Am stat în liniște câteva minute până m-am decis să distrug aceasta liniște cu niște cuvinte pe care David le știe foarte bine.

-Am vrut să mă sinucid. De asta am mers acolo. Știu că nu-i așa, dar mă consider vinovat pentru moarta lui. Puteam evita accidentul foarte ușor dacă nu acceleram ca ultimul om. Michael mă oprește din vorbit cu un sărut și mă privește în ochi. David sună pe cineva și iese din cameră. Probabil vrea să ne anunțe părinții că sunt viu și să mă oblige să-i urmez la psiholog.

-Ai nevoie de-un psiholog. Nu ești vinovat, a fost un accident. Andre, eu te iubesc și-ți zic asta cu tot sufletul meu, ai nevoie de ajutor. Vorbește și mă mai sărută o dată. Ușa se deschide și intră David. Se așează în pat și rămânem în liniște.

-Am vorbit cu ai noștri, se bucură că ești bine, dar insistă să mergi la psiholog. Tu ești cel mai afectat, aici nu mai e doar dorul de el care vorbește. Toți ne simțim vinovați și considerăm c-am fi putut schimba ceva, dar pe tine te-a afectat cel mai tare. Nu te pot convinge în niciun fel? Îi aud vocea lui David. Mă uit la Michael și pot vedea cum mă roagă din priviri să-mi ascult fratele.

-În ultimii 5 ani am trăit de parcă n-ar fi existat niciodată, iar în acești ani m-am considerat vinovat de moarta lui. Nu cred că un psiholog prea face ceva, dar fie. Zic și-mi pun mâinile la piept. Michael mă sărută, dar e tras de David și lipit de pieptul acestuia, iar asta mă amuză.

-Pe mine de ce nu mă săruți? Zice și-i oferă un sărut pe obraz. Michael se uită confuz la noi, dar îl sărută apăsat pe David.

M-am mai liniștit și-mi verific telefonului pentru a vedea cât de ceasul. E 9 seara și sunt multe mesaje de la toți pe care îi cunosc cu "Unde ești? Te caută David!". Un zâmbet îmi apare pe față atunci când văd o poză de acum 9 ani cu noi 3 și Tom. Îmi întorc fața spre ei și observ că dorm. Pum tefonul înapoi și mă fac comod în pat, adormind aproape instant.

(***)

Mă trezesc și constat că nu mai e nimeni în cameră. Fac un duș și mă îmbrac, apoi cobor la al doilea etaj. Îl găsesc Michael, privind ușa de la camera lui Eric. Aseară m-am descărcat, iar acum mă simt mult mai bine. Mă apropi de el și scot setul se chei din buzunar. Această cameră eate încuiată cu lacăt și am preferat să rămână neatinsă. De jos apare și David care ne privește confuz. Deeschid lacătul și apoi ușa. Înăuntru e întuneric, dar aprind becul și pot vedea exact aceeași cameră pe care am văzut-o și ultima oară.

-Este camera lui Eric. Poți intra, dacă dorești, doar nu deranja ceva. Îi zic și primesc o privire șocată de la el. Dă negativ din cap și face un pas în spate. Închid ușa înapoi îi pun lacătul.

-Am pregatit micul-dejun. Ne anunță David și-l urmăm la parter. Ne așezăm la masa din bucătărie și de pune câte-o porție de mâncare.

-Michael, n-ai vrea să te muți cu noi? Întrebarea mea îi ia pe amândoi prin surprindere. Michael își mută privirea de la mine la fratele meu și ridică din umeri.

-Dacă pe voi nu vă deranjează, sigur. Andre, ești mai bine? Îmi ridic privirea spre Michael și aprob. Am avut doar o fază, mă simt mai bine acum.

-Mai pe seară vrem să-ți arătăm un loc. Îl anunț, iar David mă aprobă. Michael pare confuz, dar nu comentează.

(***)

Din nou în cartier. Ne-am salutat cu Tom și Miquel, iar acum suntem din nou în fața blocului. David scoate cheile din buzunar și urcăm până la al treilea etaj. Mă apropi de ușa albastră și-o deschid, folosind cheia din mâna mea.

-Aici am locuit. Vreau să caut ceva, poți să te uiți pe aici, dacă vrei. Zic și încep să caut prin câteva sertare și dulapuri, dar nimic din ceea ce căutam.

-Ce cauți? Îi aud vocea lui Michael și mă întorc cu fața la el. În mână avea ceea ce căuta și chiar mă bucur că a acceptat să vină cu noi. Merg la el și prind în mâini colierul, împreună cu albumele foto și cărțile.

David ne face semn să urcăm și ieșim din apartament. Încuie ușa și mergem pe acoperișul blocului. Încep să mă uit prin ce e aici și un zâmbet îmi apare pe față atunci când găsesc cartea pe care o voiam.

-Eric era pasionat de scris. Aici sunt cărțile sale, iar aceasta e preferata mea. Nu le-a publicat niciodată, dar vreau s-o fac în numele lui. Zic și-i înmânez cartea despre care ziceam.

-"the Three" sau "the Twins"? Îmi întorc privirea spre Michael și aprob.

-Nu s-a putut decide la un nume. A fost ultima scrisă, dar n-a terminat-o. E vorba de doi gemeni care se îndrăgostesc de o singură persoană, iar asta îi face să lupte pentru ea. Povestea e scrisă din perspectiva unei a treia persoane, într-un fel al treilea geamăn. Totul se încheie atunci când frații își dau seama că-l pot avea amândoi, nu doar unul. Explic conținutul în mare, iar pe fața sa apare un zâmbet. David mă privește și ia medalionul ce-i aparținuse lui Eric.

-Seamănă cu situația noastră, dar noi nu ne luptăm pentru cineva. Aici veneam mereu pentru a ne citi ce-a mai scris. Îmi spusese că vrea să se termine cu un final fericit, cu cei 3, trăind împreună. Continuă să vorbească David și-l aprob. Michael stă puțin pe gânduri și dă afirmativ din cap. Nu ne-am gândit niciodată că această poveste va deveni reală, dar s-a întâmplat și nu ne pare rău.

-Chiar vă iubesc, dar n-aș vrea să distrug relația dintre voi. Zice Michael și lasă capul în jos. Îi întorc capul spre mine și-l sărut, iar David face la fel.

the Twins (BoyxBoy) Where stories live. Discover now