îmi sângerează corneea când șăgalnic îi apari în față
și abia mai pot să respir. cu ochii închiși
mă descompun când trebuie să te clipesc și să te las
să mă sufoci cu inexistența ta,
chiar dacă te caut în toate persoanele;
îmi întorc capul împrejur,
dar nu ești.
tu ești o stranie fantomă,
prezență eclipsantă lângă umărul meu
și chiar dacă îmi sufli în ceafă, ești doar
un parfum prețios în nopțile în care plouă,
o rodie aromată din care aș mânca doar un grăunte,
pe care aș desface-o puțin câte puțin,
doar să nu-i uit gustul de
boală incurabilă de care nu aș vrea să mă vindec,
de moarte de care nu vreau să mă lipsesc.
...
tu ești un nor de pe care cad și nu mă prinde nimeni,
aceeași groapă prăfuită cosmic
din care nu mai pot să mă trezesc
și aș sta pentru totdeauna să te visez
dacă ar însemna să îmi rămâi lângă mine.
