David

Am încercat să-mi sun fratele, dar și-a închis telefonul. Mă întorc în casă alături de părinții mei și ne așezăm din nou la masă. N-am putut să-i privesc în ochi. Nu trebuia să insist pe acest subiect. Dacă n-aș fi zis eu nimic, atunci n-ar fi răbufnit Andre și n-ar fi plecat. Poate chiar face accident și moare... Anul trecut am fost la un pas de asta.

-L-am mai auzit, zicând că el e criminalul, dar n-am crezut că e atât de serios în ceea ce zice. Voi încerca să-l găsesc. Decid să vorbesc, dar nu-i pot privi. Îi aud cum oftează și după simt mâinile tatei pe umerii mei.

-Are nevoie de ajutor, dar nu-l putem oferi noi. Există cineva care să-l convingă că un psiholog e ceea ce-i trenuie? Mă întreabă tata și încerc să mă gândesc. Poate Tom sau Michael, dar altcineva nu știu. Voi vedea ce vrea să ne explice mâine și sper să-l revăd și pe Andre tot mâine.

(***)

Ziua de 24 a trecut foarte greu. Nu m-am putut gândit la Eric că a trebuit să întreb pe toată lumea dacă știe ceva de fratele meu, dar niciun răspuns pozitiv. Parcă la mâncat pământul. La cum a început să ningă, posibil și asta. Oricât de întunecată i-ar fi mintea, nu e atât de prost încât să stea doar în tricou pe timp de furtună de zăpadă.

Bat la ușa casei Juliei și aștept să mi se răspundă. Am decis să merg cu mașina până aici și după voi începe să-l caut. Sper să-l găsesc viu. Ușa se deschide, iar Julia îmi face loc să intru. Îi zâmbesc din respect și se uită confuză în spatele meu apoi la mine, dar nu zice nimic și intrăm în bucătărie.

-Andre? Îi aud vocea lui Henry și mă uit la el. Dau negativ din cap și mă așez pe un scaun. S-a întâmplă ceva? Continuă acesta. Michael își face apariția, dar nu-l privesc, ci mă concentrez la ce să-i răspund.

-Nimic important. A stat prea mult afară și a răcit. Cei doi frați mă privesc neîncrezători, dar își dau seama că mint pentru a nu le strica Crăciunul. Michael se așează în fața mea, Julia în dreapta sa, iar soții săi în stânga mea. Ei încep să vorbească, dar eu mă gândesc doar unde poate fi.

-Nu e destul piper în mâncarea asta, merg să mai aduc. Henry, Adam, veniți și voi? Soții săi fac schimb de priviri și-o urmează afară din bucătărie. Să tot ai prieteni! Cu asemenea prieteni, nu-ți mai trebuie dușmani.

-V-am văzut acum vreo două luni, iar când am aflat că vă cunoașteți cu Julia, am zis că e o idee bună. Chiar am avut atât mâna, cât și piciorul în ghips, iar asta s-a potrivit perfect cu plecarea lor în vacanță... Nu apucă să termine că mă ridic de la masă și ies din bucătărie. E la cruce, de ce nu m-am gândit la asta? Ajung afară și urc pe locul șoferului, dar nu pornesc. Henry vine la mine și mă întreabă ce s-a întâmplat, iar eu îi zic să-l aducă pe Michael.

-Urcă! Spun atunci când ajunge lângă mine, iar acesta mă ascultă. Pornesc mașina și le urez un Crăciun fericit, deși nu va fi la fel și pentru noi. Continuă ce voiai să spui. Îl indemn pe un ton calm și ușor vesel, asta pentru a nu-l panica. Acesta trage adânc aer în piept, dar nu se uită la mine.

-Voiam să vă cunosc, iar această metodă mi s-a părut cea mai bună. Și aici s-a oprit cu vorbitul. Strâng volanul mai tare în mâini și încerc să văd ceva prin fulgii de nea. Afară când e furtună de zăpadă, dar sper că Andre va fi bine.

-Noi nu suntem supărați că nu ne-ai spus asta, ci doar confuzi. De ce? Dacă voiai să ne cunoști, de ce n-ai venit la noi și gata? Era mai simplu. Continui conversația și sper să-mi răspundă. Opresc mașina la o florărie și cumpăr câteva flori. Pun buchetul pe bancheta din spate și dau la minim caldura. Virez spre ieșirea din oraș și am trebuie doar să sper că mai e în viață.

-Aș fi venit, dar vă iubesc... Pe amândoi și nu pot alege. Iubire la modul ăla. Pot să întreb unde mergem? Zice atunci când vede ultimul semm cu orașul nostru. Pare puțin că vreau să-l răpesc, dar nu-i așa.

-Michael, o să vorbim mai târziu despre asta. Nu ți-ai ales cea mai bună zi pentru asta. Doar atât îți zic, Crăciunul nu e pentru toți o zi fericită pe care s-o petreci alături de familie. O să vezi unde mergem. El aprobă ceea ce am spus și rămânem în liniște. Virez la dreapta și sper că acesta e drumul. Nu prea venim aici, dar e singurul lor unde cred că l-aș putea găsi, iar asta nu-mi place. Îl văd în îndepărtare și mă bucur că e conștient, ci la leșinat. Stai aici. Michael mă aprobă și ies din mașină cu florile și o pătură.

Mă apropi de el și-l învelesc apoi pun buchetul pe zăpada din jurul crucii. Îl iau strâns în brațe și încerc să nu plâng și eu. Nu pot să mă uit la acea cruce fără să revizuiesc ce s-a întâmplat, e peste puterile mele. Îl sărut pe frunte și el mă privește în ochi cu lacrimi.

-E frig, vrei să mergem acasă? Ai înghețat, sper că nu ești aici de ieri. Andre, te rog, hai să mergem. El aprobă ușor și ne ridicăm. Îi deschid portiera din spate și-l privește confuz pe Michael după pe mine. Îi întind o pastilă și o înghite fără probleme. Sper să se calmeze. Are nevoie de un doctor, cine știe de cât timp stă în frig.

the Twins (BoyxBoy) Where stories live. Discover now