𝐁𝐨𝐫𝐧 𝐢𝐧 𝐛𝐥𝐨𝐨𝐝 𝐦𝐚𝐟𝐢𝐚~𝐭𝐚𝐞𝐤𝐨𝐨𝐤

23

Toate au un anumit timp al lor pe care, dacă îl pierzi, nu îl poți întoarce sau pe care, dacă îl grăbești, oricum îl poți avea doar atunci când trebuie. În viața toate au timpul lor, chiar și iubirea. A alege să te bucuri, nu înseamnă ca viața  o fie mai simplă, mai ușoară. Din contră,ea va fi din ce în ce mai complicata. Pentru ca atunci când nu te doare, înseamnă că ceva se întâmplă. Când totul e prea perfect, ca într-un vis.

Multă agitație prin jur. Mult prea multă. Liniștea din jurul său îl face mult mai nebun, mult prea neliniștit. Într-o clădire de câteva etaje, culoarul alb pare pătat. Nu-și poate exprima în cuvinte durerea, era prea evident. Diferiți oameni, sau chiar asistente treceau pe lângă el, parca judecându-l după priviri. Ultima ocupația a lui Jungkook.

Mult prea restrâns, haina pe care o purta parcă îl sufoca. Nu credea că va fi blocat în patru pereți. Scaunul pe care era așezat parcă avea spini. Nu voia să vadă,să audă pe nimeni. Doar o singură persoana avea pura libertate de al atinge, de a sta cât mai aproape de el.

Dar se pare că aceea persoana i-a scăpat printre degete.

Astepta cu nerăbdare de aș vedea îngerul, care era complet bine, starea sa fiind asa cum a lăsat-o. Blândă și liniștită, deseori jucăușă.

Nu vroia sa audă altceva. Vroia sa l i-a pe Taehyung, și sa de ducă acasă. Fără de ai da socoteală. Nu mai avea niciun gram de forță de ai explica băiatului tot ce s-a întâmplat.

A lăsat un oftat lung să se prelungească printre buzele sale. Dându-și capul pe spate. A fost o zi lungă și obositoare atât pentru Taehyung, cât și pentru el, psihic și fizic. Știa că băiatul său își va aminti cele întâmplate, și probabil îl va întreba cine era acel om. Numai gândul că o să se spuere și înfurie pe Jungkook, ii lăsa un gust foarte amar în gura.

   —Domnule Jeon? Spune o voce din apropiere sa. Acesta ridicându-și privirea grea, arătându-i noanța neagră pe care o deține cel mare în ochi.

   —Da domnule doctor. Răspunde el, ridicându-se când își dădu seama cine este. În sfârșit.

   —Avem noutăți despre domnul Kim. Se pare că acesta a avut o cădere care nu prea este întâlnită. Spune, ridicându-și o sprânceană uitându-se printre foile din dosar. A avut o creștere rapidă a frecvenței cardiace. Încă nu vă putem da pe deplin toate informațiile despre acestea boala. Îl documentează, uitându-se încă printre foi. Acesta afecțiune a fost dobândita foarte recent. E încă în etapa de începere. Boala POTS nu i-a permis să se manifeste asa cum trebuie. Excesul de oboseală, sau de panică l-a stimulat prea mult organismul. Își îndreaptă privirea spre Jungkook. Pacientul este treaz, puteți să l vizitați.

   —Poate fi externat? Întreabă după ce persoana din fața sa a terminat de vorbit.

   —Încă nu... Ne trebuie niște analize mai concrete daca intelegeti....

Mijânduș-i ochii, Jungkook și-a luat la revedere, făcându-și drum spre salon unde îl aștepta Taehyung.
Intrând, la văzut așezat pe un pat alb, îmbrăcat deopotrivă la fel, uitându-se spre geam.

Nu i place.

A închis ușa în urma lui. Apropiindu-se de el cu ochii blânzi.

   —Taehyung? Îi rosti numele, imediat blondul trasărind la auzirea unei voci. Și-a diricat privirea spre el. Un zâmbet acoperindu-i buzele.

S-a ridicat cap prea repede după opinia lui Jungkook, tragandu-l într-o îmbrățișare.

   —Mi-a fost dor de tine! Recunoaște încet blondinul, ingropându-si nasul în gâtul acestuia, mâinile sale stând pe o parte și de cealaltă a umerilor lati a persoanei celeilalte.