Alegere cu inima.

399 32 17
                                    

Mâinile mele îi înconjoară talia iar corpul meu se lipește de al lui. Îmbrățișarea mea l-a surprins sigur având în vedere că și-a terminat propoziția cu întrerupere.

- Nu mai ești singur de acum în colo, îl asigur, am sa fiu aici pentru tine cum ai fost și tu pentru mine.

Își înconjoară și el mâinile în jurul meu și mă strânge la pieptul său. Îmi așez capul cât mai confortabil că sa îl pot tine cât mai mult în brațele mele. Urechea îmi era lipita de pieptul lui, astfel îi auzeam bătăile inimi foarte lente.

- Inima ta bate așa de lent, îl informez eu în legătură cu descoperirea mea.

- De obicei bate mult mai încet, ai uitat, vampir.

- Nu am uitat.

Își pune mâna pe capul meu și mă strânge cât mai mult pentru a mă ține lângă el.

- Îmbrățișările tale, sunt calde, îmi spune.

Inima îmi facea curse în piept încă de când aveam de gând sa îl îmbrățișez, însă acum e la următoarea viteza. Acesta îmi observa inima, mai bine zis simte, și scoate un mic râset după care își coboară capul pentru a fi mai aproape de mine.

Încep să îi dau drumul încet imediat cum îmi aduc aminte de baia pe care trebuie să o fac.

- Pana la urmă, alege un pat din 3, îmi spune el, privindu-mă.

- Cred că, îl aleg pe ăsta, fac semn spre patul din dreapta.

- În ala dormeam eu cand eram mic, să știi ca e confortabil.

- Vrei să stai tu în el?

- A nu, eu o sa dorm sus, știi tu, intimitatea unei femei nu trebuie încălcată.

De ce vestea asta mă prost dispune?

- Înțeleg... zic încercând să par ok cu ideea.

- Mă duc să îți aduc șampon și săpun, tu poți intra deja, să nu uiți de prosoape, mă anunță și iese pe ușă.

Mă îndrept spre baie, aprind becul și ma duc direct în fața oglinzii. Arunc câteva priviri reflexiei și îmi dau ochii peste cap la ceea ce vad. Ceea ce am fost și ce am ajuns stau la poluri opuse.
Scutur prosoapele de care mi-a zis V și le așez lângă dulapul pe care se afla chiuveta.

- Poftim, răsare vocea lui V brusc, și nu uita să închizi ușa.

- De ce? Intri peste mine? spun sarcastic.

- Poate uit că ești aici și vreau sa folosesc toaleta, continuă el cu sarcasm.

- Atunci acele urechi ale tale nu prea sunt de folos.

- Cu ele am reușit să îți aud inima cum pompa în pieptul tau de zici că alergasei un maraton.

Roșesc și îmi dau ochii peste cap.

- Hai ca te las, îmi spune ieșind, vezi să nu mai intri in belele și aici, și închide ușa în urma lui.

- Să fii sigur de asta, îi răspund știind că mă aude.

_______________

Intru în bucătărie unde V pregătea cina.

- Ce-mi faci bun? mă strecor pe lângă el cu mâinile la spate.

- Surpriza, spune făcându-mă și mai curioasă.

- Sper sa fie comestibil macar.

- Îmi subestimezi capabilitatea mea de a face mâncare, o sa regreți.

SINNER [ Vampire Au.《TaeHyung FF-Ro》]Where stories live. Discover now