Race

Capitolul IX

Mă sprijin de blatul bucătăriei și beau un pahar mare cu apă. Mă uit în gol spre toți magneții de pe frigider și mă mir cât de rezistent este paharul din mâna mea. Tegetele mâinilor îmi sunt albe la cât de tare strâng paharul în mână. Îmagini cu întâmplările care au avut loc cu câteva ore în urmă se derulează din nou în fața ochilor mei.

-Chiar nu înțeleg ce dorești de la mine, oftez și mă las pe spatele canapelei ducându-mi mâinile la tâmplă. Mereu îmi spui să stau departe de Carlos fără un motiv exact. Ce are el de încerci să ne distanțezi.

-Ce este atât de greu de înțeles? Se ridică agitat uitându-se disperat la mine. Carlos se folosește de tine, Katia. Nu este evident? Nu este genul de persoană de care ai nevoie. Nu ai văzut cum s-a comportat în club cu tine? Era cu cineva în seara aia și totuși a stat toată noaptea cu tine.

-Era ziua mea...

-Să nu bagi asta ca și scuză. Nici să nu îndrăznești. Crezi că atunci s-a îndrăgostit Carlos nebunește de tine? Te asigur eu că din acea seară a mai ieșit cu zeci de femei până în prezent. Începe să se agite nervos prin fața mea trecându-și în mod repetat mâinile prin păr. Încerc să am grijă de inima aia a ta naivă. Dacă o oferi așa pe tavă în câțiva ani o să ajungi rănită, distrusă. Nu vreau ca Carlos să facă asta și cu tine. O să te rupă în bucăți. Inima asta mică și fragilă o să fie nimic dacă îi oferi șansa asta lui Carlos. Ca să evidențieze ceea ce spune se poziționează în fața mea, coborând în genunchi și mă înghiontește cu degetul în dreptul înimii. Închid ochii și îi țin strâns până când încep să văd mici steluțe din cauza presiunii.

-Mereu spui că încerci să mă protejezi de Carlos însă de tine cine o să mă protejeze. Deschid ochii și îi privesc chipul întunecat.

-Nu este necesar să te protejeze cineva de mine. Este imposibil să se îndrăgostească cineva de mine.

Îmi duc mâna la tâmplă și oftez exasperată. Toată situația asta dintre Carlos și Race îmi provoacă dureri de cap. Cum am ajuns eu în situația asta? Race îmi tot complică viața cu aparițiile sale neașteptate și schimbul de replici care mă zăpăcesc și mai au puțin și mă aduc la nebunie. Nu sunt genul care pot citi oamenii doar aruncându-le o privire dar pe Race nu cred că îl poate citi nimeni. E atât de greu să-ți dai seama care sunt intențiile sale încât mai am puțin și îi pun pe amândoi față în față ca să își rezolve problemele.

Nu știu dacă este adevărat ceea ce a spus Race. Sper că, Carlos nu este tipul ăla de persoană care face orice doar ca să obțină ceea ce vrea. Mereu am crezut că intențiile sale sunt sincere și că prietenia noastră nu este clădită doar pe intenții ascunse. Când mă gândesc la discuția avută cu Race îmi apar în minte puținele momente care le-am petecut cu Carlos. Mereu m-am simțit bine alături de el, fănându-mă să râd de fiecare dată când a avut ocazia. Îmi scrie când este liber și mereu mă întreabă dacă sunt bine.

Race în schimb este o enigmă pentru mine. Nu-i pot înțelege niciodată intențiile. Mereu mă face să cred că îi pasă de mine dar parcă nu face nimic în privința asta. Îmi oferă senzația că își dorește să fie în locul lui Carlos. Că momentele puține care le-am trăit cu Carlos ar vrea să le șteargă cu buretele și să picteze noi scene cu noi. Mi se strânge stomacul iar un gol apare în interiorul acestuia la gândurile despre Race. Chiar dacă Carlos mă face să râd și petrecem timp împreună nu se poate compara cu ceea ce îmi stârnește Race. Doar gândul la el îmi provoacă furnicături și îmi ridică părul de pe mână. Uneori aș vrea ca lucrurile să fie mai simple și să nu mă mai gândesc așa de mult la cei doi.

