#2 Te-ai rătăcit? (seria Dark Valley)

10. Avelia. Cat de aproape inseamna aproape?

               Avelia

Trecusera zece zile de la accidentul doamnei van der Fritz. Încă nu iesise din coma si doctorii nu aveau nici un pronostic dar rezistase operației si asta era un punct de pornire pentru o speranta firava.
In ultimele zece zile creasem o rutina alaturi de toți ceilalti. Pentru ca nici eu, nici Liv nu aveam nimic de făcut mergeam împreuna la spital dimineața, pentru ca Kylee sa poata merge la scoala. Khai venea imediat după cursuri si stătea pana seara când se întorcea Kylee. Uneori stătea singur, alteori Ethan, Aidan sau Dean veneau cu el. Nu vorbeam prea mult dar mereu avea grija sa imi lase mancare in bucătărie, sa inchida geamurile, sa il hrănească pe Mav. Când ajungea acasă era atat de epuizat incat se trantea pe patul meu si adormea. De cateva ori a adormit pe canapea.
Eram din nou la spital, cu Liv, in salonul mamei lui Khai. Starea ei era aceeași si cu fiecare zi ce venea si trecea fara ca ceva sa se schimbe, vedeam in ochii lui Khai si pe fata lui Kylee cum le e din ce in ce mai greu sa spere.
"Vrei sa mancam ceva?" Am întrebat-o pe Liv in jurul pranzului, când stomacul incepuse sa imi protesteze zgomotos.
Si-a ridicat ochii din telefon si a clipit de cateva ori spre mine.
"Sigur. Mergi la restaurantul spitalului?"
Am incuviintat dand din cap.
"Ma gandeam sa iau ceva si sa mancam aici. Sa nu o lasam singura." Am adăugat privind lung spre patul femeii.
Era frumoasa. Imi dadeam seama de unde moșteniseră Khai si Kylee trasaturile care ar fii făcut-o pana si pe zeița frumuseții sa se rusineze.
"Pentru mine e bine." Spuse Liv ridicand din umeri. "Ia-mi orice iei pentru tine." Mi-a spus zâmbind si plecându-si privirea spre telefon.
Am presupus ca vorbește cu Vincent căruia se hotărâse sa ii des o sansa pana la urma. Ma bucuram pentru ea si chiar speram ca acea schimbare din viata ei o sa aibe un impact si asupra personalității sale. Era prea buna si prea blândă pentru lumea in care traia. Pentru Aidan si prietenii lui. Pentru o musca, maldicion .
Am pornit spre usa doar cu banii si telefonul pe care le insfacasem din mers. Când am fost pe cale sa o deschid, aceasta a zburat spre mine. Am reușit sa ma feresc de mare parte din impact, dar nu complet. Umarul meu a resimțit lovitura.
"Unde e?" Se năpusti Khai înăuntru, izbindu-se de mine.
Am fost cat pe ce sa cad din picioare. M-am agățat cu ambele maini de umerii lui si am strans cu putere materialul hanoracului sau. Am icnit îndurerată. Umarul imi pulsa ingrozitor si glezna pe care mi-o scrântisem in urma cu doua săptămâni încă se resimțea la mișcări bruște.
"Nu a ajuns?" Intreba privind peste capul meu, spre restul salonului.
"Despre ce naiba vorbesti?" M-am rățoit nervoasa, împingându-l cu mainile in piept. "Da-te de langa mine! Încerci in mod constant sa ma omori, Khai. Ten cuidado!"
M-a privit surprins. Clipea des si parea ca nu reuseste sa proceseze informațiile. Am ramas in fata lui masandu-mi umarul pana când realitatea l-a prins din urma. Ochii i s-au marit putin si a făcut o jumatate de pas spre mine. Era atat de aproape incat as fii putut sa imi lipesc fruntea de pieptul lui si sa inchid ochii.
"Imi pare rau, Avelia. Se pare ca mereu dau peste tine, la propriu." Spuse oftand lung.
"Pe cine cautai?" Intreba Liv care stătuse linistita si tacuta ca un soricel.
"Ce?" Murmura Khai uitându-se de la mine, la ea si inapoi.
