❀I 𝒘𝒂𝒏𝒕 𝒕𝒐 𝒃𝒆 𝒎𝒊𝒏𝒆❀ ---𝕵𝖎𝖒𝖎𝖓

𝘊𝘢𝘱𝘪𝘵𝘰𝘭𝘶𝘭 2

O nu, ce cauta el aici? Dacă ma vede sigur va face mișto de mine la școală.
Încerc sa ma ascund dar nu avea cine sa vinda. Ma ridic și îmi trag șapcă puțin pe fata.

-Cu ce va pot servi domule? încerc sa îmi schimb vocea
-Ceva e ciudat! De ce nu va arătati fața? Înfine, vreau o cafea și o plăcintă, cu mere va rog! pleacă la o masa așteptând sa îl servesc

Pun plăcinta și cafeaua pe o tava și merg sa îl servesc. Ajung la masa și asez tava pe masa.

-Uitați! Pofta buna! dau sa plec dar simt cum ceva ma prinde de mana
-Tu nu cumva ești tipa aia tupeista de la școală? Mmm, da ți șapcă jos.
-Domule, va rog sa ma lăsați, sunt în timpul serviciului, nu pot vorbi cu clienți chestiile astea, doar dacă nu mai doriți ceva.
-Haii, recunoaște ca ești tu! Știu ca ești tu!

Îi dau mana de pe mine și plec înapoi la bar. Lucram pana la miezul nopți. Vad ca tipul nu mai pleacă odată de la masa. Se uita la mine zâmbind ca un pervers. Îi zic 'tipul' pentru ca nu știu cum îl cheamă, și nici nu vreau sa știu. L as cheam pe Mingyu, sa ma însoțească acasă, însă asa l ar vedea, și și as da seama de mine.
Programul mi se termina și merg în spate pentru a ma schimba. Speram sa fi plecat și sa pot merge și eu acasă liniștită. Ies din camera de schimb și se pare ca nu mai e acolo. Merg afara și încui ușa.

-Bau sare din spatele unui pom el
-Doamne, am crezut ca ai plecat. Ești nebun? Puteam leșina din cauza sperieturi. ma uit nervoasa la el
-Îmi pare rău! Deci tu erai, știam eu. De ce te ai ascuns?
-Ști, nu toată lumea e bogata ca tine. Îmi trebuie bani ca să trăiesc. Și nu vreau sa fiu bătaia de joc a unor copii care nu au auzit de munca, la școală, de asta.
-Pfu, genul ala ma crezi? Asa eram acum ceva timp, pot reveni la asta dacă vrei.
-Ești nesimtit! Lasă-mă în pace. Vreau sa merg acasă acum. Pa!

Merg usor spre autobuz și îl vad pe el după mine. Dau ochii peste cap și ma pun pe banca și aștept sa vina autobuzul. Între timp ma uit puțin pe niște fise pentru școală. Nu puteam lasa școala deoparte.

-La ce te uiți? baga capul sa vadă la ce ma uitam
-Hello, nu ai plecat încă? De ce stai dupa mine? Ce vrei?
-Nimic! Apropo ma cheama Jimin! Pe tine?
-Frumos Jimin! Pe mine ma chema Lia! Nu îmi pare bine sa te cunosc!
-Ce tâfnoasa ești Lia. Atunci eu plec. Ne vedem la școală zambeste și pleacă

Însfarsit a plecat. Nu aveam chef de prezenta cuiva acum.
Ajung acasă și era foarte târziu. Ma apuc de teme și le termin în cam o ora. Ma pun la somn și adorm imediat, din cauza oboseli.

Dimneata ma trezesc târziu , ca deobicei. Cobor jos și observ ca îmi venise stopul. Serios? Chiar acum? Ma îmbrac în ceva mai larg și comod apoi plec la școală. Nu îl vad pe Mingyu, cred ca a rămas acasă astăzi. Intru în clasa și ma pun în banca.

-Uite-o pe fata aia care se credea mare în fata lui Jimin. aud voci râzând din spatele meu
-Da, poate vrea sa fie cu el! Nu are nicio șansă. alte voci

Mă enervează atât de tare aceste fete. Ma ridic din banca și merg afara. Ma retrag într-un loc unde nu era nimeni si privesc cerul.

-Pfu, asta e tot ce ma mai calmează. De ce sunt oameni asa de răi oare?
-Pentru ca mereu au fost așa! Mereu găsesc ce sa comenteze. aud o voce masculina

~Îmi pare rău pentru greselile gramaticale sau de exprimare~