A mea regină

5 2 4
                                    

1.
În noaptea sumbră-ai apărut
Ca o scânteie de lumină
Ai luminat al meu trecut
Ca raza soarelui regină

2.
Captiv de întuneric fals
Urmam pe calea lui Balaam
Străin de pace și de vals
Cu mii de vicii mă-mbătam

3.
Mă delectam cu fructe moarte
Din pomi de oameni otrăviți
De dragoste eram departe
N-aveam nici frați și nici părinți

4.
Bolnav de viața fără scop
Îndepărtat de stele-n noapte
Doream să dorm lângă un plop
Soldat lipsit de voluptate

5.
Ca frunza legănată-n vânt
Trăiam de la o zi la alta
Străin de tot pe-acest pământ
Indiferent ce-mi scrie soarta

6.
Dar tu regină în grădină
Cu ochii calzi când ai venit
Ca două flăcări de lumină
Dintr-o privire m-ai vrăjit

7.
Cu ochii tăi profunzi albaștri
Cu părul lung mânat de vânt
Cu fața lină ca de aștri
Cu vocea ta de susur blând
8.
Mi-a reaprins a mea ființă
Eterogena ta sclipire
Din întuneric luminiță
M-ai vindecat de rătăcire

9.
Ca un sărut rapace noaptea
M-ai îmbătat cu sentimente
Pe sufletu-mi deschis-am cartea
Stupefiat scriind versete

10.
Pe buze fierbe-al tău nectar
Efervescența mă topește
Transfigurat într-un hoinar
Mi-ai prins destinul într-un clește

11.
Exuberant să te răpească
De dragostea ce arde-n vene
Spre cer cu raza ta cerească
Al meu destin mai sus de stele

12.
Mai sus de stele duși de nori
Insurmontabila ispită
Dictează mii și mii de ori
Să-ți fiu iubit iar tu iubită

13.
Și astăzi mă gândesc la clipa
Prin ochi de foc când m-ai vrăjit
Uitasem plictisul și frica
Din somnul veșnic m-am trezit

14.
În ochi mi-ai apărut scânteie
Cu focul veșnic plin de dor
M-ai îmbătat cu dor femeie
Ca vinul alb amețitor

15.
Și curg cuvintele din suflet
Ca râuri nu le pot opri
Vociferând ecou de urlet
Îmi cântă azi „Mai poți iubi"

16.
O muză plină de mireasmă
Din munte curgi ca un parfum
Sperând să fii a mea aleasă
Pășind în doi pe-al vieții drum

17.
În ochi privirea ta ca focul
Arzând ca flacăra de dor
Nu-mi pot găsi în casă locul
Vreau să te văd din nou sau mor

18.
Exacerbat repet cuvântul
Rostit de buze ca sărut
Etern ecou aud tot timpul
„Te vreau acum ca în trecut"

19.
Adun amarul și plăcutul
Cu disperare îl mai vreau
Ca un nebun îți vreau sărutul
Odată doar odată iar

20.
Eu l-am dorit și-atunci și-acum
Și îl visez să-l am tot timpul
Pe buze cald ca un parfum
Să-mi fii iubită - eu iubitul

21.
L-acei doi ochi ca două bolți
Ce mă-nghițeau mi-i azi uimirea
Ca un soldat te-aștept la porți
Să-ți dăruiesc pe veci iubirea

22.
E glasul gingaș ce-l aud
Ecoul veșnic ce m-alină
Mi-i gândul meu de muribund
La tine scumpa mea regină

23.
Te văd atât de așternut
Pe patul lumii rătăcite
Atinge-mă cu-al tău sărut
Trezește-mi buzele-amorțite

24.
Îmbrățișează-mă cu dor
Să uit de viața blestemată
Îmbată-mă cu-al tău amor
Din lumea pacostei salvată

25.
Cu ochii tăi atât de triști
Privește-mă ca o oglindă
Să ne iubim ca doi artiști
Uitând de noaptea cea perfidă

26.
Și lasă-mă să-ți mângâi fața
Cu cicatrici de mic criptate
Speranța să-ți asculte viața
Să uiți de soarta ce te bate

27.
Poemele din suflet strânse
Recită-le pe iarba verde
Din suflet fie astăzi plânse
Până destinul ne va pierde

28.
Aș vrea să-ți fredonez poeme
Să le-auzim numai noi doi
Îmbrățișați privind la stele
Să înflorim ca două flori

29.
Și să te lași pe spate noaptea
Pe brațe eu să-ți mângâi fața
Iar părul să ți-l lași pe cartea
De unde-ți voi citi romanța

30.
Sub nucul tinereții mele
Pe iarba verde așternuți
Îți voi citi privind spre stele
Emoții ce le-am scris pe munți

31.
Lumină veșnică să-mi fii
Să nu mă satur de privit
Un trandafir din mii de mii
Doar pentru mine-ai înflorit

32.
Și zic și fac pornesc spre tine
Îmi iese inima din piept
Iar mintea răsfoiește rime
Pe care veșnic le repet

33.
Ca tu să le asculți pe toate
Pe toate ție ți le-am scris
Ascunse-n inima ce bate
Doar pentru tine paradis

34.
Și alergând flămândul suflet
Spre tine ca un cal sălbatic
Se-aude din văzduh un sunet
Pe note de pian flegmatic

35.
Ajuns la locul despărțirii
Te caut prin flămând delir
Te strig cu glasul geloziei
Parfumul meu de trandafir

36.
Dar nu se-aude glasul blând
În suflet fierbe voluptatea
Cu lacrimi reci mai strig sperând
Să te aducă iarăși noaptea

37.
Afară-i cerul fără stele
Debilitatul suflet plânge
Prin refractare și dileme
Fitilul inimii se stinge

38.
O ploaie rece intră-n scenă
Grădina unde-ai fost e goală
Parfumul descompus în sevă
Inundă inima cu smoală

39.
Zâmbind la mine norii morții
Lovesc cu stropii tot mai mari
Un biet ostaș în fața porții
Lovit în minte de barbari

40.
Armatele de gânduri negre
Îmi spun mereu că ai plecat
Al meu pe veci suflet pereche
De dorul nostru ai uitat

41.
De toate clipele fierbinți
Trăite în grădina vieții
Ai fost aleasă sau mă minți
Topindu-mi zorii dimineții

42.
Mă plouă stropii reci și plâng
Cu lacrimi mult mai mari ca stropii
Omor emoții rând pe rând
Și glasul blând omor și ochii

43.
Omor și fața ta regină
Omor și dragostea născută
Omor și raza de lumină
Prin pași de melc devin o brută

44.
Și-al tău parfum pe buze-l șterg
Mă-ntorc în plictis lângă pat
De plictis sufletul mi-l leg
În noaptea rece unde-am stat

45.
Lumina mea a dispărut
Luând cu ea acea scânteie
Acel sărut ce l-am pierdut
Acea privire de femeie

46.
Pereții sunt amicii mei
Iar pixul mă ghidează-n noapte
Cânt Remix dragostei din tei
Înfrânt de neagra voluptate

47.
Vacarmul bate-n suflet stors
De gândul „Oare ce-am făcut"
De ce te-ai dus nu te-ai întors
Ca o scânteie-ai dispărut

48.
Cum ai venit așa-i plecat
Lăsând în suflet gelozie
Ca ciocârlia ai zburat
Și m-ai închis în colivie

49.
Obscur îmi pare totu-n jur
Ating cu palma dimineața
Gândindu-mă să mi te fur
Salvându-mi de regrete viața

50.
Departe ești sau ești aproape
Utopic planul meu din zori
Lumina mea s-a dus în noapte
Lăsându-mă privind spre nori

51.
Și scriu pe foile din minte
O mie una întrebări
Adun din sacul de cuvinte
Răspunsul căutat de ieri

52.
De ce lumină tu te-ai dus
În noaptea rece ai strivit
Iubirea ce-a venit de sus
Fără să-mi spui m-ai părăsit

53.
Oare n-a fost atunci ce-a fost
Iubirea noastră o lumină
Sau poate eu am fost un prost
Crezând că poți să-mi fii regină

54.
Eu știu că nu-s de rang înalt
Mai bine spus de rang de jos
Iar tu ai vrut un împărat
Să-i fii soție iar el soț

55.
Scriu gânduri între rânduri mii
Am sărăcit nu am cuvinte
Și mapa-i goală de hârtii
Și-un gând străin îmi vine-n minte

56.
Eu mă întorc din nou la ceasul
În care tu m-ai întâlnit
Și-am să aștept în noapte glasul
De care m-am îndrăgostit

57.
Și fug în noapte spre grădina
Unde lumina m-a găsit
Să-mi regăsesc din nou lumina
Din somnul trist ce m-a trezit

58.
Alerg de parcă pașii mari
Nu mai ating deloc pământul
Ca un mustang galopul sar
Rămâne-n urma mea și vântul

59.
Pe cer se-adună nori de ploaie
Iar vântul suflă cam nebun
Furtuna urlă dinspre mare
Dar nu mă voi opri din drum

60.
Grădina dragostei e goală
Privesc din nou în patru părți
Te caut ca pe o comoară
Vociferând cântări din cărți

61.
Parfum apare și dispare
Și-aud un susur de-acalmie
Văd o lumină-n depărtare
Un glas plăpând de poezie

62.
E un delir de voluptate
Sau sunt sedus de distopie
Sau poate fi aviditate
Clivajul e la datorie

63.
Condus prin vis de refractare
Învolburat purtat de vânt
Lumina crește tot mai tare
Eu prind curaj și mă avânt

64.
Încep să văd cum părul negru
Dansează-n vânt de melodie
Lângă izvorul de sub cedru
Se-aude glas de poezie

65.
Și mă așez pe iarbă-n noapte
Și văd doi ochi ca o lumină
Cu ochii - ochii mi-i absoarbe
E preafrumoasa mea regină

66.
Și fără întrebări să-i pun
Citesc pe ochii ei de vină
De ce m-am dus ca un nebun
Lăsând-o singură-n grădină

67.
De ce m-am dus așa devreme
Fără s-aștept a ei venire
Rămasă singură-n dileme
Trăind fiori de despărțire

68.
Eu mă aplec să-i cer iertare
Și să-i citesc o poezie
Ea îmi acordă sărutare
Și mă întreabă cu iubire

69.
- Unde te-ai dus iubirea mea
Te-am așteptat necontenit
Nu-nțelegeam plecarea ta
Cu ce iubite te-am rănit

70.
Și ochii triști ce mă priveau
Cu lacrimi când erai aproape
Ca două bolți mă luminau
Iubitul meu furat de noapte

71.
Grădina tristă mă privea
Cum înghețam fără de tine
Prin lacrimi sufletul scria
Scrisori citite doar de mine

72.
Cuprinde-mă și mă sărută
Să-ți simt din nou euforia
Pe iarba care ne ascultă
Citește-n șoaptă poezia

73.
Cuprinși minute ore-n șir
Pe buze focul se aprinde
Revin prin valuri de delir
Parfumul care ne cuprinde

74.
Grădina ne ascunde-n palme
Suntem doar noi ascunși de lume
În timp ce lumea toată doarme
Noi ne iubim aprinși la culme

75.
Sărutul buzelor descinde
Prin valuri de sălbăticie
Virilitatea mă aprinde
În excitări de fantezie

76.
Hipotalamusul s-aprinde
Voința pierde rațiunea
Necontrolate mâini de minte
Le stăpânesc afecțiunea

77.
Ne măsurăm cu buze corpul
Furori de-atingeri în extaz
Un apogeu atins de dorul
În simbioza de orgasm

78.
Și-apoi scrisorile cu versuri
Citite sunt de noi pe rând
Prin amalgamul ei de gesturi
Îmi lămurește cum și când

79.
Și noaptea noastră-i paradisul
Copacii ne privesc râzând
S-a împlinit în taină visul
Iubirea noastră luminând

80.
Grădina în parfum dansează
Cu inimile-n armonie
Copacii frunze fredonează
Cereasca noastră simfonie

81.
În brațe eu te țin lumină
Sunt amețit de vinul tău
Tu mă privești ca o regină
Lăsându-ți capul pe al meu

82.
Sunt clipe care dac-ar fi
Doar ele să le mai trăiesc
Cu prețul chiar de aș muri
L-aș accepta ca să-l plătesc

83.
Și dintr-odată gălăgie
De cai de oameni de trompete
Degringolada de oștire
Ne strică noaptea cu secrete

