Promit că te voi iubi!

Capitol 47

— Doamne... Scott! Alerg spre el și-l trag într-o îmbrățișare strânsă.

— Habar n-ai cum... Cât de uşurată sunt să te văd. Căldura lui mă cuprinde ca o pătură groasă după ce am fost afară în frig.

Brațele mele îl înconjoară atât de strâns încât încep să mă doară.

-"Nu eram sigur ce s-a întâmplat cu tine, m-am gândit că poate ai fost luat și ucis... Că ai... nici măcar nu știu. Sunt atât de bucuros că ești bine." Plâng în umărul lui.

El își strecoară brațele de sub strânsoarea mea și, în schimb, se înfășoară în jurul meu, acum fiind cel care mă zdrobește, dar mă simt atât de bine.

Mă simt confortabil și în siguranță. Se simte ca un vis. Nu am crezut că o să-l mai văd niciodată. Dar aici suntem.

-"E în regulă." Îmi șoptește la ureche, făcându-mă și mai în largul meu.

-"Sunt aici acum." Timp de minute stăm în picioare, fără cuvinte, doar sunetul respirației noastre superficiale și suspinele mele blânde.

Până când mă retrag fără tragere de inimă, știu că umărul lui Scott este îmbibat de lacrimile mele de fericire și ușurare. Totul pare prea suprarealist.

Îl iau în ochi. Părul lui blond și creț îi cade peste frunte, exact ca prima dată când l-am văzut vreodată. Ochii lui verzi pătrunzători mă privesc cu o privire intensă și nu pot să-mi întorc privirea de la el.

- "Esti bine?" întreabă Scott cu îngrijorare și face un pas spre mine și îmi examinează fața, apoi corpul.

-"Ești rănită?"

-"Sunt... sunt bine." Eu zic, în ciuda faptului că sunt exact invers. În ultimele aproape două zile, am fost într-un avion, fără să am nimic altceva de făcut în afară de a-mi face griji că răpitorul meu mă va găsi.

Nu sunt doar epuizată fizic, ci și psihic. Vreau să mă relaxez și să uit de tot. vreau sa respir.

— Ce ți-a făcut? Scott mormăie în timp ce continuă să-mi scaneze corpul.

— Ești atât de slabă, nimic altceva decât oase.

Închid ochii și respir adânc.

-„Sunt cu adevărat în regulă". Spun cu toată încrederea pe care o pot aduna.

-"Dar tu? Ce sa întâmplat?" În cele din urmă își rupe ochii de la mine și se uită în pământ, făcând câțiva pași înapoi. Scott arată mai bine decât când era în pivniță.

Fața lui este plină de o culoare frumoasă și pare că s-a îngrășat.

Arată sănătos, deși ochii mei nu se pot abține să nu graviteze spre mâinile lui unde se lăutărește cu degetele. Două degete de la mâna stângă au fost tăiate la deget, lăsând în urmă un ciot care pare roșu și crud, încă vindecat. În timp ce se afla în mâna dreaptă, degetul mare i-a fost tăiat complet. Scott inspiră adânc.

-„Eu... Nu trebuie să-mi spui imediat... Eu doar, după ce am făcut acea promisiune că mă voi întoarce pentru tine... Nu m-am putut ierta... Și Matteo a fost... Îmi pare atât de rău."

Scott face un pas mare spre mine și își pune mâinile de ambele părți ale umerilor mei, strângându-le.

— Nu ai de ce să-ți ceri scuze pentru Mia.

-„Dar..." încep, deși sunt repede întreruptă.

-"Nimic." El repeta.

— Nu ai cerut niciodată asta. Mă strânge încă o dată într-o îmbrățișare.

— Să nu crezi niciodată că nimic din toate astea este vina ta. şopteşte el.

-"Bine." îi șoptesc înapoi, dorind doar să mă topesc în brațele lui și să uit de tot.

— Trebuie să te scot de aici. spune Scott în timp ce se retrage și mă trage spre ușa din față, deși nu îl urmăresc și în schimb rămân înrădăcinată în pământ. Se întoarce să se uite înapoi la mine cu o expresie confuză pe față.

— Matteo ar putea avea oameni aici în orice moment... Fără îndoială că știe deja de sosirea ta și nu este pe drum el însuși.

— Nu plec până nu-mi găsesc prietena, Alice. afirm ferm. Nu voi părăsi casa ei, când în mod clar a fost aruncată la gunoi...

Oamenii lui Matteo ar fi putut crede că am venit deja? O fi putut lua ostatică pe Alice? Nervii încep să-mi umple corpul, iar mâinile încep să-mi tremure.

Dacă i s-a întâmplat ceva Alice din cauza mea... nu cred că m-aș putea ierta vreodată. Deja risc viața mamei mele... Și asta nu-mi sta bine deloc. Va trebui să o sun... Va trebui să...

-"Prietena tău nu este aici." spune Scott, în timp ce mă apucă din nou de mână.

-"De unde stii de ea?" ma intreb.

- „De unde știi cine este ea – de ce ești aici, Scott?" întreb brusc, smulgându-mi brațul de pe el.

Nu i-am menționat niciodată Alice în mod special lui Scott, sigur că i-am spus că am un singur prieten apropiat, dar niciodată detalii. Deci de ce este Scott în casa lui Alice? De unde o cunoaște și unde locuiește?

— Nu avem timp pentru asta. Scott mă ia de braț pentru ultima oară.

"Te rog să vino cu mine și iți voi explica totul. Promit." Imploră el, cu ochii mari și uitându-se drept în ai mei.

Mă uit înapoi la salonul care este în dezordine, apoi înapoi la Scott. Nu am timp să procesez nimic înainte de a auzi sunetul familiar al zgomotului mașinilor în depărtare.

Nu am de ales decât să merg cu el. Să rămân în urmă nu este o opțiune, nu mă pot întoarce la Matteo.

Mă uit înapoi la salonul care este în dezordine, apoi înapoi la Scott.

Dau din cap, iar Scott mă trage instantaneu din casa lui Alice și ne duce la o mașină marine parcata chiar lângă.

-"Intră în spate și întinde-te. Nu ridica privirea până nu spun că este în siguranță." Îmi spune, descuind ușile mașinii.

Fac cum spune el și mă întind pe podea, închizând ușa în urma mea. Scott pornește mașina și iese de pe bordură, înainte de a porni pe drum.

Zgomotul mașinilor care se apropie devine din ce în ce mai puternic până când le aud chiar lângă mașina noastră, alergând pe drum cu viteză maximă. Îmi închid ochii și îmi încolăc brațele în jurul meu.

Totul va fi bine. Sunt în siguranță și eliberată de Matteo.

Sunt in siguranta. Simt aerul rece intră pe uși, acoperindu-mi pielea, iar marginea scaunului mi se înfige în spate.

Sunt in siguranta. În depărtare aud ecoul ușilor trântite, urmat de zgomotul de pași.

Sunt in siguranța...

_______________________________