SOŢII PALMER SE ÎNTOARSERĂ la Cleveland în ziua următoare, iar cele două familii din Barton rămaseră iarăşi să-şi ţină tovărăşie una alteia. Insă asta nu ţinu mult; Elinor abia reuşise să-şi scoată din minte ultimii musafiri, abia încetase să se mai mire de fericirea fără motiv a lui Charlotte, de teatrul jucat cu talent de domnul Palmer şi de ciudata nepotrivire dintre soţ şi soţie, că zelul neostoit al lui sir John şi al doamnei Jennings faţă de cauza societăţii îi şi procură noi cunoştinţe de văzut şi de observat.
Într-o excursie de dimineaţă la Exeter, se întâlniseră cu două domnişoare, cu care doamna Jennings avu satisfacţia să descopere că era rudă, şi asta fu destul ca sir John să le invite în la conac, de îndată ce îşi terminau prezentele obligaţii mondene din Exeter. In faţa unei asemenea invitaţii, obligaţiile din Exeter fură pe loc date la o parte şi, la întoarcerea lui sir John, lady Middleton intră în mare panică aflând că în foarte scurt timp avea să primească vizita a două fete pe care nu le văzuse în viaţa ei, şi despre a căror eleganţă – sau măcar minim rafinament – nu avea nici o dovadă; căci asigurările soţului ei şi ale mamei ei în această privinţă nu aveau nici o valoare. Faptul că erau rude înrăutăţea şi mai mult situaţia; de aceea, încercările doamnei Jennings de a o consola fură lipsite de succes când îşi sfătui fiica să nu-i pese că erau atât de elegante, pentru că erau verişoare şi trebuiau să se accepte, Cum venirea lor era cu neputinţă de împiedicat, lady Middleton se resemna cu ideea, cu toată filosofia unei femei bine crescute, mulţumindu-se doar să-şi dojenească soţul de cinci sau şase ori pe zi pe tema asta.
Domnişoarele sosiră; înfăţişarea lor nu era nicicum lipsită de rafinament sau eleganţă. Rochiile lor erau foarte elegante, manierele lor foarte politicoase, se arătară încântate de casă şi vrăjite de mobilă şi se dovedi că le plăceau atât de mult copiii încât lady Middleton îşi făcu o părere bună despre ele înainte să fi trecut o oră de când erau la conac. Declară că erau, într-adevăr, fete foarte agreabile, ceea ce în cazul ei dovedea o admiraţie înflăcărată. La această laudă însufleţită, încrederea lui sir John în propria-i judecată crescu, şi porni de îndată spre vilă pentru a le spune domnişoarelor Dashwood de sosirea domnişoarelor Steele şi pentru a le asigura că erau cele mai dulci fete din lume. Totuşi, dintr-o laudă ca aceasta nu erau multe de aflat. Elinor ştia foarte bine că în toate părţile Angliei se întâlneau cele mai dulci fete din lume, sub cele mai diverse forme, chipuri, temperamente şi inteligenţe. Sir John voi ca întreaga familie să vină de îndată la conac pentru a-i vedea musafirele. Binevoitor om, filantrop! Ii era greu să păstreze pentru sine chiar şi o verişoară îndepărtată.
— Veniţi acum, spuse el, vă rog să veniţi, trebuie să veniţi, insist să veniţi! Nici nu vă închipuiţi cât vă vor plăcea fetele. Lucy este nemaipomenit de drăguţă şi atât de veslă şi plăcută! Copiii se ţin deja scai de ea, de parcă ar fi o cunoştinţă veche. Şi amândouă ţin foarte mult să vă cunoască, căci au auzit la Exeter că sunteţi cele mai frumoase făpturi din lume. Iar eu le-am spus că este foarte adevărat, şi mai mult de atât. Veţi fi încântate de ele, sunt sigur. Au venit că trăsura plină de jucării pentru copii. Cum puteţi fi atât de ursuze să nu veniţi? Într-un fel, sunteţi verişoare. Voi sunteţi verişoarele mele, iar ele sunt ale soţiei mele, aşa că sunteţi rude.
Dar sir John nu reuşi să le convingă. Putu doar să obţină promisiunea că aveau să treacă pe la conac într-o zi sau două şi apoi le părăsi uimit de indiferenţa lor, pentru a se duce pe jos acasă şi pentru a le lăuda iarăşi farmecele în faţa domnişoarelor Steele, după cum le lăudase deja pe domnişoarele Steele în faţa lor.
Când avu loc vizita promisă la Barton Park şi când fură prezentate acestor domnişoare, nu găsiră nimic de admirat în înfăţişarea celei mari, care avea treizeci de ani şi un chip foarte urât şi lipsit de inteligenţă; găsiră însă la cealaltă, care nu avea mai mult de douăzeci de ani şi trăsături frumoase, privirea foarte inteligentă şi un aer de eleganţă care, deşi nu conferea o eleganţă şi o graţie veritabile, dădea distincţie persoanei ei. Manierele lor erau deosebit de politicoase şi, în scurt timp, Elinor le atribui un anumit gen de înţelepciune, când văzu prin ce atenţii constante şi bine gândite intrau în graţiile lui lady Middleton. Erau permanent vrăjite de copiii ei, lăudându-le frumuseţea, curtându-le atenţia şi amuzându-se de toanele lor; iar timpul care le mai rămânea după îndeplinirea obligaţiilor neplăcute pe care le impune politeţea era petrecut în admirarea a tot ce făcea lady Middleton, dacă se întâmpla să facă ceva, sau în luarea modelului vreunei rochii noi şi elegante de-a ei care le provocase o încântare deosebită cu o zi înainte. Din fericire pentru cei care caută să intre în graţii prin astfel de metode, o mamă iubitoare în căutare de laude pentru copiii ei este cea mai rapace dintre fiinţe, dar şi cea mai credulă; pretenţiile ei sunt exorbitante, însă va înghiţi orice; de aceea, afecţiunea excesivă şi răbdarea domnişoarelor Steele faţă de odraslele ei erau privite de lady Middleton fără urmă de mirare sau neîncredere. Privea cu îngăduinţă maternă toate poznele neruşinate şi obraznice la care erau supuse verişoarele ei. Vedea cum le erau dezlegate eşarfele, cum erau trase de păr, cum li se scotocea prin săculeţii cu lucru de mână şi li se furau cuţitaşele şi foarfecele, şi nu avea nici o îndoială că distracţia era împărtăşită de ele. Singurul lucru care o mira era că Elinor şi Marianne stăteau atât de liniştite deoparte, fără să vrea să participe la ce se petrecea.
