odată ce am venit și m-am întors la tine, nu aș putea să las
vremea și valurile să mi te ia. ele
nu sunt puternice așa ca mine
și habar nu au cum nu m-ar mai putea răni nimic
în afară de tine.
este un clișeu; cum mă închin drumurilor și apelor și calc
alert pe urmele pașilor tăi, pe care i-ai lăsat
când încercam să fug de mine.
orbește m-aș scufunta în prezența ta,
și mi-aș dori să te simt,
de parcă nimeni și nimic nu a existat vreodată,
iar pământul nu a fost creat și
singura minune cerească ești tu,
trăind și respirând lângă mine;
mi-aș dori să te apropii și să stai.
aș vrea ca singura voce pe care să o aud să fie a ta,
lăuntric impregnată împrejurul corpului mei, și
de nu ar fi de ajuns, poți și să taci
și să-mi vorbești cu ochii, iar dacă e prea greu,
te rog,
doar zâmbește,
și arată-mi că măcar o fărâmă din ce reprezint
poate să te facă fericit.
la mulți ani.
