SINNER [ Vampire Au.《TaeHyung FF-Ro》]

Sacrificiul Iubirii.

Chiar și primul pas pe care-l fac in Beijing s-a simțit ca și cum sunt încolțită din toate unghiurile. Însă merg în continuare.

"-O sa te găsească ei pe tine, stai liniștită.

- Auzi, nu se presupune să mă ajuți în caz de pericol? De ce ma îndemni în gura șarpelui?

- Oricât de mult am ținut la maica-ta, tu parcă ești opusul ei.

- Și ăsta e un motiv?

- Da..?

- Las-o balta. "

Parcă nu pot să-l înțeleg, într-un minut parcă e gata să-mi sară în ajutor, iar în următorul parcă-și dorește să nu mă fi născut vreodată.

Ies din aeroport, urmărindu-mă constant o frică copleșitoare.

Analizez zona, și îmi continui drumul spre călătoria fara nici un punct final, sperând ca senzațiile dubioase pe care le simt acum să treaca treptat.

Ajung într-un parc, care se golește imediat cu inserare. Nu pot trece cu vederea peste privirile insistente ale oamenilor care se mira de ce prefer să merg într-o zona așa retrasă în aproprierea apusului. Simt de parca totul se mișcă cu încetinitorul pe lângă mine. Aud voci înfundate pe fundal, însă chineza nu e punctul meu forte, așa ca nu-mi dau seama dacă se vorbește de ceva rău, bine sau despre mine.

Un parc de copii pustiu este singurul care iese în evidență, așa ca mă așez pe un leagăn și aștept.

Cerul se întunecă, la fel și tot Beijingul. Ce senzație înfiorătoare.

- Sânge... se aude în ecou o voce din spatele meu.

Mă ridic încet de pe leagăn, și îmi fixez privirea asupra vampirului care era la câțiva metri distanță de mine, fără a-mi schița vre-un sentiment pe chip.
Acesta pare ușor uimit de tupeul meu. Probabil e prima dată când dă de o persoana care nu se zbate pentru viata ei.

Se apropie cu pași lenți și curioși, parcă așteptând să reacționez de vre-un fel. Își lasă capul într-o parte și îmi analizează gâtul.

- Unde e guvernul? întreb răspicat.

Acesta ridică o sprânceană și se încruntă. Perfect, nu înțelege coreana.

Îmi dau ochii peste cap și îmi sprijin capul de o mană.

Ghetto-ul nu știa cum să reacționeze. Să avanseze? Să nu? Însă se apropie lent de mine.

Brusc, un vânt puternic, ca de nicăieri apărut, mă ia ca prin aval pe la spate, parcă trecând pe lângă mine la limita. Nu-mi ia mult să-mi dau seama ca e un Imperial, paznic al Beijingului. Acesta ia Ghetto-ul de gât și îl aruncă la câțiva metri buni departare de noi.

Se întoarce la mine și se uita la fel de nedumerit ca Ghetto-ul.

- Caut Guvernul, îi spun fără ezitare.

- Ce ești? întreabă apropiindu-se.

Știe coreeana, ce ușurare.

- Du-mă și ai sa afli, răspund nonșalant.

Acesta schițează un zâmbet subtil, acoperindu-și fața cu o mână.

E cumva rușinat?

- Atunci hai sus, spune mimând cu capul spre spatele lui.

- În nici un caz! Nu te cunosc.

- Si ce, nici eu pe tine. Îmi e la fel de frica de tine precum îți e ție de mine.