Epilog - Adio, Natalie

3.9K 306 37
                                    

Epilog - Adio, Natalie



JOSEPH

- Domnule, domnule.

Am deschis prima dată ochiul stâng, iar apoi cel drept, obişnuindu-mi pupilele cu lumina de afară. Am privit în stânga mea, acolo unde era o stewardeză. Chipul ei era plin de confuzie, căci eram sigur că nimeni nu îşi dorea să trezească o persoană pe care n-o cunoştea deloc, chiar dacă era într-un avion.

- Am ajuns în New York, m-a informat dându-şi seama că eram dezorientat.

- Mulţumesc, am bombănit.

Mi-am pus ochelarii de soare şi, în continuare, m-am ridicat de pe scaun. M-am întors pe călcâie pentru a privi întreg avionul. Puţinele persoane pe care le mai vedeam, erau pe cale să abandoneze avionul. Am strâns cât am putut de repede tot ce eram al meu şi am abandonat aeronava. Îmi petrecusem aproape tot zbodrul dormind, însă după câteva zile pline cu insomnii, am reuşit să dorm cum se cuvinte. Poate corpul meu nu mai avea atât de multă energie. La sfârşitul pistei ne aştepta un microbuz care ne ducea spre terminal. Toţi pasagerii intraseră deja înauntru, iar când am făcut-o şi eu m-au privit ca pe felul paişpe. Desigur că se gândeau că sunt un idiot pentru că au trebuit să mă aştepte. În ciuda faptului că vara se termina, continua să fie foarte cald, iar atmosfera era asfixiantă. Chiar dacă locuiam de ani buni în New York, nici în ziua de azi nu am reuşit să mă obişnuiesc cu clima. Odată ce am ajuns la terminal, mi-am luat valiza. Mi-am încruţişat braţele la piept în timp ce aşteptam să iasă şi restul valizelor. Mi-am fixat privirea transportador, văzând cu valizele se mişcau de colo-colo, afundându-mă în gânduri.

După ce am fost după Natalie, mi-am tot anulat zborul, aşteptând să mă sune. Am aşteptat zile întregi să îmi sune telefonul şi dacă avea de gând să o facă, aveam să răspund foarte repede. Dar nu a făcut-o În ultimile luni mi-am lăsat de o parte obligaţiile pentru ea. Dar odată ajunşi în această situaţie, aceasta în care Natalie s-a reîntors la David, trebuia să îmi continui viaţa şi să trec pagina. Trebuia să respect decizia ei, trebuia să respect faptul că s-a reîntors la trecutul ei şi nu avea de gând să mai vină vreodată. Niciodată nu aveam s-o fac fericită, căci ea îl iubea pe el.

Mi-am luat telefonul din buzunar şi l-am aprins. Am aşteptat la ieşirea din aeroport să vină un taxiu, iar atunci când a ajuns, m-am urcat în el şi i-am indicat şoferului adresa. Mi-am scos telefonul din nou pentru a o anunţa pe mama că am ajuns în New York. Când am deblocat ecranul m-a surprins faptul că am avut cinci apeluri de la Natalie. Apelurile erau la ora unu noaptea în Spania, ceea ce m-a surprins şi mai mult.

I se întâmplase ceva?

Am preferat să ignorul totul, căci nu voiam să mai aud încă odată scuze precum că m-a iubit şi nu a putut să-mi fie alături, cum să ar vrea să fie cu mine, dar datoria ei este să fie alături de soţul ei. Am strâmbat din nas în faţa acelor gânduri, chiar dacă mă omorau pe dinauntru.

Am şters apelurile.

O iubeam, da... Dar nu puteam să continuăm relaţia în acel fel.

Nu merita să ne pierdem timpul.

De data asta eram eu cel care spunea adio.


Acesta este finalul volumul doi. Sper că aţi citit cu drag acest volum. Cum am spus la bun început, nu este corectată cartea. Nu o mai pot corecta pentru că simt că ceea ce am scris între anii 2014-2015 nu mă mai reprezintă. Cartea rămâne aici din respect pentru voi. Volumul trei se denumeşte "Salvează-mă", este pe profilul meu şi este, la fel, disponibil doar persoanelor care mă urmăresc. :)

Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum