și totuși, n-a plecat. și n-o să plece.
nu fiindcă ar fi atras de frumusețea ei, deși este.
nu înțelege cum o ființă asemenea ei, care depășește cu mult frumusețea infinitului, să aibă un caracter atât de..neobișnuit.
se nasc fulgere din ochii ei, unde-și ține ascunse, ca într-o colivie, sentimentele -dacă ar avea-.
el era spectatorul, iar ea-vedeta piesei de teatru.
probabil că era o psihopată,iar cele mai sadice și neomenești gânduri se dezvoltau pe ascuns în capul ei, într-o forță colosală. sau nu.
ea era...ceva.
era ceva fantastic, formidabil, ieșit din comun.
era ceva teatral, imposibil.
la fel de imposibil ar fi ca o ființă atât de divină precum e ea să fie o dereglată necunoscută.
