Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)

~ Şase ~

Capitolul 6

 

~I hope you're ready for the time of your life. Just look at me, I put a gleam in your eye. Buckle up, we're gonna take you for a ride. Show me, show what you got. Come on, ready or not, let me see how you bop. It's on! Showstoppin' when I step in the place, before it's done you're gonna beg me to stay. Get on board, come on; let's ride the wave. Let's go, let's go, we just do what we do. Watch me break and pop, I'll blast it for you. Your crew can't hang with us, man we're too dangerous; ain't got the style or the stamina. Just doin' my thing, get hooked on my swing, rockin' the place, droppin' the bass, makin' all the girls sing... Yeah we make the bells ring. It's on, it's on!~ Camp Rock II – It’s On

 

Un telefon ce sună în disperare îi distruge somnul dulce. Mormăind cuvinte de neînţeles, îşi întinde mâna în faţa ei, căutând obiectul ce face o gălăgie mai ceva decât un cârd de cocori. Apăsând pe ‘Răspunde’ în secunda în care mâna ei atinge obiectul ce cântă şi vibrează, îşi duce telefonul la ureche.

“Sper să merite, că de nu...”

“’Neaţa!” o foarte energică Lina îi cântă în ureche. “Vreau să ştiu dacă rămâne pentru diseară aşa cum am hotărât.”

“De ce, Dumnezeu, trebuie să mă întrebi iar asta?” mârâie uşor Kristeen cu o voce încă răguşită de la somn. “Pentru acelaşi motiv m-ai sunat şi ieri la prânz. Şi aseară la cină. Şi azi-noapte, când eram atât de aproape de a adormi. Pentru ce, în numele tuturor sfinţilor, trebuie să mă întrebi acelaşi lucru de zeci de ori?”

“Hei, nu exagera, n-am ajuns nici măcar la zece.”

Kristeen oftează, ridicându-se din pat.

“Cât e ceasul?”

“Nouă dimineaţa. M-am gândit că ai dormit destul.”

“Da, nici nu am ceas deşteptător...” mormăie Kristeen sarcastică.

“Ai spus ceva?” întreabă Lina.

“Nu. Mă duc să fac un duş, ne vedem la cinci.”

***

Îmbrăcată într-un bigmen crem, cu ceva roşu şi albastru răspândite pe piept, un blug negru, ce nu stă pe picior de parcă ar fi o a doua piele, o pereche de bocanci tot negri şi o geacă groasă închisă la culoare, Kristeen e pregătită parcă pentru război cu natura.

“Am plecat!” ridică vocea pentru a fi auzită de părinţii ei, care fiecare este în câte o altă parte a casei.

“Bine, scumpo. Ai grijă!” ţipă mama ei de undeva din bucătărie.

“Distracţie plăcută,” se aude şi vocea tatălui din biroul său.

Kristeen îşi ia fesul în cap şi-şi învăluie fularul în jurul gâtului, după care îşi ia cheile de la maşinuţa ei – un Dodge Ram roşu – şi iese pe uşă.

În nici douăzeci de minute, stă în faţa cinematografului, aşteptându-şi prietenii. Ca întotdeauna, ea este prima. În scurt timp încep să apară fetele. Mai întâi Lina, fata blondă, cu ochi albaştri deschişi, pentru că îşi cunoaşte prietena foarte bine şi ştie că ea mereu este prima oriunde şi oricând se întâlnesc ei. Apoi apare Carmen – nu întreba cum de a ajuns să petreacă Kristeen timp cu verişoara ei, dar se mai întâmplă şi minuni – urmată de o cochetă Anna.

“Dumnezeule, Kristeen, dar de unde ai venit? Din vârful muntelui?” întreabă Anna absolut stupefiată. Kristeen nu se deranjează să bage în seamă sarcasmul roşcatei. Cele două sunt un fel de prieteno-duşmane; se înţeleg, dar cu fiecare ocazie găsită sau primită de la Dumnezeu, se leagă de viaţa celeilalte cu remarci sarcastice sau orice se găseşte la îndemână.