Seria Alegeri Greșite- VOLUMUL #2
Se spune că alegerile greșite au întodeauna consecințe pe măsură, că orice lucru rău pe care l-ai făcut se va întoarce mai puternic asupra ta și toate faptele bune îți vor fi răscumpărate înzecit.
Se spune...
A fost odată o fată care s-a scufundat în întuneric, odată cu durerea ce îi perfora zilnic interiorul.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Kristall
I know the pain that you hide behind the smile on your face And not a day goes by where I don't think I feel the same Bad Omens- Just pretend
Mâinile lui Alec se strâng mai puternic în jurul meu, până ce aerul, și așa puțin, refuză să-mi mai ajungă în plămâni. Mâinile mi se simt reci, ceva îmi stă cu greutate pe piept, sufocându-mă, și pielea îmi arde pe întregul corp. Stau să îmi plesnească tâmplele și lacrimile nu încetează să îmi curgă pe obraji, îmbinându-se în materialul paltonului negru al fratelui meu. Mă simt goală, murdară, lipsită de viață.
Mă simt ca și cum aș fenta la nesfârșit ceea ce mă așteaptă după colț, gata să mă despice și să mă distrugă de tot.
– Te duc acasă.
Dau negativ din cap, iar el devine mai încordat decât un arc. Nu s-a oprit din tremurat, iar aerul glaciar ce îi iese printre buze denotă groază și o nervozitate pe care abia de reușește să o mai stăpânească în fața mea.
– Am de ținut orele, Alec.
Pufnește nervos și mă ridică de pe birou, trăgându-mă la pieptul său, până ce capul îmi cade greu pe umărul lui. Scap un supin involuntar printre buze și el strânge din ochi, ieșind cu mine din sală de dans a Cynthiei. Am de onorat orele și o promisiune de ținut față de ceea ce mi-a dăruit un scop de care să mă agăț, dar eu abia de mă pot menține pe picioare fără să mă clatin.
Închide ușa sălii cu piciorul, trântind-o în toc mai mult decât e necesar și coboară scările două câte două, fără să mă zdruncine în vreun fel. Îmi întorc fața spre paltonul său și îmi îngrop capul în material, încercând să îl privez cumva de toată starea penibilă în care am căzut. Îmi e rușine de mine, de lașitatea mea și de tot amalgamul de stări pe care nu mai sunt capabilă să le pot controla.
Nu realizez când mă așează cu prea multă grijă pe scaunul din dreapta al mașinii sale și nici când învârte cheia în contact rapid, făcând motorul să turuie puternic. Mă chircesc în scaun, trăgându-mi genunchii la piept și îmi las capul plecat pe aceștia, privind apatic pe fereastră. Tot ce vreau e să îmi curăț mintea de ziua aia și o să împing într-un colț atât de îndepărtat al minții, încât să nu mă mai afecteze la fel de tare.
Alec scoate un mârâit printre dinți și pleacă rapid de pe loc, păstrând mai apoi liniștea dintre noi doi. Tot ce se aude sunt degetele lui zgâriind pielea volanului la fiecare viraj și suspinele mele dureroase, ce îmi ies fără să vreau printre buze, smulgând durerea bucățică cu bucățică de pe inima mea.