Mă desprind de blatul de bucătărie și mă îndrept spre dormitor. Mai sunt câteva zile până începe școala iar eu nu mi-am terminat temele. Deschid ușa camerei iar după cățiva pași degetele mele se scufundă în materialul moale al covorului. Dulapul mare din cameră stă larg deschis parcă invitându-mă să mă aventurez în el. Intru și stau să analizez puțin situația. Afară este încă frig iar eu nu vreau să stau acasă să lucrez. Prea multe s-au întâmplat aici în ultima perioadă ca să mă pot concentra. Este o bibliotecă în apropiere însă nu știu cu ce o să merg. Voi sta aproximativ până se întunecă dar din câte îmi amintesc că am văzut pe prognoza meteo astăzi o să ningă iar eu ador să merg când ninge. Mă aplec după o pereche de pantaloni negrii, largi din piele lângă care găsesc o pereche de colanți care îi iau pe sub cei de piele. O maletă tot neagră pe gât, o geacă din piele cu blană în interior, o geantă suficient de încăpătoare să-mi pot pute toate materialele de studiu, o pereche de cercei micuți, rotunzi din aur iar în picoare o pereche de platforme cu un toc gros tot din piele.

Mulțumită de rezultatul opținut ies din șifonier și mă îndrept spre ieșire. Încui ușa și îmi așez mai bine geanta înainte să pornesc la drum. Îmi scot telefonul și o sun pe Tate în cazult în care nici ea nu a reușit să termine de studiat însă după câteva apeluri îmi intră căsuța vocală. Bag telefonul la loc în puzunar și măresc pașii până la bibliotecă. Trec pe lângă o cafenea și îmi comand repede o cafea cu lpte vegetal. Cafeneaua este super aglomerată iar fata de la tejghea abia mai procesează ce i-am spus. Îi mulțumesc când îmi oferă ce am comandat și ies din cafenea. Mai parcurg câțiva metrii și deschid ușile bibliotecii toată un zâmbet. Margrethe, o bătrânică în jur de 70 de ani îmi zâmbește și mă invită în interior.

-Cu ce te pot ajuta, dragă? Se ridică de pe scaunul confortabil venind în fața mea.

-Am venit pentru puțină liniște. Este o masă liberă?

-Dacă o iei pe acolo, îmi indică un loc în spatele, printre rafturi o să găsești o masă liberă. Din păcate doar în spate am locuri libere. Îi zâmbesc și o iau în brațe multumindu-i.

Mă îndrept spre locul care la indicat Margrethe și înțepenesc în loc când singura masă din acel loc este ocupată de Race. Parcă simțindu-mi prezența își ridică privirea din carte și mă fixează cu ochii lui căprui. Stăm așa câteva secunde până când el închide cartea și își drege glasul.

-Dacă Margrethe tea trimis aici înseamnă că nu mai sunt locuri în bibliotecă. Stai jos, spune în timp ce își ia cartea și dorește să plece. Mă șochez când îl apuc de mână când trece pe lângă mine.

-Poți să stai dacă dorești. Eu am venit să studiez iar cum tu doar citești nu cred că o să mă deranjezi. Bineînțeles, mă grăbesc să spun luându-mi mâna de pe el, dacă dorești. Mă mai privește odată și se întoarce reașezându-se la locul său. Oftez și mă așez în fața lui scoțându-mi tot ce este necesar. M-am săturat de atâtea teme. Nu se poate lua concediu de la școală? Îmi desprind puțin ochii din ecranul leptopului ceea ce nu am mai făcut de o oră de când mă aflu aici și îmi permit câteva secunde să-l privesc pe Race. E îmbrăcat simplu, cu haine negre care arată super bine pe el, părul îl are aranjat, doar o mică șuviță nu stă la locul lui, parcă dorind să-i facă în ciudă. Își trece degetele lungi pe coperta cărții, fiind una simplă, fără scris, neagră. Ca de obicei îmi simte privirea și își ridică ochii din carte.

-Ai terminat? Clipesc și mă uit la el bulversată.

-Poftim?

-Ai terminat de studiat?

-Ă..Mai am puțin. De ce? Închit nodul care s-a format în gâtlejul meu însă revine în forță la loc.

-Te conduc eu acasă. Sunt cu mașina. Își întoarce privirea la loc în carte și nu mai spune nimic.

-De unde știi că am venit pe jos?

-Continuă studiile că în jumătate de oră Margrethe o să închidă. Nu mai spun nimic și îmi îndrept privirea la leptop mușcându-mi buza nervoasă.