ursitoare înzestrată, ușoară, divină,
cotrobăind după iubire,
oare de te-ai duce mai departe
ai mai putea să zbori?
sau abia de atunci ai învăța să o faci?
o stare de spirit ești, venind agale
spre tot ce înseamnă trup și suflet,
însă tu ești orgoliul, ținut captiv,
în poalele munților
și încercând să-i urci, te înțepi de trandafiri
și ți-i pui în păr, uitându-te tot în sus,
la ceva ce vrei,
sau ți-ai dori,
dar nu poți să o ajungi.
moarte: nu știi cuvântul,
dar înțelegi că ceea ce s-a dus,
prin intermediul ei,
oricât ai aștepta
nu se va mai întoarce. așa că
mai bine ai înceta să speri
că răul, care s-a evaporat
la momentul potrivit,
va reveni
sa-ți facă din nou rău.
acceptă că poți să-ți folosești aripile
chiar dacă va fi prima oară.
și că te poți ajuta pe tine
numai dacă uiți de trecut
și te strecori, mititică, printre flori
făcându-te una cu ele
și renăscând. iubește-te.
