❀I 𝒘𝒂𝒏𝒕 𝒕𝒐 𝒃𝒆 𝒎𝒊𝒏𝒆❀ ---𝕵𝖎𝖒𝖎𝖓

𝘊𝘢𝘱𝘪𝘵𝘰𝘭𝘶𝘭 9

-De ce nu vrei sa fim prieteni Jimin? Nu ma placi?
-Asta e problema Lia, te plac mai mult decat pe o simpla prietena. Ma apropi de ea.
-Dar..

Atunci o sărut, orpind-o din a termina propoziția. O sărut atat de pasional. Simt ca ea nu refuza asta și continui. Simteam buzele ei uscate peste buzele mele mari. Era atât de dulce./

Jimin ma săruta din nou, îmi place nu pot minți însă nu vreau sa fim împreună.
Mă depărteaz ușor de buzele lui apoi o iau la fugă spre baie. Ma așez ghemuita lângă perete și îmi pun capul între mâini.

-Off, Lia, ce viata ai. De ce trebuia sa fie atât de stresanta? De ce mie? simt o durere puternica de cap și o amețeala de nedescris Auu, ce e asta

Încerc sa ma ridic ușor. Durerea era atât de apăsată. Îmi dau cu apa pe fata și beau putina. După câteva minute de chin durerea dispare. Nu vreau sa mi se mai întâmple.
Plec în clasa unde îl vad pe Jimin. Încerc sa nu îl bag în seama și doar ma așez în banca. Ora se termina repede iar Jimin pleacă înaintea mea din clasa. Îmi iau ghiozdanul și cărțile pe care le mai aveam și plec. Astăzi aveam zi libera la munca asa ca ma axez pe învățat.
Ajung acasă și îmi scot toate cărțile. Încep sa învăț la mate, nu ma descurcam mai deloc. Am rezolvat niște probleme și m am așezat în pat, durerea de cap oprindu-ma din a munci.
Mă gândesc să dorm puțin poate asa voi fi mai bine. După ce ma trezesc aveam aceiași stare. O stare de rau și de amețeala.

-Mama! strig de sus la ea
-Da Lia? Ce vrei? vine sus la mine
-Mama, analizele mele cand ies? Nu trebuia sa fie gata deja? Ma uit curioasa la ea
-Pai nu știu mamă, mergem mai târziu la cabinet. Oricum nu cred ca e nicio problema, doar stresul.
-Da, sper.

Ziua trece repede. Am dormit foarte mult. Vine și momentul sa mergem la cabinet. Intru împreună cu mama.

-Bună ziua domnule doctor! salut eu respectuos
-Bună mica mea pacienta. îl vad întristat Vreau sa vorbesc cu tine între patru ochii Lia. Se poate doamna Lee?
-Desigur se ridica mama si pleacă

Eram atât de panicata. Ce voia sa vorbească doar cu mine? Oare am ceva grav?

-Așa, domnisoara Lee, după multe analize am constatat ca ai cancer. Un cancer netratabil fiind în faza terminala. Din păcate aveți o malformație la creier care creste ușor ușor. Îmi pare foarte rău.. Am vrut sa vorbesc cu tine prima data pentru a nu o impacienta pe mama ta
-Ce... nu mai zic nimic și ma uit în gol Asta înseamnă că voi muri nu?
-Sa fim pozitivi domnisoara Lee. Șansele de supraviețuire sunt foarte mici, dar foarte mici însă sunt posibile.

Nu știam cum sa reacționez. Ochii îmi erau plini de lacrimi iar inima plina de durere. Ma asteptam sa o am boala simpla, tratabila însă nu, am cancer o boala foarte grea.

-Domule doctor! Nu vreau ca mama sa știe încă, va fi trist și nu vreau asta. Se poate sa rămână doar între noi?
-Desigur însă la un moment dat trebuie ca mama ta sa știe.
-Da, dar înca nu! Este un timp exact în care voi muri?
-3 luni, mai ai trei luni.
-Mulțumesc, acum voi pleca. ies pe hol și o vad pe mama Haide mama
-Nu e nimic grav Lia, nu? se uita mama panicata spre mine
-Nu mama, cum ziceai și tu, din cauza stresului. zâmbesc fals și o iau de mana

💛[Îmi pare rău pentru greșelile gramaticale sau de exprimare]💛