Cᴀᴘɪᴛᴏʟᴜʟ 18

653 51 0
                                    

Întorcandu-ma, văd din nou casa goală cum a fost și când m-am întors de la companie. Cine știe pe unde mai umblă Haeun, dar sincer nici nu mă prea interesează.

Mă așez pe pat, continuând să scriu la piese. Am încercat să fiu tare și să nu-mi las emoțiile să mă controleze, dar n-am putut face față. Lacrimi îmi curgeau din ochi pe când creionul îmi punea sentimentele pe hârtie. Stresul, oboseala și descărcarea și-au făcut efectul, adormind, neterminând ultima piesă.

E ora 3:25. Tresar din somn, dându-mi seama că am adormit. Caut caietul prin pat și nu mă las până nu termin tot.

Dimineața

Deschid ochii și încep să mă învârt prin pat, dar îmi amintesc câtă muncă am de făcut, așa că mă ridic și îmi încep rutina de dimineață. Nu vreau să-mi pierd timpul degeaba, pentru că am mult prea multe treburi de făcut astăzi.

După ce termin tot, merg în cameră, îmi iau tot ce-mi trebuie și plec către companie.

La companie

Merg croit spre studio, fără a mă mai uita în jur, dar mă lovesc din nou de cineva. Aish, doar de asta nu mai aveam nevoie.

"Jungkook, unde te grăbești așa?"

"La studio."

"Astăzi nu înregistrăm nicio piesă. Sau a zis ceva Bang?"

"Eu înregistrez, nu noi. Am vorbit cu Bang și cât timp nu are nimeni de înregistrat pot sta cât vreau acolo."

"Nu mai vii la repetiții? De câteva zile ești doar în vizită pe aici."

"Filmările sunt abia peste 5 zile. În seara asta pot pune la capăt tot."

"N-o să ai timp."

"Îmi voi face, Namjoon."

"Ești sigur că albumul ăsta va fi un lucru bun? Nu este o perioada foarte bună pentru un solo..."

"Nu-mi pasă daca prinde sau nu. Îl scot pentru mine, nu pentru public."

Plec, apoi îmi continui drumul.

"Ah, Hyowon hyung, ai treabă pe aici?"

"Am auzit că vrei să-ți scoți un album. Bang se laudă prin toata compania cu asta."

"Tsh, îmi va promova mai mult albumul meu decât pe al nostru."

"Chiar ai avut curaj să-ți iei toată munca singur în spate. Eu am fost plecat în Japonia dar m-am intors imediat când am auzit ce decizie ai luat."

"Nu trebuia să faci asta."

"Ba da, vreau să te ajut. Te cunosc bine, știu de câte ești în stare, dar ți-ai luat prea multe responsabilități în spate și la un moment dat nu le vei mai putea face față."

"Ai avut un concediu bine meritat. Trebuia să te odihnești, nu să îți strici timpul cu mine."

"Ți-am spus, vei avea nevoie de ajutor. Vreau să văd piesele."

Îmi las ghiozdanul, apoi scot caietul și i-l înmân.

Producerul citește o parte din piese, apoi îmi dă caietul înapoi.

"Aish, All or nothing hits different."

"Știu asta. Acela va fi title track-ul."

"Doar nu vrei și mv..."

"Albumul ăsta va fi ca oricare altul. Mâine voi îl voi filma."

"Când ai avut timp să scrii atât de multe melodii? Și atât de multă inspirație."

"A venit totul de la sine."

"Din tot ce am citit aici e vorba despre o ea. Totul se rezumă la ea."

"Asta e și ideea albumului."

"De ce nu sunteți împreună dacă ții atât de mult la ea?"

"Orgoliu."

"Ah, inteleg. Cu toate că vei avea extrem de mult de lucru, cred că putem începe. Te voi ajuta cât pot de mult."

...

Este deja ora 21:30 și abia am terminat de înregistrat 4 piese.

"Ajunge pentru astăzi. Vei avea probleme cu gâtul dacă vei mai continua. E destul de târziu. Du-te și odihnește-te."

"Aish, deja mă doare."

"Mă duc să cumpăr ceva de gât. Până mă întorc, ia pastila asta și încearcă să bei apă mai multă."

Hyowon pleacă din sală, dar gândul îmi stă decât la faptul că nu voi reusi să termin tot, așa că plec spre sala de dans, unde încep să învăț în continuare pașii. Am lipsit prea mult zilele astea așa că am pierdut mult timp în care puteam învăța, deci nu mai am timp de pierdut.

Peste 15 minute, văd cum ușa se deschide, iar muzica e întreruptă.

"Jungkook, nu e ok ce faci."

"Cât pot, voi face."

"Nu vei face față."

"Voi continua până când se va întâmpla asta."

"Ia o pauză. Am adus ce-am luat."

După ce iau tot, merg să pornesc muzica.

"La 23:00 se închide compania. Nu te mai forța prea mult. Fă doar ce poți face, fiindcă mai ai timp."

Se retrage, dându-mi seama că este obosit. Nu am de ce să mint, și eu sunt, dar nu mă voi lăsa.

La ora 22:45 sunt întrerupt din nou de cineva, acela fiind paznicul companiei care m-a informat că trebuie să închidă. Cred că totuși e destul pentru ziua de astăzi.

...

4 zile. 4 zile în care am încercat să dau tot ce am mai bun din mine. 4 zile în care n-am mai avut aproape nicio oră de somn, înregistrând și învățând aproape tot.

𝐇𝐄𝐑𝐒 | נєση נυηgкσσк Dove le storie prendono vita. Scoprilo ora