Frumosul și bestia

2

Vanessa

Îmi trec degetele peste cadrul metalic și rece al scaunului, savurând din plin senzațiile care-mi invadează întreaga ființă. De când Julian m-a anunțat că a sosit momentul, iar în curând îl voi avea în fața mea pe Alex Black, somnul parcă mi-a pierit. Mi-am petrecut o mare parte din zile aici, la subsol, gândindu-mă la toate chinurile prin care-l voi face să treacă. Datorită imaginației mele bogate mă tem că am prea multe idei pentru cât va fi dispus să îndure, dar nici măcar nu contează. Îmi doresc să sufere. Îmi doresc să-i simt viața scurgându-se din ochii lui de-un albastru glaciar. Setea de răzbunare este singura care m-a ținut pe linia de plutire în ultimii ani, iar acum se apropie momentul să plătească pentru tot ceea ce a făcut.
Pantofii mei cu toc subțire provoacă un sunet ascuțit care se bate de pereții reci, lovindu-mi timpanele mult prea obișnuite cu liniștea. Înaintez spre lanțurile care atârnă din tavan, imaginându-mi cum voi folosi biciul pentru a-i lăsa urme peste tot, la fel cum a făcut el cu mine. Mă va ruga să mă opresc, cu lacrimi în ochi și respirația accelerată, iar eu i-aș zâmbi, continuând să-l pedepsesc pentru tot ceea ce a făcut. L-aș întreba dacă a mai făcut-o după, dacă s-a gândit o secundă la ea sau la destinul ei. L-aș întreba dacă știe cât a suferit, că nu putea să se privească în oglindă fără să-și dorească cu disperare să o facă țăndări. L-aș întreba o mulțime de lucruri, dar știu că ar fi de prisos, nici răspunsurile și nici căința lui nu pot schimba prezentul. Nici răzbunarea nu poate schimba moartea surorii mele, dar mă va face să dorm mai bine noaptea știind că am scăpat lumea de acești indivizi.
Arunc o ultimă privire peste fiecare locșor proiectat pentru a-i tortura pe nemernici, iar buzele mi se curbează involuntar într-un zâmbet. Nu genul acela de zâmbet plin de fericire ci acel gen de zâmbet răutăcios, singurul pe care l-am folosit în ultimii ani.
Ura asta te va distruge, Vanessa.
Parcă și acum pot auzi vocea tatălui meu, imediat după ce am îngropat-o pe mama și m-a observat, privind în gol. Încă de atunci era perfect conștient de faptul că voi face orice îmi stă în putință ca să mă răzbun pe fiecare. Nu conta că atunci eram doar o adolescentă, pierdusem totul, tot ce iubeam mai mult pe lume, iar asta a fost destul ca să fac orice pentru a reuși. Am construit un întreg imperiu, am ceea ce-mi doream încă de când eram un copil, dar nimic din toate astea nu contează. Degeaba am contul bancar plin dacă inima mea este complet pustie.
Închid ușa veche cu cheia și urc treptele, gândindu-mă că aceasta a fost ultima dată când am pășit în încăperea goală. Data viitoare va fi plină de urlete provocate de mine, de rugăciuni nerostite și haos. Data viitoare îl voi avea la mila mea și voi putea să-l chinui încet. Nu-mi doresc să-i ofer o moarte ușoară. Îmi doresc să savurez fiecare secundă în care viața i se va scurge din corp și va urla asemeni unui animal. Doar din cauza mea.