~ Opt ~

8.2K 348 25
                                    

Capitolul 8

~I can't believe it, but I guess it's true. Have you got nothing else to do? You're sick in the head and obsessive too; I've had enough of you. You follow me around  and call me every night... Why can't you just fucking see that it's not alright? Why are you stalking, why are you stalking me? You wake me up out of bed again, keep ringing on the phone. Why can't you get it through your brain? Why don't you leave me alone? Why are you stalking? Why are you stalking me?~ Funeral Dress – Stalking

Timpul trece repede în următoarea săptămână. Atât Kristeen, cât şi Brenden se antrenează cât mai intens la cursele de maşini. Fata îşi câştigă experienţa învingând diverşi şoferi din alte grupuri, care vor să-şi măsoare aptitudinile cu şoferiţa ce face ravagii în rândul raliurilor, iar Brenden încă învaţă cum să facă curbele fără a ajunge pe margini, cum să schimbe vitezele încât să câştige putere, cum să manevreze maşina pentru a nu pierde din viteză şi multe alte şmecherii pe care le poţi afla doar de la oameni cu experienţă.

La şcoală orele trec parcă de două ori mai repede, cei doi abia conştientizând prezenţa celuilalt. Niciunul nu se chinuie cu băgarea în seamă decât în momente de necesitate extremă. Ca de exemplu, la sfârşitul orelor, când trebuie să se pună de acord la o oră la care Brenden să vină la Kristeen pentru a face algebră, pentru că băiatul – pe lângă pregătirea pentru şcoală şi curse – mai are şi antrenamentul la fotbal de băgat în programul lui deja aglomerat. Aşa că, dintr-o întreagă zi, Brenden abia are timp să respire.

“Două minute şi cincizeci şi patru de secunde. Foarte bine!” strigă Karl entuziasmat într-o sâmbătă dimineaţa în momentul în care Brenden iese din maşină. Băiatul surâde, scoţându-şi casca şi ştergându-şi sudoarea de pe frunte. Deşi ajunge să stăpânească volanul binişor, tot îl apucă toate asudările atunci când vede că fundul maşinii îi mai fuge spre exteriorul curbei, făcând să se întoarcă niţel.

“Frate, eşti fenomenal!” exclamă entuziasmat Xavier, care îl însoţeşte mai mereu la antrenamentul cu Karl, vărul blondului. Şi ceilalţi băieţi mai vin ocazional, însă nu stau de la început până la capăt, zicând că au locuri de vizitat, fete de pupat.

“Mersi, tipule!” îi surâde recunoscător Brenden, dând pe gât o sticlă de apă de parcă are arşiţă.

Karl îl bate pe umăr uşor, după care pleacă fără a spune un cuvânt. De obicei, vărul lui Xavier nu este vorbăreţ, aşa că Brenden nu mai are suspiciunea că bărbatul este supărat sau ceva, cum avusese în primele zile. Acum ştie că, de fapt, asta-i firea lui.

“Bren, ai fost tare, omule! Să te fi văzut ce frumos luai curbele. Frate, într-o săptămână ai ajuns să ţii maşina destul de bine sub control...” dă din cap Xavier, în mod apreciativ.

“Da, dar cât de bine comparativ cu Kristeen?” se încruntă Brenden.

“Ei, asta nu am de unde să ştiu. Până de curând nici nu ştiam că fata are măcar habar ce-i aia cursă de maşini!”

“Hm...”

“Bren, frate, e prânzul aproape. Trebuie să plec căci i-am promis Alessandrei că iau masa la ea. Părinţii ei abia s-au întors dintr-o călătorie şi cică le e dor de mine,” surâde Xavier, gândindu-se la bunătatea de mâncare pe care mama fetei o poate găti. Să te lingi pe bot, nu alta!

“Bine, frate! Hai să mergem, cred că am terminat aici pe ziua de azi.”

Cei doi se duc la Karl, care stă pe capota unei alte maşini şi vorbeşte cu unul din echipa lui, spunându-şi ‘rămas bun’, după care amândoi se urcă în Hyundai-ul lui Brenden şi pornesc spre casă.

Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum