Race

Capitolul VIII

Oftez și îmi pun mâna pe față. Lumina din dreptul geamului mare al dormitorului meu îmi acoperă chipul. Mormăi și arunc pătura pe fața mea încercând să fac întuneric la loc. Ceasul este 11 iar eu îmi petrec prima zi din an în pat însă decât să-mi fac temele acest lucru este mult mai bine. Îmi fac curaj să mă ridic din pat și mă îndrept spre baie să mă spăl pe dinți și față. Apa rece îmi provoacă fiori și parcă mă mai trezește puțin din somnul adânc pe care l-am avut. Pasta mentolată îmi oferă o senzație fresh și atunci când mă privesc în oglindă chipul meu luminos îmi zâmbește. Ies din cameră și încep să fredonez o melodie, dispoziția bună deja făcându-și apariția. Intru în bucătărie și rămân surprinsă când îl văd pe Race cum așează masa. Rămân pe loc și clipesc, fragmente din seara precedentă revenindu-mi acum în minte. El la geamul meu, luându-mă la rost că am ieșit cu Carlos și rugându-mă să nu-l dau afară din casă. Îmi îndrept spatele și pășesc în bucătărie așezându-mă la masă.

-Ce ai făcut aici? Race își întoarce privirea spre mine acum observând că am intrat. Privirea sa rămâne focusată câteva secunde pe fața mea înainte să se întoarcă la treaba lui.

-O omletă cu salată, șuncă și suc de portocale. Altceva nu am găsit mai bun la tine în frigider. Mă foiesc puțin stânjenită pe scaun deoarece știu că mia mai atras atenția odată în legătură cu alimentația mea proastă și nu spun nimic. Îmi iau telefonul și încep să scrolez pe rețelele sociale bipăind atunci când primesc un mesaj de la Carlos. Vreau să-i răspund însă Race îmi ia telefonul din mână punândul pe mobila agățată de perete. Mă ridic de pe scaun încruntându-mă la acesta fără să primesc o reacție din partea lui.

-Am terminat mâncarea. Când ești la masă nu se stă pe telefon. Se șterge pe mâini și trece pe lângă mine fără să mai spună nimic.

-Chiar nu înțeleg care este problema ta cu Carlos. Este doar prietenul meu. Își ridică privirea din farfurie și îmi oferă una din privirile acelea care le ofer și eu la rândul meu atunci când nu cred pe cineva. Mă așez la masă și îi urez poftă bună înainte să iau o gură din mâncarea făcută de el. Mestec încet la început așteptându-mă să trebuiască să vărs tot ce mănânc însă spre surprinderea mea este chiar foarte bun. Încep să mănânc mai cu poftă și în câteva secunde termin tot din farfurie. Race chicotește, probabil fiind atent la reacțiile mele și termină și el mâncarea din farfurie, ajutându-mă să strâng masa.

Ne așezăm pe canapea și pornește televizorul schimbând canalele între ele. Mă fac mai confortabilă și oftez atunci când inima mea începe să bată mai repede. Mirosul lui Race îmi inundă nările și mă face să mă relaxez, nesimțindu-mă inconfortabil în preajma acestuia. Îmi oferă senzația că ne cunoaștem de mult timp și că acum doar stăm unul în compania celuilalt și ne bucurăm de liniștea din jurul nostru. Privirea mea zăbovește pe chipul acestuia și mă opresc acolo. Chipul acestuia este foarte delicat, având o urmă de barbă nerasă de câteva zile, nasul micuț, ochii căprui cu tende de verde sunt înconjurate de gene mari, negre, sprâncenele groase iar părul negru, drept, îl mai ferește din ochii cu mâna. Privirea îmi coboară și închit în sec atunci când el face aceiași miscare, mărul lui Adam mișcându-se odată cu închițitura lui. Îmi ridic privirea și îi privesc buzele subțiri fără pic de expresie. Mă înroșesc toată atunci când constat că am rămas prea mult timp cu privirea ațintită asupra buzelor sale și mă întorc spre televizor. Filmul care rulează nu-mi stârnește deloc atenția gândul meu rămânând încă la buzele lui.

-De ce ai ieșit ieri cu Carlos. Îmi întorc încet atenția spre acesta el încă uitându-se la televizor.

-Pentru că ma invitat să ieșim în oraș și m-am gândit că este o idee bună. Până la urmă Carlos este prietenul meu și este normal să ieși cu prietenii în oraș.

-Mhm, îl văd cum mă aprobă și nu spune nimic pentru câteva secunde. Nu mai ieși cu el, Katia. De câte ori vrei să-ți spun? Mă încrunt către acesta și îmi pun mâinile în șold.

-Doar am ieșit la o cafea. Nu înțeleg care este problema ta. Nu ești nimic. Nu ești prietenul meu, iubitul meu, Ești nimic pentru mine. Îl văd cum înghide în sec și atunci realizez ce am spus. Fac ochii mari și deschid gura însă nu mai are rost să mai spun ceva. Am stricat totul iar acum sigur nu o să mai dorească să discute cu mine. Vrau să mă ridic ca să îl conduc până la ușă deoarece sunt sigură că o să dorească să plece însă mă apucă de mână ținându-mă în loc.

-Știu că nu însemn nimic pentru tine Katia deoarece eu nu însemn nimic pentru nimeni. Nu are rost să însemn ceva pentru alte peroseane. Aș fi doar o povară însă îți spun să stai departe de Carlos deoarece nu este un băiat suficient de bun pentru tine. Nu este atât de drăguț pe cât pare a fi.

-Atunci tu ești suficient de bun pentru mine? Se încruntă și se lasă pe spate, privirea lui întunecându-se.

-Eu nu sunt bun pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru tine, Katia. Ne privim în ochi fără a mai spune ceva.