Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)

~ Patru ~

Capitolul 4

~Oh, so you think you know me now, have you forgotten how you would make me feel when you drag my spirit down? But thank you for the pain, it made me raise my game, and I’m still rising, I’m still rising... Yeah. So make your jokes, go for broke, blow your smoke, you’re not alone, but who’s laughing now?! But who’s laughing now?! So raise the bar, hit me hard, play your cards, be a star, but who’s laughing now?! But who’s laughing now?!~ Jessie J – Who’s Laughing Now

 

Brenden se uită la ceas şi observă că-i trecut de ora cinei, cu siguranţă ai lui şi-au dat seama că este plecat de mult din camera lui. Ei bine, atunci va profita la maxim de escapada asta.

“Încotro, băieţi?”

“Nu trebuie să ajungi acasă? Dacă-şi dau ai tăi seama că nu eşti?” întreabă Charlie din faţă.

“E deja prea târziu pentru asta. E trecut de cină şi sunt sigur că ştiu de fuga mea.”

“O, frate! Nasol de tine! Ştiu cum pot fi ai tăi când nu-i asculţi şi... brr” tremură Sam, închipuindu-şi modurile în care pot să-l pedepsească pe Brenden.

“Ei, ce pot face mai mult decât au făcut acum? Şi-aşa nu am voie să ating nimic şi să vă văd pe voi. Ce poate fi mai rău de atât?”

“Tipule, niciodată să nu pui întrebarea asta...” îl avertizează Xavier.

“Da, pentru că întotdeauna este loc de şi mai rău,” continuă ideea Charlie.

“Mai ţii minte când m-am întrebat şi eu acelaşi lucru? Ce poate fi mai rău decât să mă prindă gagica în pat cu alta?” întreabă Kevin, uitându-se prin oglinda retrovizoare la Brenden.

“Da, ce s-a întâmplat?”

“M-a prins când unul dintre idioţii ăia care au schimbat tabăra m-a sărutat. Normal, a fost total împotriva voinţei mele, căci eu nu zbor după un astfel de curent, însă ea nu m-a crezut că am fost luat prin surprindere şi s-a apucat să spună în tot liceul că am schimbat peştera pentru băţ.”

Un val de râsete izbucnesc in maşină.

“De asta se auzea prin liceu că eşti homosexual?” întreabă Brenden printre hohote de râs.

“Frate, nu e de râs. Nu ai idee cât timp şi câte tipe mi-au trebuit pentru a-mi curăţa numele. Serios, acum! Mă vedeţi pe mine jucând în tabăra bărbaţilor?”

Băieţii încep o altă rundă de râsete la figura absolut haioasă a lui Kevin.

“Băi, sincer, acum,” îl imită Sam pe Kevin, de pe locul din mijloc, în spate, “eu te-aş crede în stare.” Şi alte hohote răsună în maşină.

Frânele sunt apăsate brusc, fiecare lovindu-se cu capul de ceva.

“Băi, eşti nebun. N-am dorinţe de moarte sau spitalizare, aşa că fii mai blând cu frâna aia,” exclamă Xavier din spatele lui Kevin, frecându-şi tâmpla pe care şi-a lovit-o de marginea scaunului şoferului.

“Atunci nu mai spuneţi tâmpenii ca astea!” tună vocea lui Kevin în spaţiul închis.

“Frate, era o glumă nevinovată,” îl asigură Sam.

“Da, sigur... La fel cum ar fi o glumă nevinovată dacă ţi-aş spune că i-am tras-o lu’ sor-ta!”

“Ai făcut ce?” răsună vocea lui Sam indignată.