Capitolul 3 - Mi-e dor de tine, Natalie

6K 429 48
                                    

Capitolul 3 - Mi-e dor de tine, Natalie




JOSEPH

Claritatea zorii zilei îmi inundă tot apartamentul, asta este una dintre incovenientele de a trăi într-un loc cu geamuri enorme. Clădiri care nu au pereți care să oprească lumina. Ăsta era cel mai rău lucru din a trăi în Madrid.

Adormisem dus de băutura în care mă înecasem noaptea trecută. Supărarea ce pusese stăpânire pe mine și simțurile mele. Mâinile mele o simțeau doar pe ea și tânjeau să o simtă, să o atingă sau să îi ofere puțin din plăcerea din trecut. Am închis ochii cu gândul la ea. Cu veșnica întrebare în gând: cum se simte, oare este bine? Nu avea cine să-mi răspundă și totuși nu voiam să aud un răspuns precum „e doar vina ta". Știu că am distrus-o, că probabil n-o să mă mai ierte niciodată, dar sunt disperat. Trebuie s-o găsesc și să îi explic totul.

Am deschis ochii lent și am privit în jurul meu. Ceață, durere, amețeală... Trei stări care mă definesc perfect în acest moment. Pupilelor mele le este greu să se obișnuiască cu lumina orbitoare a zorilor. Mi-am întors corpul cu greu spre partea opusă. Oasele parcă îmi sunt paralizate. Mă trezisem cu gândul că totul fusese doar un vis, dar nu. Era real și nu puteam să scap de senzația de vinovăție ce dădea năvală peste mine.

Am prins cu vârful degetelor ochelarii ce erau așezați pe unul dintre colțurile noptierei și mi i-am pus în lipsa lentilelor. Melancolia mă zgâria cu ghearele ei pe dinăuntrul gâtului, făcându-mă să înghit greoi și să îmi duc palma la el pentru a-mi alina durerea. Un gust amar îmi invadase gura și mă făcuse să fac o grimasă din limbă. Am rămas câteva clipe înghițind pentru a scăpa de acel gust și m-am ridicat în capul oaselor la marginea patului. Mi-am dus mâna rapid pentru a-mi susține capul și mi-am trecut degetele prin păr de câteva ori.

Am privit către oglinda din fața mea. Reflexia îmi era una îngrozitoare. Una care este demnă de milă și mâhnire. Încă purtam cămașa pe care nu aveam de gând să mi-o mai dau vreodată jos. Mireasma ei îmi gâdilă nările făcându-mă să inspir adânc înainte de a avea curajul de a mai arunca un ochi. Un parfum de trandafiri și levănțică călătorea prin mine până în plămâni, făcându-i să înflorească. Unicul lucru care îmi mai rămăseseră din ea; parfumul.

Dumnezeule!

Aveam ochii umflați, venele parcă explodau în mii de culori spărgând perfecțiunea albului din ei. Mari pungi atârnau sub ochii mei. Colorate, vesele și dispuse să rămână un timp îndelungat acolo. Mi-am dus pumnii la cearcăne și le-am frecat de câteva ori în speranța unui miracol care să mă scape de ele. Trecuseră atâția ani de când nu mai simțisem usturimea din gât, aceea care era provocată de lacrimile blocate în colțul ochilor. Respirația greoaie și felul în care buza îmi tremura atunci când voiam să mă descarc de toate.

Am încercat să mă reculeg ridicându-mă din pat. Am coborât scările pentru a merge spre bucătărie. Aveam nevoie de o cafea care să mă trezească din toate sentimentele posibile. Sunt prins într-o tranșă agățătoare. Îmi simt corpul vibrând sub gresia rece de parcă primisem o mamă bună de bătăie. Într-un fel sau altul, așa este. Natalie mi-a dat-o, moral vorbind. M-a distrus psihic, așa cum nu a reușit nicio femeie în veci.

În timp ce așteptam ca filtrul să se miște mai repede, am prins telefonul de pe măsuța de la intrare. Încă aveam speranța ca Natalie să-mi fi scris, chiar dacă era doar pentru a-mi confirma că se simțea bine. Știam prea bine că răspunsul la acea întrebare puteam să mi-l oferi eu însumi, dar parcă dorința de a vorbi cu ea era mult mai puternică. Nu se simțea bine. O rănisem atât de adânc, încât mă îndoiesc dacă mai simte ceva pentru mine în afară de furie. Nu m-am ținut de promisiune, nu avusesem grijă de ea...

Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)Where stories live. Discover now