Strigând după ajutor

Şapte

     Se ridică din nou în picioare, patrulând agitat prin încăpere. Se tot învârtea de colo colo, murmurând câte ceva, fapt ce-l obosea pe Ferras.

     - Explică-mi, pentru numele lui Dumnezeu, ce-i cu voi doi, se răsti Josh, rotindu-se pe călcâie şi mergând din nou apăsat prin faţa colegului său.

     Îl privea nervos pentru o secundă, apoi îşi lăsa capul în jos mişcându-se iar. Era atât de revoltat, încât nu ştia ce-ar fi trebuit să-i zică mai întâi lui Ferras. Nu înţelegea ce fusese în mintea lui cu o zi în urmă, şi era îngrijorat de cum avea s-o scoată la capăt.

     - Vrei să stai locului pentru două secunde şi să nu te mai învârţi pe aici? se enervă şi Ferras, care se sprijinea de perete, cu braţele încrucişate la piept.

     Aştepta de ceva timp ca Josh să se calmeze, dar era clar că asta nu avea să se întâmple prea curând. Văzând că nici nu-l ia în seamă, se duse la el, îi dădu o palmă zdravănă peste cap, apoi spuse:

     - Potoleşte-te, ce mama naibii, Josh?

     Acesta se trânti pe un scaun, privindu-şi prietenul de parcă s-ar fi pregătit să-l spânzure de un copac şi să-l dea hrană la lupi. Se abţinu să nu-i zică nişte vorbe usturătoare. Nu mai fusese niciodată atât de nervos, dar pentru el conta mult siguranţa surorii sale. Iar tipul din faţa sa tocmai îi dăduse motive să se îngrijoreze în privinţa asta. Cum de nu-şi dăduse seama mai devreme? Devenise sceptic atunci când Ferras îi sărutase mâna. Dar când fata îi povestise pe îndelete totul, când îi zise că o sărutase pe obraz şi că "e cel mai minunat lucru din viaţa ei", Josh se enervase la culme. Nu voia să fie personajul negativ din poveste, dar ştia mai bine decât Audrey ce consecinţe putea aduce asta, atât pentru ea, cât şi pentru idiotul care se lăsase amăgit.

     - Eşti atât de prost, te-am avertizat, Ferras, te-am avertizat! ţipă el, încercând să se exteriorizeze şi să scape de acea energie negativă.

      Nu se aşteptase niciodată să păţească aşa ceva tocmai din partea prietenului său cel mai bun. Ba chiar contase pe el şi se gândise că era cea mai bună alegere.

     - Calmează-te, frate! îi răspunse Ferras la fel.

     Amândoi erau furioşi, ceea ce nu ducea la nimic bun. Dacă voiau să poarte o discuţie normală, fără să intre în război, unul trebuia să cedeze. Ferras oftă, aşezându-se şi el pe un scaun.

     - Uite, nu s-a întâmplat nimic rău. De fapt, Audrey chiar s-a mai potolit. Nu cred că e rău ca...

     - Te-ai îndrăgostit de ea, idiotule! rosti Josh, privindu-l încruntat.

     Ferras se opri. Nu se gândise până acum la cuvintele astea şi, de fapt, la ideea că se întâmplase într-adevăr aşa ceva. Mereu găsise alte explicaţii, dar refuzase şi negase categoric să spună că era îndrăgostit. Sau poate că se gândise, dar nu dăduse crezare. Şi acum, Josh îi scuipa cuvintele în faţă, de parcă era o crimă.

     - Nu...Doar că...se blocă, realizând că-şi pierduse complet cuvintele.

     - Ferras, faci cea mai mare greşeală. Deja ai mers prea departe, iar eu am fost un imbecil pentru că nu am observat. Trebuie să te opreşti.

     Josh se mai calmase puţin. Nu de tot, dar era mai bine. Şi încerca din răsputeri să-l facă pe cel de lângă el să fie conştient de acţiunile sale. Dar nu ştia de ce avea impresia că vorbeşte cu pereţii.

     - Nu e o greşeală. Audrey pare să fie mai bine şi...

    - Nu mai spune asta! îl întrerupse el. E mai bine pe naiba! N-o cunoşti deloc şi într-o zi o să izbucnească şi o să facă ceva necugetat doar pentru că i-ai dat prilejul să...se ataşeze de tine, rosti el revoltat. Şi atunci, o să regreţi, o să fii dezamăgit. Şi cel mai rău, ea o să sufere prea mult. Mi-e teamă de asta.