Pășesc intimidant din umbră la lumină,
Prefer sa stau ascuns în codrul feeric,
Pentru ca omul e meschin și vrea să mă distrugă
Pe mine, natura și ai mei semeni.
Pașesc gratios prin codrii de aramă,
Căci nu vreau sa denaturez natura,
Sunt spiritul nemuritor al munților răsunatori,
Nu pot să fiu dresat de catre simpli muritori.
Eu nu trăiesc în stres si frică,
Eu nu am frică, eu sunt frica,
Prezența mea dealungul erelor,
Inspira mulți eroi în lupta lor.
Am suflet nobil si ancestral,
Spiritul lui Zamolxe arde-nflacarat în mine,
De multe ori îi ajutam pe Daci,
Sa lupte-n flacarat in lupta lor.
Inspir un aer de teroare-n inamicii mei,
Eu nu ucid decat să supraviețuiesc,
Sunt inspirația tutur românilor,
Temperamentul meu e și al lor.
Întunecata noapte-mi este frate,
Și uneori dialoghez cu luna sângerie,
Am inspirat eroi dealungul erelor,
Ca ei în frică să nu fie.
Eu mă-nhăitez cu predatori feroce,
Pentru-a proteja a noastă existență,
Există ierarhie spirituală,
Ascunsă în a mea prezență.
Sa nu ma încolțesti când sunt flămând,
Vei regreta profund a ta existență,
Fugeam cu preoți decenei,
Ne aruncam împreună în luptă.
Întotdeauna am iubit românul,
Chiar daca el nu prea m-a prețuit,
Genele noastre-s ancestrale,
Legate-n timpul infinit.
Eu sunt aici ca sa inspir românul,
Sa nu mai supraviețuiască în frică,
Căci frica te distruge ca un cancer,
Și inima ți-o împietrifică.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
