Lumea mea

6.7K 162 20
                                    

 
Fulgerele unei frumoase furtuni străpungeau zările. Nuanțele de albastru ale fulgerului se contopeau cu întunericul lăsând liniștea mormintelor .
Da ,mă aflam în cimitir! Nu întreba de ce sunt aici ,unele întrebări nu au răspuns .
Caut liniștea , mă uit la fulgere și mă regăsesc în ele ,ascult ploaia și îmi las speranțele sa ardă, apoi sa le văd transformate în cenușă, la fel ca visele mele .
Nu îmi pot imagina ceva mai frumos.

Am 17 ani și sunt o fata simpla. Nu mă încât după orice prostie ,însă iubesc pericolul iar visele mă lasa sa ating cote maxime . Cea mai buna prietena a mea Lucy , mi-a spus ca un simplu vis da startul unei scântei iar ea se împrăștie în abis și arde , arde totul, lăsând în urma abur și fum .

E miezul nopții și sunt înconjurată de viață mea - Întunericul -. Simt parfumul aerului rece ce străbate fiecare os , fiecare particica a pielii. Parfumul aerului rece ce mă tine pe pământ. Încă de când eram mica mi se spunea sa visez, fiindcă visele te ajuta sa supraviețuiești în aceasta societate bună de nimic. Pentru mine, pe atunci, erau banale povestioare.

Dar nu și acum. Acum toate astea mă ajuta sa trăiesc. Sa nu renunț. Sa supraviețuiasc dincolo de vise. Am învățat ca lumea e cruda așa ca nu mai puteam trăii după regulile lor, trăiam în lumea mea, lumea visului, și vedeam lumea perfecta. Lumea în nuanțe negre.
Știu ca e ciudat, dar lucrurile sunt imposibil de înțeles. Stau și ascult cum ploaia mă lovește și mă uda cu stropi reci. Sunt în fata mormântului străbunicii mele. Mă doare sa știu ca e acolo jos, singura.

A fost o artista cunoscuta în întreaga lume . Celebra Julie Walker. I-a plăcut viața , asta se știa . Nu îi păsa de ce spunea lumea . Era ea însăși și îi plăcea asta . Era o ciudata , dar vocea ei făcea lumea fericita . Si-a trăit visul la maxim . A profitat de vocea ei și chiar și când se simțea rău și era bolnava nu renunța.  Pana intr-o zi când a încetat sa mai respire .
Era intr-adevar bătrână . Nu am apucat sa o văd pe scena dar îmi cântă mereu când eram mica .

Toți mă țineau departe de camera cu sicriul ei ,probabil  le era teama sa nu visez urat sau sa mă sperii de înfățișarea ei . Aveam doar 4 ani dar eu știam prea bine ca era moarta deși îmi spuneau ca e plecata într-o  excursie cu o amica de-a sa .

A avut mereu încredere în mine . Eram cele mai bune prietene. Și datorita ei , sunt acum cine sunt . Și vreau sa o fac mandra de mine . Doar când cânt îi simt prezenta .

Dacă era aici ar fi vrut sa vadă cum incurand împlinesc 18 ani. M-ar fi dus în locul în care ne petreceam timpul liber. O câmpie. CÂMPIA TRECUTULUI. Mi-ar fi povestit iar ca atunci când eram mica .

Flashback

-Babi, ce sunt alea stele?

- Obișnuiam sa asemăn stelele cu oamenii, pentru felul lor de a străluci în întunericul aprig al nopții. Pentru felul lor de a-ți lumina drumurile în cele mai întunecate momente.

- Oamenii sunt rai?

- Nu neapărat scumpo. Oamenii devin rai din cauza durerii. Pe omul bun din interes trebuie sa-l numești om rău.

End of flashback

Deși voiam de nenumărate ori sa-mi uit trecutul, sa mă bucur de prezent și sa-mi fac speranțe pentru viitor. . . pur și simplu nu aveam cum. Dar de ce oare?
De ce amintirile nu te lasă să treci peste ?

Peste 4 zile :

        Mă trezesc de dimineață la 8:00 și încep sa-mi fac bagajele . Cam intr-o ora totul era gata . Acum 4 valize erau așezate lângă ușa . Azi urma sa merg împreună cu prietena mea Lucy la facultate , departe de casa . Sincer îmi surâde ideea , doar eu și ea în atâta lume , prieteni noi , dușmani noi și poate și poate îmi voi găsi marea dragoste , cine știe ?

Colegi de  cameră Where stories live. Discover now