lacrimile-i curgeau șiroaie firave, ce-i trădau inocența
țipetele ei tăiau aerul greoi,
iar pieptu-i disecat bătea agonic în obscur.
el.
voia să o îmbrățișeze, să oprească furtuna și haosul ce se instalase în ea, însă nu.
cum ar putea el, un umanoid aflat la limita mediocrității, să-i dărâme zidurile de gheață și să o salveze?
ea, o furtună haotică de iarnă
ea, un înger de plumb
ea, o zi de septembrie..
el, inutil în momentul de față.