"Când ai intrat ai întrebat unde e cineva, apoi dacă nu a ajuns încă. Pe cine cauți?" L-am lamurit urmărindu-i cu atentie fiecare gest si expresie faciala.
Doar ca in fiecare secunda in care ma uitam la el aveam impresia ca pamantul imi fuge de sub picioare. Nu puteam intelege cum si de ce cineva ar arata astfel. Parul ii era putin prea lung, barba nerasa de cateva zile bune, in jurul ochilor oboseala ii innegrise pielea si sănătatea radioasa pe care o emana prin toți porii pălise si cu toate astea încă ar fii putut face concurenta oricarui model profesionist. Era, pur si simplu, nedrept.
"Unde mergeai?" Ma chestiona in loc sa-mi ofere un răspuns la intrebare.
"Sa iau ceva de mancare."
"Bine, ramai aici. O sa va cumpar eu ceva si ma intorc imediat."
"Khai, nu e nevoie. Pot sa merg si...singura." Am clătinat din cap si am închis usa.
Imi intorsese spatele si se facuse nevazut. Era evident ca fugea, doar ca nu imi dadeam seama de cine. De mine? De mama lui muribunda? De realitatea ce ameninta sa il prindă din urma?
Mi-am reluat locul pe scaunul de langa fereastra si am continuat sa citesc. Imi era mult mai ușor sa citesc carti in spaniola, dat fiind ca engleză nu era limba mea nativa, dar știam ca sunt nevoita sa ma adaptez vietii in California.
"Avelia." Ma striga Livie la un momendat.
Am ridicat ochii surprinsa si bulversata.
"Huh?"
"Telefonul." Imi spuse simplu facand semn cu barbia spre pervaz si zâmbindu-mi fugitiv.
Am aruncat un singur ochi la telefon inainte de a-l înșfaca si de a iesi afara din salon val-vârtej. M-am asigurat ca usa e foarte bine inchisa in urma mea.
"De ce nu răspunzi la telefon atunci când te sun?" Ma întâmpina fratele meu in loc de salut.
"Pentru ca nu l-am auzit sunand. Era pe silențios."
"Ma aștept ca atunci când te sun sa imi răspunzi la telefon, Avelia." Spuse cu acel ton care reușea sa ma facă sa imi îndrept postura chiar si prin telefon. "Unde ești?"
As fii putut incerca sa il mint, dar ceva imi spunea ca stie deja unde sunt si tocmai asta e motivul acelui apel. Nici macar nu voiam sa ma gândesc la detectivii particulari pe care ii pusese pe urmele mele sau mai rau, membrii consiliului.
"La spital. Mama unui prieten a avut un accident de mașina acum cateva zile si incerc sa ii ajut cum pot. Stau aici cat timp el si sora lui..."
"Te joci de-a doctorul, Avelia?" Ma intreba in bătaie de joc, superioritatea si aroganta din vocea lui făcându-mi parul de pe ceafa sa se zburleasca.
"Nu, Daniel. Pur si simplu ajut un prieten." Am pufnit clatinand din cap.
Habar n-aveam când anume fratele meu ajunsese așa, cand si unde isi pierduse inima si constiinta, dar eu ratasem momentul. A trecut de la a fii un copil vesel si un frate iubitor la... chestia asta, orice naiba era.
"Cum il cheamă pe prietenul tau?" Ceru sa stie, ordonându-mi mutual sa ii spun tot ce vrea sa afle.
Trebuia sa ii spun? Era mai bine sa nu ii spun? Eram pregatita sa suport consecintele si sa ii inchid telefonul in nas? Mi-am sprijinit capul de perete si am închis ochii. Pentru ca sunt o lașă nenorocita am ales calea cea mai sigura, aceea care il punea pe Khai, dar si pe mine la adapost.
"Van der Fritz." Am murmurat cu vocea tremurandu-mi ingrozitor. "Khai van der Fritz, fiul Senatorului."
Tacerea de la celalalt capăt al apelului s-a prelungit pana in punctul in care nu eram sigura dacă Daniel închisese sau nu telefonul. Când am vrut sa verific am auzit un chicot.
