Am alergat ȋn fiecare colţişor al şcolii până când am văzut uşa pe care scria „secretariat” . Am răsuflat uşurată. Am apăsat pe clanţă, dar uşa era ȋncuiată. Am tras de ea şi se auzi un click. Eram sigură că după asta uşa va avea nevoie de o nouă ȋncuietoare. Am intrat ȋnauntru, ȋntâmpinându-mă un miros de cafea şi parfum. Sertarele biroului erau deschise, şi am găsit câteva foi care miroseau a praf, pe care scria programul. Azi intram la zece. Grozav, n-am ce zice!
Am mârâit, trântind sertarele. Am ieşit afară, căutând o clasă care să nu pară aşa mare şi pustie dacă intru ȋn ea. Tot ce auzeam era respiraţia mea. Ȋntr-un final am ieşit din clădire când mi-am dat seamă că oriunde m-aş duce, şcoala tot pustie părea. Peste tot erau copaci umpluţi cu zăpada albă, şi afară era atât de ȋnnorat ȋncât părea că vine noaptea. Şcoala era ȋmprejmuită cu ciment pe care se aşternuse un strat destul de mare de zăpadă. Prin tot campusul erau aşezate bănci din lemn.Am ales una din faţa şcolii. Am curăţat banca de zăpadă, după ce m-am aşezat realizând că a fost degeaba. Fundul meu ȋngheţase
Am zărit un grup de băieţi care intraseră pe poarta şcolii. Majoritatea aveau părul castaniu şi fumau, având râsete zgomotoase care-ţi zgâriau timpanul. Ah, Doamne, nu! Erau vreo cinci. Un grup de derbedei. Am preferat să stau acolo unde eram. Vântul ȋncepuse să se ȋnteţească, unul dintre tipi făcând o grimaşă agasată şi scoţând un mârâit.
Vampir?
Nu. Nu aici.
Inima mi-a săltat nebuneşte. Băiatul ȋşi ȋntoarse discret privirea spre mine. Era singurul dintre ei care avea părul negru şi două văpăi verzi ȋn loc de ochi.
Nu. Nu!
Ochii lor aveau aceaşi rază aurie pe care am mai văzut-o de dimineaţă. M-am cutremurat . Un nod mi s-a format ȋn gât iar stomacul gemea şi se răsucea ȋn toate felurile.
Nu era doar unul, nu doar cel pe care l-am ucis de dimineaţă. Erau ca un roi de ţânţari. Se pare că şi restul mă observaseră. Ochii lor reci ȋmi urmăreau fiecare mişcare şi puteam observa schimbarea maxilarului atunci când colţii apăreau şi dispăreau. Se ȋndreptau spre mine.
Am strâns mânecile hanoracului cât de tare am putut, simţind lemnul ţepuşei tare şi ascuţit pe piele. M-am dat imperceptibil un pas ȋn spate, gata să o iau la fugă dacă era nevoie. Cel din faţă, care părea destul de ȋncrezător, veni şi ȋmi ȋntinse mâna. Dacă nu ȋmi dădeam seama că era un gest complet omenesc, mâna lui ar fi fost dureros găurită. Ochii lui negrii, ȋnconjuraţi de aceeaşi rază aurie, mă cercetă zâmbind. Buzele i se arcuiră ȋntr-un zâmbet sincer, ceea ce mă uimii surprinzător de mult.
- Bună, sunt Angel – zise.
O creatură a ȋntunericului purta numele Angel*. Ironia.
_____________
*Angel - ȋnger (n. trad.)
- Fallon.
I-am apucat mâna şi i-am dat drumul cât de repede am putut.
Nu-mi prea inspiră ȋncredere puştiul ăsta.
- Păi, Fallon, ar trebui să te ȋntreb ce cauţi la ora asta ȋn şcoală când se ȋntră la zece.
M-am panicat.
- Dar presupun că n-ar fi corect faţă de tine, căci şi noi suntem aici – continuă el.
Am ȋncercat să schiţez un zâmbet, dar ieşise mai mult ca o crispare. Ce era cu toată politeţea asta pe fiinţele care ar trebui să vâneze şi să ucidă ȋn plină zi?
