— Nu ai idee cât de mult înseamnă asta pentru mine. șoptește în timp ce se trage înapoi, din îmbrățișarea mea.
Instantaneu sunt bombardată de scăderea temperaturii și simt un fior trecând prin corpul meu.
Apoi mă lovește. Tocmai am făcut o promisiune pe care știu că nu o pot ține. Vinovăția nu pare un cuvânt demn pentru a reprezenta ceea ce mă simt, este mai mult regret total și furie față de mine însumi. Cum am reușit să mă încurc în mizeria asta? De ce mi-am făcut asta? Matteo îmi îmbracă fața cu mâinile lui mari, trăgându-mi ochii de la podea în ai lui. Fața lui este calmă și ochii îi sunt împodobiți cu lacrimi nevărsate.
Un mic zâmbet i se întinde pe buze, arată... Mulțumit. Încet mă trage într-un sărut. Cu ochii închiși, îi simt buzele lângă ale mele. Sunt moi și suple. Se modelează cu ușurință pe ale mele. Nu răspund sărutul.
La început. Dar apoi limba lui îmi zboară buza de jos, cerând intrarea, iar eu sunt brusc incapabilă să rezist. Îi permit să intre și instantaneu, căldura se răspândește prin corpul meu.
Simt că o greutate bruscă a fost ridicată de pe corp. E ca și cum aș rezista lui mi-a luat toată energia, iar acum că sunt în acest punct, mă simt atât de ușoară. Dar știu că acest lucru este greșit.
Mi-am făcut o promisiune. Se simte demult acum, înainte ca Matteo să-și ceară scuze, înainte să știu că am un frate, înainte să încep să simt altceva decât ură pentru bărbatul care îmi devorează în prezent buzele. Nu m-aș îndrăgosti de acest bărbat.
Nu l-aș iubi așa cum și-ar fi dorit să fie iubit. Și cred că știu în adâncul sufletului că, în ciuda ce simt acum...
nu voi putea niciodată să-l iubesc din toată inima. Mintea și corpul meu își vor aminti întotdeauna durerea prin care m-a supus. E ca și cum aș merge împotriva a tot ce este în mine când mă retrag.
Pentru că nu vreau, vreau doar să-l sărut și să uit de toate grijile mele. Vreau doar să mă facă să uit.
— Eu... îmi pare rău. șoptesc, privind în jos și departe de ochii lui. Nu cred că pot să-l privesc în ochi acum, nu după tot ce am spus și făcut în ultimele zece minute.
Matteo pare să înțeleagă și se retrage, dându-mi spațiu.
-"E în regulă." Spune el și îmi strânge mâna ușor. Inima îmi bate la micul gest.
— Voi fi aici pentru tine, Matteo, indiferent ce s-ar întâmpla, poți să vorbești cu mine... Dar eu...
— E bine, înțeleg. Spune el prompt, înainte să pot termina cuvintele despre care știam că l-ar răni la fel de mult pe cât m-ar răni pe mine. ștergându-mi ochii cu mâna pe care Matteo nu o ține. Matteo se ridică mai departe, târâind pe scaun. Mâna lui nu o lasă pe a mea, totuși devine mai strânsă și simt că îmi mușc buza la cât de strâns o ține.
- „Te rog..."
-„Mia, despre căsătorie..." începe Matteo, întrerupându-mă încă o dată.
Doamne, căsătoria. Credeam că a uitat de asta, chiar mă va face să mă căsătoresc cu el după tot ce s-a întâmplat între noi?
-"Da." Scârțesc, cu ochii încă îndreptați spre covorul crem de sub noi.
— Te rog, uită-te la mine. El imploră. Îi aud disperarea subtilă din vocea lui și vreau cu disperare să privesc în bălțile lui nesfârșite de întuneric.
Ochii în care mă tem că m-aș putea pierde. Ochii de care mă tem că aș putea iubi dacă m-aș uita la ei prea mult timp.
Îmi ridic privirea încet de la, și îmi găsesc ochii zgomotându-i peste falca lui, apoi tâmpla lui, privind oriunde, în afară de acei ochi bântuitori.
ВЫ ЧИТАЕТЕ
Promit că te voi iubi!
Romance-„Ești a mea!" rostește el „Voi face tot ce este necesar pentru a te face să știi asta, Fie că înseamnă că te închid în închisoare și arunc cheia." Pași se repezi în sufragerie și mă întorc să văd mai mulți bărbați care găzduiesc, presupun, flancân...