84.
Ostașii se aruncă-n haită
Îmi smulge trandafirul sfânt
Lovindu-mă m-aruncă-n baltă
Iar pe lumină la pământ

85.
Și mă lovesc cu disperare
Perplecși cu baionete-n cap
Văd ochi ce vor să mă omoare
Acerba haită a turbat

86.
Au dus regina-n depărtare
Eu în bătaie am rămas
Lovind din ce în ce mai tare
Căzut-am fără simț și glas

87.
Crezut-am că pierdut am fost
Și nu știu câte zile-am stat
În baltă plin de sânge-glod
Dar la final am fost salvat

88.
Rănit am început să caut
Pe unde haita te-au ascuns
Lumina mea cu glas de aur
E noapte soare ai apus

89.
Și-am căutat și zi și noapte
Lumina inimii din ceruri
Prin valuri de aviditate
Prin valea umbrelor de neguri

90.
Minute ani de-acum decenii
Am răsfoit ca pe o carte
O lume plină de puzderii
Te-am căutat străin în noapte

91.
Am întrebat pe toți de tine
Am răscolit orașe sate
Le-am povestit și de iubire
De ochii tăi furați în noapte

92.
Toți ascultau înmărmuriți
Cum ne iubeam ca două stele
Povestea celor doi iubiți
Mireasma tinereții mele

93.
Și-apoi priveau cu ochii falși
Nu mă credeau că te-am avut
Disprețuind ca niște lași
Idila noastră din trecut

94.
Spunându-mi franc că nu există
O dragoste dintr-o regină
Și un soldat din lumea tristă
Între-ntuneric și lumină

95.
Nimic mai dur nimic mai vag
Nimic mai plin de anvergură
Mă depărtez de toți și tac
În plictisul care mă fură

96.
Copacii martori azi îmi sunt
Și frunzele care cântau
Izvorul care ne-a văzut
Și stelele ce licăreau

97.
Grădina unde înfloream
Doi trandafiri îndrăgostiți
Pe iarba verde îți citeam
Iar tu priveai cu ochi fierbinți

98.
Cu ochii mei înlăcrimați
Tot te aștept a mea lumină
Să te întorci și să mă scapi
De chin de noapte și de vină

99.
Perplex m-am reîntors în noapte
În viața plină de tumult
La ochii calzi de sub pleoape
Îndrăgostiți ce i-am avut

100.
Senil plăpând și singuratic
Eu am uitat că sunt un om
Și hoinăresc ca lup sălbatic
Pădurea-i casa unde dorm

101.
Azi strâng în suflet clipe scumpe
Acel sărut nu se mai pierde
Când ne iubeam ascunși de lume
Doi trandafiri pe iarba verde

102.
Păstrez pe buze și-azi parfumul
Nectar ce nu pot să-l descriu
Emoții tandre cu duiumul
Curgeau ca râul în pustiu

103.
Aș da o viață pe-un minut
Să mă întorc în clipa-n care
Îmi dăruiai acel sărut
Și m-ai cuprins ca pe un soare

104.
Ai luminat al meu trecut
Dar astăzi nu mai ești lumină
Doar clipa când te-am cunoscut
O voi păstra a mea regină

105.
Și ochii tăi în ai mei ochi
Vor curge ploaia cu lumină
A dragostei din noi prin stropi
Pe fața mea a mea regină

106.
Și glasul tău prin vocea mea
Vociferează și suspină
Iubirea mea - iubirea ta
Perpetuu a mea regină

107.
Pe buze ale tale buze
Nectarul curge din grădină
Parfum din trandafir și frunze
Îl am mereu a mea regină

108.
În palme ale tale palme
Le voi ținea ca o lumină
Ca pe-un copil care adoarme
Pe brațe dulci a mea regină

109.
Sărutul tău eu n-am să-l uit
Și n-am să-ți uit fața senină
Le voi ascunde de tumult
În suflet cald a mea regină

110.
Rămân pe veci al tău iubit
Lumina mea cu ochi de zână
Romanticul îndrăgostit
Te voi iubi a mea regină

2023.2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum