiri. Nu e vina ta oricum." I-am spus punand putin mai multa presiune cu palma pe abdomenul ei. Degetele mele erau la numai cativa centimetrii de betelia pantalonilor ei. Atat de aproape.
               "Habar n-am ce ar trebui sa fac acum." Sopti surprinsa, surprinzându-ma totodata si pe mine.
               In ranjet drăcesc mi s-a intins pe buze.
               "Oh, știu eu cateva lucruri foarte utile in situația asta, dar nu cred ca ești pregatita pentru așa ceva." Am soptit intr-o încercare de a fi misterios si seducator, sfârșind ca sunând pervers. Nu era vina mea ca Avelia-Spania ma scotea din minți intr-un fel in care ajungeam sa ma simt ca un adolescent surescitat.
               "Nu ma cunosti atat de bine precum ti-ar place tie sa crezi, Khai." Spuse aruncându-mi o privire intunecata peste umar.
               Am simtit provocarea lansată pana in vintre. Amicul meu a tresărit voios, dornic sa fie scos la joaca. M-am ridicat intr-un cot si m-am aplecat spre ea. Ochii ei imi urmareau buzele care se apropiau de ale ei. Doi centimetrii. Un centimetru. Ii simteam tremurul ușor al corpului. Jumatate de centimetru.
               Telefonul a sunat din nou, parca mai ascutit si deranjant decat inainte.
               "Raspunde la telefonul ăla, Khai. Vorbesc serios!" Imi spuse împingându-ma de pe ea.
               "Futu-i. Fir-ar sa fie!" Am scrasnit furios la culme dar m-am intors si am înhățat de pe noptiera dispozitivul diavolului.
               Am aruncat un ochi spre ecran. O sa o ucid.
               "Ce vrei, Kylee?" Am lătrat in telefon.
               "In sfârșit! De ce nu răspunzi la telefon, Khai? Te-am sunat si ti-am dat o gramada de mesaje!"
               "Vorbește. Ce vrei cu noaptea in cap?" I-am cerut amenintator printre dinti.
               "Mama a avut un accident. Sunt la spital dar starea ei nu e deloc buna, Khai. Te rog-" vocea i s-a spart pentru o clipa iar când vorbit din nou am știu ca plângea "-te rog vino aici. Mi-e frica, Khai."
               Pentru cateva secunde a fost atâta liniste in jur. Pentru cateva secunde timpul, spatiul si probabil si inima mea s-au oprit, contemplând universul. Apoi lucrurile s-au miscat din nou, inclusiv inima mea care o luase la galop.
               "Sunt pe drum." I-am spus si am închis telefonul, sarind din nou in picioare.
               "Ce s-a intamplat?" Vru Avelia sa stie ridicându-se alertata in capul oaselor.
               "Mama." Am spus printre dinti luându-mi tricoul pe mine. "A avut un accident. E la spital. Trebuie sa merg acolo." I-am spus peste umar iesind din camera ei si intrand in cea de oaspeti pentru a-mi schimba pantalonii.
               Doua minute mai tarziu când am ieșit pe hol aproape am daramat-o pe Avelia din picioare in goana mea nebuna. Mi-am incolacit la timp bratele in jurul ei, tinand-o dreapta. Când s-a îndepărtat am observat ca era imbracata, încălțată si cu parul prins intr-o coada in varul capului.
               "Mergi la alergat?"
               A clătinat din cap si m-a prins de mana, tragandu-ma după ea pe scări.
               "Merg cu tine. Haide, sa nu mai pierdem timpul. Mama si sora ta au nevoie de tine."
               Am urmat-o orbește. In acea clipa as fi urmat-o pana la capatul lumii. Am stiut așa cum știi ca ai nevoie de oxigen ca sa traiesti. Am simtit in fiecare celula din corpul meu si in fiecare respiratie. Acea micuta mincinoasa, acea femeie care nu avea curaj sa fie cine e cu adevarat, acea fetița de pe plaja...trebuia sa fie a mea. Complet, cu totul, in fiecare mod in care poate deveni cineva al altcuiva.