"Fiul senatorului van der Fritz, fiica ambasadorului Ashbury. Cine a zis ca ești inutila, Avelia? Dacă știam ca o sa îți atragi asemenea simpatizanți te-as fii trimis chiar eu in orășelul ăla uitat de Dumnezeu."
Nu am reușit sa ii raspund. Cuvintele imi vuiau prin minte aidoma firelor de nisip in mijlocul unei furtuni in desert, dar nu reuseam sa ajung le niciunul. Aveam gura încleștată.
"Data viitoare când te sun ai face bine sa răspunzi. O sa te ajung când moare boșorogul." A mai adăugat la repezeala si mi-a închis fara un cuvant in plus.
Ca după fiecare discutie cu Daniel, energia m-a părăsit si picioarele mi s-au înmuiat in asemenea hal incat as fi jurat ca sunt din gelatina. M-am lasat in jos pe langa perete pana când am ajuns un ghem pe podea. Eram atat de patetica. Atat de slaba si fricoasa incat nu reuseam sa imi infrunt nici macar propriul frate. Eram deplorabila si demnă de dizgratie.
"Spania?" Am auzit vocea lui Khai chiar inainte ca el sa se năpustească asupra mea. "Ce s-a intamplat? Ai pățit ceva?"
S-a asezat in genunchi langa mine si m-a tras in bratele lui puternice si protectoare. Nici dacă as fii vrut sa o fac tot nu as fi putut sa ma opun. Mi-am lipit nasul de pieptul lui si am inhalat cu nesat mirosul de acum atat de binecunoscut. Dimineața, când se trezea si pleca inainte de rasaritul soarelui, ma mutam pe partea lui de pat tocmai pentru acel miros.
"Ce ai pățit?" Imi murmura in par strangandu-ma in bratele, lăsându-ma sa ma simt atat de mica si fragila langa el. "Nu vrei sa vorbesti despre asta?"
Am clătinat din cap, apoi am incuviintat. Dios mio, eram un dezastru.
"Familia mea e de rahat." Am spus tragandu-mi nasul ca o smiorcăita afurisita. "Nu contează. Sa mergem, mama ta e ca si singura cu Liv."
              M-a lasat sa ma indepartez si sa ma ridic facand si el același lucru, dar nu s-a miscat din loc când am pasit spre usa salonului. I-am aruncat o privire peste umar.
               "Nu vii?"
               "Kylee o sa vina imediat sa rămână aici. Liv o sa plece si ea."
               M-am incruntat si m-am oprit pe loc. Incerca sa ma dea afara?
               "Vino cu mine." Spuse eliberând aerul din plamani si fixându-ma cu ochii lui cenușii. "Stai cu mine azi."
               Incapabila sa scot vreun cuvant am incuviintat buimacă din cap. Nu eram sigura dacă alegerea fusese constienta sau instinctuală, dar felul in care mi-a cerut sa stau cu el si unda de disperare din vocea lui mi-au strans coastele.
               "Unde mergem?" L-am întrebat cateva minute mai tarziu când am urcat împreuna in mașina lui, abandonând-o pe a mea in parcarea spitalului.
               "Vei vedea când ajungem acolo." A spus misterios aruncându-mi un zambet ce ar fii putut sa ma facă sa cad din picioare dacă nu stăteam deja jos.
                A condus incet pe străzile orașului cu muzica de la radio pe fundal. Nu vorbeam, nu ne priveam, dar simteam presiunea si tensiunea din mașina. Aerul era dens si senzația de vid din plamani era aproape dureroasa. Fiorii din abdomen nu puteau fii decat de anticipare.
               Prima oprire a fost la Pearls, unde am luat prânzul. Khai s-a purtat ca un adevarat domn, deschizându-mi usa si conducându-ma la masa. Am mâncat împreuna si am împărțit desertul.
               A doua iesire a fost la parcul de distractii abandonat.
              "Ce cautam aici, Khai? Sunt aproape sigura ca ce facem acum e ilegal." M-am burzuluit când am trecut in spatele lui prin gaura facuta in gardul din plasa ce împrejmuia zona.
              "Credeam ca ești curajoasa, Spania. Nu ma dezamăgii exact acum!" Pufni aruncându-mi o privire provocatoare peste umar.
