Race

Capitolul II

Picăturile de apă se lovesc cu putere de geamul clasei de curs. Afară totul este liniștit. Frunzele cad din copaci la contactul stropilor cu acestea, covorul auriu roșiatic acum strălucind din cauza soarelui. Îngrijitorul nu a mai apucat să măture curtea școlii.

-Avez-vous compris? O aud pe doamna de franceză spunând ceva însă nu sunt atentă. Gândul îmi este departe. Îi arunc o privire doamnei ca să o văd că scrie ceva la tablă. Mă pregătesc să scot pixul din penar atunci când aud râsete de afară. Nu trebuie să îmi întorc privirea ca să-mi dau seama că este Eliot. Totuși, mă uit pe fereastră doar ca să simt cum inima mi se face un ghem și mai mic în piept. Aleargă împreună cu Allyson spre ușile liceului părând ceea ce aș fi vrut să fiu eu cu el. Par a fii doi îndrăgostiți care acum își jură iubirea doar uitându-se unul la altul. Allyson se împiedică râzând și se sprijină de Eliot, acesta râzând la rândul lui și o prinde de talie trăgând-o mai rapid în liceu. Poate își dorește să nu răcească mica lui prințesă. În minte îmi apare ziua în care Allyson se ruga de mine să o bag în echipa majoretelor. Încă nu am vorbit cu Vicky. Nu m-am gândit încă dacă să vorbesc cu ea sau nu. Îi drept, nici nu am avut timp să discut cu ea. Am avut multe teste în ultima perioadă iar antrenamentele s-au mai rărit. Toamna mai are puțin și ne părăsește iar ploaia de afară peste câteva săptătâni o să se transforme în ninsoare. Îmi mai aruncă Allyson priviri pe la cantină sau la ore însă ori mă uitam la ea cu o privire care voia să însemne că nu am reușit să o conving pe Vicky sau nu o băgam în seamă. Poate o să-mi fac azi timp să discut cu ea. Tate mă înghiontește și mă face atentă la ceea ce se întâmplă în clasă.

-Dragi elevi, după cum știți în acest wewkend avem o activitate la cinema. Se strâng fonduri pentru copii nevoiași așa că vă rog să veniți cât mai mulți și să cumpărați bilete. Puteți veni împreună cu familia sau prietenii. Fiecare bilet în plus cumpărat înseamnă o șansă la o viață mai bună pentru alți copii. Sunteți liberi. Mă ridic și îmi strâng lucrurile și mă grăbesc spre ieșire lăsând-o pe Tate în urmă.

-Unde te grăbești așa? Mă întreabă Tate încercând să țină pasu cu mine.

-Mă duc să vorbesc cu Vicky. Nu mai pot ocoli acest subiect plus că m-am săturat să se tot uite Allyson după mine. Fac colțul holului și aproape era să mă izbesc în persoana din fața mea. Îmi cer scuze fără nici o influență în glas care să-mi trădeze gestul meu de politețe și îmi continui drumul spre sala de sport sperând să o găsesc acolo pe Vicky. Chiar nu vreau să o caut în toată școala doar pentru Allyson.

-Credeam că nu ai de gând să vorbești cu ea. Ce te-a apucat dintr-o dată? Deschid ușa sălii de sport ignorând întrebarea. Sincer, nici eu nu știu ce m-a apucat. Nu credeam că o să ajung să vorbesc cu Vicky despre chestia asta. Cred că pur și simplu m-am săturat de toată situația asta și aici nu mă refer doar la privirile care mi le mai aruncă Allyson uneori. Spre norocul meu Vicky era aici împreună cu prietenele ei. Mă observă că vin spre ea așa că își ridică privirea spre mine fiind puțin nedumerită din cauza prezenței mele. Îi salut prietenele cu o înclinare rapidă a capului și îmi focusez toată atenția spre Vicky.

-Heei, Vicky! Am venit să discut cu tine legat despre echipa majoretelor.

-Da, spune, te ascult. Trag aer în piept și mă gândesc la toate modurile în care ar putea reacționa Vicky înafară de un 'Nu' răspicat.

-Am tot vorbit cu Allyson și vrea să vină și ea în chipă. Nu crezi că are cum și ea să fie în echipă fără să stea pe margine, ca rezervă? Se uită ciudat la mine de parcă mi-a mai crescut un cap și dă dezaprobator din cap făcând un balonaș din gumă.

-Nu pot face asta, Katia. Nu putem fi număr impar plus că chestiile astea trebuie să le discut cu doamna director. Îi aruncă o privire scurta lui Tate. Am putea totuși să mai aducem o pereche. Dacă prietena ta este de acord să vină în echipă atunci o să discut cu directoarea și poate reușesc să le bag pe amândouă în echipă.

-Ce? Nici vorbă de așa ceva. Tate sare indignată în sus punându-și mâinile în sân. Nici nu mă gândesc să mă bag în echipă doar pentru Allyson și nici să nu te aud că comentezi ceva Katia. Îmi închid gura la loc. Firar al naibi de treabă! Uneori fata asta mă cunoaște prea bine.

-Chiar nu putem face un compromis de data asta?

-Nu, Katia! Ori acceptă Tate să fie majoretă ori renunți tu. Se lasă pe spătarul scaunului aruncându-și veninul asupra mea. Chiar nu înțeleg de ce te strofoci atât de mult pentru Allyson.

-Dar de ce trebuie să fiu eu obligatoriu în echipă? Nu poți să cauți pe altvineva? Sunt sigură că dacă i-ai spune acum directoarei că cauți o coechipieră nouă și face un anunț o să fie toată sala asta plină.

-Nu stau să mă complic acum doar pentru un moft de al lui Allyson. Eu zic să vă gândiți bine iar la repetiția următoare dacă nu vă prezentați împreună o să consider că echipa rămâne exact așa cum este. Nu-mi pierdeți timpul mai ales acum când trebuie să ne pregătim pentru concursul de la începutul anului. Mă mai uit odată în ochii mieroși, acum cu o mică tentă întunecată ai lui Vicky și oftez resemnată. Mai ușor aș convinge un leu să mănânce toată viața lui legume decât să o conving pe Tate să fie majoretă.

Ies din sala de sport și oftez înfrântă. Holul gol, cu gresie albă și pereți imaculați îmi amintesc de holul unui spital. Mereu școala asta mi s-a părut prea întunecată și sinistră ca să avem o motivație. Ancadramentul minuțios lucrat din jurul ferestrei de un gri spălacit deja corjit pe alocuri din cauza trecerii timpului îmi întărește spusele. Ușile care se tot deschid încontinuu din cauza elevilor care intră la ore provoacă un mic ecou de scârtâituri din cauza balamalelor care nu au fost schimbate de când a învățat doamna directoare aici. Argintiul de pe acestea nu se mai observă însă mici detalii, sculptate în fierul prețios încă se mai pot observa. Micile flori și mânuțe le poți dinstinge doar dacă ești foarte atent.

-De ce te oprești mereu să analizezi obiectele din școala asta? Mă întorc speriată spre Eliot și privesc grăbită în stânca și îndreapta să văd dacă a mai observat cineva pățania mea. Îmi îndrept mână spre inimă și oftez observând că bătăile i s-au intensificat.

-Mai speriat. Nu am știut că se mai află cineva la școală. Mă uit la pantofii lui de firmă și îmi urc încet privirea traversând peste sacoul descheiat cu sigla liceului, cămașa descheiată la câțiva nasturi și scoasă din pantaloni iar din buzunarul acestora se observă colțul de la cravată. Îmi întorc privirea asupra feței lui, ochii căprui cu tentă de verde mă privesc. Își bagă mână în buzunar iar cealaltă o trece printre buclele puțin crescute, de un castaniu deschis.

-De ce stai aici singură?

-Am rămas să mai repet pentru dansul majoretelor. Săptămâna asta știi că este campionatul și vreau să fie totul perfect.

-Mereu sârguincioasă, se întoarce și își continuă drumul. Mă uit câteva clipe la spatele lui și mă pornesc din loc mărind pași. Totuși nu mi-ai răspuns la prima întrebare.

-Pentru că îmi place arhitectura asta veche. Uneori mi se pare prea bătrânicioasă, ar trebui să mai facă câteva schimbări însă lucrările astea așa minuțioase mereu îmi stârnesc atenția. Probabil un om a stat o zi întreagă numai ca să facă clanța ușii, cu acele detalii atât de mici, care acum puțini le mai observă. Înainte, la începutul lor sunt sigură că au strălucit și că nu trecea o zi în care cineva să nu complimenteze frumusețea ei și treaba bună care a făcut-o creatorul ei. Ideea este că îmi plac detaliile astea iar în liceul nostru sunt multe astfel de locuri. Îl observ cu colțul ochiului cum aprobă îngândurat. Restul drumului îl petrecem într-o liniște inconfortabilă. Când ajungem la ieșirea liceului îmi deschide ușa țintuind mașina mamei cu privirea. Se încruntă la aceasta și se îndepărtează de mine.

-Păcat totuși că ești atentă la obiecte, nu la oameni, Katia.