Strigând după ajutor

Doi

     Deşi ochii îl dureau îngrozitor din cauza oboselii acumulate la serviciu, Ferras îşi îngădui puţin timp în faţa laptopului, când ajunse acasă.

     Voia să afle câte ceva despre tulburarea lui Audrey, fiindcă nu ştia la ce să se aştepte. Nu dorea să ajungă acasă la Josh, să-l lase singur cu sora lui şi aceasta să reacţioneze neaşteptat şi să-l sperie. Prin urmare, tastă rapid pe Google "tulburare psihică borderline" şi începu să se documenteze. Cu cât parcurgea tot mai multe articole şi rânduri, băiatului îi apărură tot mai multe noduri în gât, iar palmele începură sa-i transpire.

     Josh spusese că Audrey nu e periculoasă. Nu ştia cum se manifestă o astfel de boală de la caz la caz, dar spera cu toată inima ca fata să nu fie o maniacă depresivă care să caute mereu prilej de a se sinucide. Spera că nu avea să se panicheze, că nu urma să facă ceva greşit care să o afecteze pe ea şi să o scape de sub control.

     Se părea că problema ei era destul de gravă având în vedere cele citite. Ferras oftă îngreunat, întrebându-se dacă nu făcuse o greşeală că se oferise să-l sprijine pe prietenul său în situaţia dată. Dar se gândea în acelaşi timp că multe alte persoane mai trecuseră pragul casei lui cu acelaşi scop şi nu se întâmplase nimic. Acesta era un defect al lui Ferras. Mereu îşi făcea griji peste măsură în legătură cu ziua de mâine, deşi ştia că nu ar trebui. Uneori îşi construia tot felul de scenarii tulburătoare în mintea sa, frământându-se pentru lucruri care nu aveau să se întâmple niciodată.

     Hotârî în cele din urmă să-şi închidă laptopul şi să se întindă în pat, având deplină încredere în Josh. Se întoarse pe o parte, cu ochii închişi, încercând să-şi imagineze ziua următoare. Să şi-o imagineze pe Audrey. Oricât ar fi încercat însă să-şi închipuie o nebună gata să omoare, nu putea. Aşa că îndepărtă gândul şi adormi.

     Se trezi în jurul orei şase, când soarele deja se ridica dintre nori, timid. Dimineţile de vară erau preferatele lui. Fiindcă atunci când deschidea ochii, în jurul său era lumină, căldură şi energie, iar asta îi făcea ziua bună de cum se ridica din pat. La fel se întâmplă şi acum, chiar dacă trebuia să meargă la serviciu. Se îmbrăcă rapid şi îşi luă micul dejun în linişte.

     - Cum a fost ieri? N-am apucat să vorbesc cu tine când ai venit, îl întrebă mama sa înainte să plece.

     Ferras îşi luă un măr din coşul cu fructe şi înşfăcă rucsacul de pe canapea. Îi zâmbi Elvirei, femeia care îl crescuse, şi o sărută pe obraz.

     - Ca întotdeauna. Trebuie să fug acum. Apropo, azi voi avea un program mai încărcat, aşa că nu ştiu la ce oră vin.

     - Bine, succes la lucru!

     Băiatul părăsi casa, suflecându-şi mânecile hanoracului. Se îndreptă cu paşi grăbiţi spre Saylor's, şi îşi începu ziua de muncă la fel ca de obicei. Avea doar o emoţie nestăpânită legată de după-amiază, dar se simţea ceva mai încrezător ca în ziua precedentă. Începu să fluiere şi să ia comenzi, întrebându-se dacă Oscar avea să vină în acea dimineaţă pentru a-i spori încrederea şi bucuria.

      După câteva ore, primi un telefon de la Josh. Răspunse într-o secundă, salutându-l. Se aşeză comod la o masă, învârtind între degete un pliant şi îşi ascultă prietenul:

     - Fii atent. Vii aici după ce termini tura. Audrey e într-o dispoziţie destul de bună astăzi.

     - Ok, dar...eşti sigur că mă voi descurca?