Race

Capitolul VII

La ora 17 să fii gata. Vin și te iau de acasă.

Privesc mesajul și oftez. Am crezut că nu o să mai vrea să ieșim. De la ziua de Crăciun nu a mai spus nimic. Nici un apel, mesaj, nimic. După conversația noastră din bucătărie totul a devenit puțin mai ciudat sau poate doar eu am simțit asta. Tate nu a mai discutat cu mine toată seara și mă ocolea de fiecare dată când încercam să discut cu ea, Carlos tot îmi arunca priviri poznașe iar de lângă el Amos se uita încruntat la mine. Chiar nu înțeleg ce au avut toți cu mine și chiar în seara de Crăciun.

Mă ridic de pe pat și îmi bag capul în șifonier. Nu a spus unde mergem așa că nu știu cu ce să mă îmbrac. Blugi parcă nu vreau să iau că dacă mă scoate să mâncăm la un restaurant elegant nu vreau să par ultimul om dar nici foarte sofisticată nu vreau. Iau o fustă neagră, mulată pe corp cu un mic decupaj deasupra coapsei, un pulover alb cu guler înalt și o pereche de colanți plușați. Mă pun în fața mesei de toaletă și încep să-mi aranjez părul. Îi fac câteva bucle și bretonul îl îndrept aplicând puțin fixativ. La machiaj nu mă complic foarte tare dându-mă cu tuș, mulțumindu-i lui Dumnezeu că măcar de data aceasta au ieșit surori, rimel, puțin fard cu sclipici în colțul intern, blush și gloss-ul meu preferat de la Maybelline. Îmi pun o pereche de cercei cu pietricele în formă de floare, aplic două pufuri de parfum și sunt gata. Mă mai privesc încă odată în oglindă înainte să aud un claxon de afară. Fug spre întrare și îmi pun bereta neagră din piele, mă încalț cu cizmele tot din piele care sunt până la genunchi și cu tocul cui și îmi iau trenciul negru din piele de la zara de pe umeraș. Înainte să ies din casă iau și geanta de pe cuier și încui ușa grăbită îndreptându-mă spre mașină. Carlos mă aștepta afară zâmbindu-mi atunci când mă vede. Îmi deschide ușa și îi zâmbesc la rândul meu mulțumindu-i pentru gestul făcut. Se urcă la volan și pornește de pe loc.

-Arăți superb, Katia. Îmi ia mâna în a lui și o îndreaptă spre gură sărutând-o ușor. Mă înroșesc din cauza gestului său și o iau din mâna lui uitându-mă pe geam.

-Mulțumes! Nu știu dacă sunt îmbrăcată corespunzător. Nu mi-ai spus unde mergem.

-Este perfect așa. O să mergem la un restaurant să mâncăm ceva iar după mai vedem noi ce facem. Îl aprob și nu mai spun nimic lăsând muzica de la radio să umple mașina. La un moment dat am început să fredonez o melodie iar Carlos a dat volumul mai tare privindu-mă zâmbind.

Oprește în fața unei alei care nu poate fi traversat cu mașina. Se coboară și îmi deschide ușa oferindu-mi mâna lui. O iau și cobor zâmbind privindu-l câteva secunde înainte să-mi întorc privirea spre aleea frumos decorat. Toată lungimea aleei este decorată de Crăciun. Lângă pereții albi sunt amplasate ghivece cu plante de care sunt amplasate vâscuri, fundițe și luminițe iar deasupra este formată o boltă din ghirlandă verde, lumini și globuri care au diferite dimensiuni și culori. Carlos mă ia de braț și mă conduce în aleea respectivă. Totul arată atât de perfect. Îl privesc pe Carlos iar acesta se uită în față, luminile decorative strălucind în ochii lui căprui. Este îmbrăcat drăguț, simplu. Are un palton maro sub care are o helancă neagră, o pereche de blugi negri și ghetele tot negre. Arată chiar bine. Mă prinde când îl privesc și îmi zâmbește în timp ce îmi mut privirea. La finalul aleei zăresc o clădire micuță la fel de frumos amenajată. Deasupra ușelor negre se află o coroniță deasă de crengi de brad împreună cu luminițe. Carlos îmi deschide ușa și mirosul de pin îmi inundă căile respiratorii atunci când trec pe sub coroană.

Carlos mă conduce spre o masă mai retrasă și îmi trage scaunul ca să mă așez. Îi zâmbesc pentru a nu știu câta oară pe această seară și mă relaxez dându-mi trenciul jos. Mă las pe mâna lui când vine vorba de mâncare și îmi comand o limonadă cu aromă de ananas. Ma privit sceptic atunci când am spus ce băutură doresc dar mia făcut pe plac. Chiar dacă este iarnă limonada tot limonadă rămâne. Până să ne aducă chelnerul comanda aflu multe lucruri despre el. Mâncarea lui preferată este sushi chiar dacă nu mânancă prea des, este alergic la ananas, de asta și privirea lui sceptică, are o simpatie pentru animale, copii și bătrâni dar doar pentru că aceștia sunt în mare parte fără forță să se poată apăra. Ascultă de obicei melodii vechi, spunând că ce este acum pe piață nu i se potrivește și îi place perioada asta din an deoarece adoră să se plimbe sub miile de luminițe și decorațiuni. Mai are încă doi frați mai mici care sunt foarte neastâmpărați și nu prea se înțelege cu ai lui. De asta a preferat să vină în prima zi de Crăciun la mine. După ce mâncăm Carlos plătește nota și plecăm spre o cafenea de unde el își ia o cafea și eu o ciocolată caldă și decidem împreună ca ar fi o idee bună să ne plimbăm. Se așterne un moment de liniște între noi până când Carlos se împiedică într-o groapă și începe să înjure iar pe mine mă apucă o criză de râs. Mă privește și chicotește la rândul lui.

-Nu mă așteptam să accepți să ieși cu mine. Spune Carlos continuându-ne drumul.

-Nu ești o companie rea. Chiar m-am simțit bine. Mulțumesc pentru această seară! Ocolim la dreapta și văd în față mașina cu care am venit. Zăresc cu colțul ochiului o umbră în capătul străzii dar decid să o igonr. Probabil este un alt om care se plimbă la fel ca noi. Urcăm în mașină și pune unul dintre playlist-urile lui cu melodii vechi. Dă mai tare volumul și chicotesc începând să cântăm împreună. Nici nu am realizat când a parcat în fața casei mele. Coboară din mașină și îmi deschide ușa oferindu-mi pentru a doua oară pe seara asta mâna sa. O iau și ies din mașină conducându-mă până la ușă.

-Mulțumesc că ai acceptat să ieși cu mine. Mi-ai făcut seara mai frumoasă, Katia. Îmi zâmbește și se apleacă sărutându-mă pe obraz. Rămân pironită în loc privindu-l cum se îndepărtează, se urcă în mașină și îmi face cu mâna înainte să plece.

Ies din duș și mă așez pe pat întinzându-mă pe toată dimensiunea acestuia. Nu-mi dau seama ceea ce am simțit în această seară. Carlos a fost drăguț cu mine, ma făcut să râd și să mai uit de celelate persoane din jurul meu. Îmi oferă un sentiment familiar, de siguranță. Chiar nu a fost o idee rea să ies cu el în seara aceasta. Zâmbesc și sting lumina privind stelele de pe tavanul camerei.

Înainte să adorm aud zgomote din dreptul geamului și mă ridic privind agitată fereastra. Aprind lampa de pe noptieră și mă dau jos din pat îndreptându-mă încet spre fereastră. Dau perdeaua deoparte și țip când văd o siluetă în dreptul acesteia. Îmi duc mâna în dreptul inimii și oftez atunci când îi văd chipul lui Race. Îmi face semn să deschid geamul și mă încrunt spre acesta dar mă conformez. Am un flashback însă îmi dispare repede atunci când pășește în încăpere.

-Ce faci aici?

-Parcă ți-am spus să stai departe de Carlos.

-De unde ști? Ne-ai urmărit? Fac un pas în față lui și îl privesc mai înverșunată față de prima dată.

-Ți-am spus să stai departe de Carlos, Katia. Ce este atât de greu de înțeles?

- Care este problema ta dacă eu am ieșit cu el? Tu nici măcar de Crăciun nu ai fost. Te-am așteptat. Ți-am luat și un cadou iar tu nici măcar nu te-ai sinchisit să apari.

-Crezi că eu nu am vrut să vin? Știam că vă strângeți toți la tine dar nu am putut veni. A trebuit să stau singur acasă împreună cu tata. Nu puteam să-l las singur. Aș fi preferat de o mie de ori să fiu aici cu voi decât să mă simt iarăși singur împreună cu tata în aceiași cameră dar nu am putut. Îl privesc în timp ce ochii lui întunecați sunt ațintiți în direcția mea. Oftez și mă mai calmez puțin.

-Ce faci aici, Race? Face un pas în față și întinde mâna ferindu-mi o suviță de păr de pe față.

-Vreau și eu să stau cu tine, Katia. Nu vreau să mă mai simt singur. Te rog, nu mă alunga. Aici, lângă tine, mă simt din nou bine. Înghit în sec și iau cea mai rațională decizie. Îi ofer camera de oaspeți.

-Ne vedem mâine dimineață. Noapte bună! Mă întorc spre ieșire și dau să ies când îl aud spunând mai mult în șoaptă.

-Mulțumesc că mai scos pentru o zi din întunericul în care mă scufund. Ies din cameră și mă lipesc de ușa acum închisă. Stau așa câteva secunde și mă îndrept spre camera mea așezându-mă în pat. Sting lumina și privesc din nou steluțele. Închid ochii și analizez bătăile accelerate ale inimii mele.

Nu a mai bătut de mult cu această intensitate din cauza unei persoane.