mai avea cincisprezece minute până ca orele să înceapă.
ea era în spatele unui bloc, mâzgălea asfaltul cu o bucată de cretă albastră.
''-nu crezi că e copilăros?'' intervine el
''-nu.''
''-dezvoltă.''
''-ploaia poate spăla creta, dar haosul nu'', afirmă ea.
el se gândea că ''haosul'' era, de fapt, în capul ei.
''-gândurile?''.
'' ăhm,da. îmi gonesc în cerc ca niște veverițe în cușcă. gânduri... haosul s-a instalat, ploaia nu-mi spală creta, la fel cum nici tu nu poți să-mi scoți numele din plămânii tăi''.
''dar nu îți cunosc numele.''
''exact.''