               "Scuza-ma ca nu vreau sa fiu arestata pentru intrare prin efractie. Faci des lucruri inafara limitelor legii?" Am întrebat mai mult in gluma dându-mi ochii peste cap.
               "Destul de des." Recunoscu, luandu-ma atat de tare prin surprindere incat m-am holbat la spatele lui cu gura cascata. "Am făcut cateva lucruri cu adevarat rele, dacă asta vrei sa știi. Lucruri despre care dacă ar afla cineva as avea cu adevarat probleme si intrarea prin efractie intr-un parc abandonat ar fi ultima mea grija."
               Mi-am tinut gura in timp ce am procesat informațiile. Ce lucruri cu adevarat rele ar putea face cineva precum Khai van der Fritz? Cineva pe care toți ochii din oras il urmareau la fiecare miscare, cineva al carui nume era pomenit de cateva ori pe saptamana in blogul local de bârfe, cineva care era fiul unui senator.
               "Nu sunt un infractor, un criminal sau un violator." Spuse privindu-ma peste umar. "Nu te uita așa la mine, Avelia. Știu ca la asta te gandeai. Nu pot sa îți spun despre ce e vorba, dar te asigur ca nu am omorât sau abuzat pe nimeni. Ești in siguranța cu mine."
               Am incuviintat dand din cap, dar un alt gând m-a lovit in plin. Imi spusese despre cum a făcut lucruri rele in afara limitelor legale. Ar putea fii vorba de orice si totuși nu m-am simtit in pericol nici o secunda. Nu mi-a fosg frica de el, cu el sau in preajma lui, in schimb mi-a fost frica pentru el in ultimele zile.
               Am urcat împreuna in varful turnului din parc. De acolo se vedea toată coasta, tot orașul si împrejurimile. Privelistea îți taia respirația. M-am apropiat de balustrada de protectie si mi-am sprijinit palmele pe ea, uitându-ma cu jind la tot ce puteam cuprinde cu privirea. Khai a venit langa mine.
               "Acesta e unul din locurile noastre secrete. Eu si baietii venim aici când lumea de jos devine prea mult. L-am gasit pe Aidan aici de cateva ori in ultimele luni."
               "Aidan are probleme?" Am întrebat gatuita de emoții. Nu era o discutie care sa schimbe vieti, dar faptul ca imi vorbea mie despre prietenul lui mi se parea crucial in acea clipa. Mi se parea o bariera cazuta.
               "Aidan e alcoolic." Pufni sec, vizibil îndurerat de acel adevăr. "Reuseste sa traiasca decent in marea majoritate a timpului, dar tot alcoolic e. De multe ori când l-am gasit aici era atat de beat incat mi-a trecut prin minte ca data viitoare când o sa urce o sa cada."
               "Si Dean?" Am întrebat întorcându-mi capul spre el pentru a-i privii profilul. Se uita abătut in zare.
               "Dean e dependent de droguri." Spuse oftand lung. "In general e retras, îngândurat si tolerează cu greu oamenii in preajma lui. Nu cred ca l-am văzut cu cinci fete din liceu si pana acum. In ultimul timp a început sa fie chiar mai singuratic decat inainte."
               "Ai vreun prieten care sa nu fie dependent de ceva?" Am întrebat chicotind prosteste, pentru ca nu era nimic amuzanta in toată discuta aceea.
               "Ethan, desigur." Spuse surâzând. "Dacă nu luam in seama faptul ca e dependent de Amery, ceea ce dacă ma gândesc mai bine e mai grav decat alcoolul si drogurile."
               "Si tu?" Am indraznit sa intreb in cele din urma.
               Si-a intors fata spre mine si m-a privit lung. Chipul ii era inexpresiv, privirea abătută si era atat de superb si trist incat am auzit cum inima mi s-a crăpat in doua.
               "Ce-i cu mine?"
               "Toți prietenii tai sunt dependenți de ceva. Da-mi voie sa presupun ca aceasta trăsătura nu a sarit peste tine."
                Khai mi-a zâmbit trist. Un zambet pentru care s-ar fi putut incepe razboaie sângeroase. Si-a mutat privirea inapoi spre ocean.
               "Depinde pe cine intrebi. Unii ti-ar spune ca fumez prea mult, alții ca nu iau viata in serios si alții ca sar din patul unei femei in al alteia."
               "Si care dintre ei ar avea dreptate?" Am vrut sa știu, cu toate ca imi era frica de răspuns.
               "Niciunul." A pufnit clatinand din cap. "In fine. E de ajuns cu povestile siropoase. Sa mergem, vreau sa îți mai arat ceva." Mi-a spus si s-a îndreptat spre scări fara sa imi arunce vreo privire.
               Urmatoarea oprire mi-a făcut inima sa bubuie frenetic. Plaja Racilor se întindea in fata mea la fel de vie si ademenitoare precum mi-o aminteam. Nu avusesem curaj sa ma intorc in locul ăla de când venisem in Dark Valley.
               "Ce facem aici?" Am întrebat panicata oprindu-ma la intrarea pe plaja.
De ce m-ai adus aici, Khai? Habar nu ai cine sunt. De ce m-ai adus exact in locul asta?
               "Vino. Nu o sa înotăm de data asta." Spuse luându-ma de mana.
               "De data asta?"
               "Da, Avelia. E frig si apa e foarte rece. O sa venim sa înotăm când o sa fie mai cald. De ce te porți așa ciudat?"
               Am clătinat din cap si l-am lasat sa ma tragă după el spre dig. Știam deja unde ma duce si aveam impresia ca genunchii o sa imi cedeze la fiecare pas.
               "Asta e al doilea loc de refugiu, când lucrurile o iau razna." Imi spuse aplecandu-se si intrand in scobitura pietrelor digului.
               Am ezitat. Am ramas pe loc, prinsa si sugrumată intre impulsul de a fugii si dorința de a intra. Am pasit mai mult din inerție când Khai m-a strigat.
               Locul era mult mai mic decat in amintirile mele de copil. Sau poate ca eu eram mult mai mare. Tot ce văzusem atunci era încă acolo, cu mici modificări. In locul patului improvizat era acum o saltea adevarata.
               "Ia loc." Imi ceru lovind cu palma salteaua, in dreapta lui.
               Cred ca jumatate din viata mea pana la cincisprezece ani mi-am petrecut-o aici." Spuse privind in jur.
               "Va distrați mult împreuna, când erați copii?" L-am întrebat vrand sa imi abat gândul de la tot zbuciumul care se întâmpla in mine.
               "Da, dar nu aici. Aici veneam doar atunci când voiam sa fugim. Aici..." S-a oprit brusc.
               L-am privit la timp ca sa il văd ascunzându-si încheietura mainii drepte cu palma stanga. Am clipit des, asteptand continuarea.
               "Aici...?" Am murmurat când nu am mai suportat presiunea din piept.
               "Am gasit o fata înotând in timpul unei furtuni, acum doisprezece ani." Spuse, făcându-mi respirația sa mi se oprească. "Am scos-o din apa exact la timp si am adus-o aici. Mi-a multumit si mi-a spus ca o sa imi fie mereu recunoscatoare. Mi-a dat ceva de-al ei si m-a rugat sa o gasesc când o sa imi dau seama cine e."
               "Si ai aflat?" Am întrebat in soapta cu vocea gatuita de emoții si cu pulsul batandu-mi in urechi.
               "Am aflat cine e, dar nu am gasit-o niciodată. Nu am încercat sa o gasesc." Spuse ridicand din umeri, fixând nisipul de jos cu privirea.
               "De ce?"
               "Pentru ca dacă as găsi-o ar trebuii sa ii spun adevarul. Ar trebuii sa ii spun ca deși eu am scos-o pe ea din apa, ea e cea care m-a salvat pe mine."
               Nu aveam idee ce înseamnă toate lucrurile pe care le spunea, dar știam ca dacă as incerca sa vorbesc din nou nu as mai putea tine sub control lacrimile care imi înțepau ochii.
               Nu uitase. Isi amintea acea zi.
Am aflat cine e, dar nu am gasit-o niciodată. Asta mi-a frant cu adevarat inima. Nu aflase niciodată cu adevarat cine era acea fata. Nu știa nici atunci cat de al naibi de aproape era ea. Cat de aproape eram eu.