Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)

~ Douăzeci şi şase ~

Îmi cer mii de scuze pentru întârziere şi vă mulţumesc pentru răbdare.

Nu ştiu cât de reuşit e acest capitol – îmi închipui că nu prea –, însă sper să încheie unele legături, să vă dea un sentiment de completare sau semicompletare în unele situaţii.

Va mai urma un singur capitol şi nu voi mai scrie un epilog. Când va apărea capitolul nu vă pot spune sigur; weekendul ăsta voi fi ocupată, deci e posibil să aşteptaţi alte două săptămâni.

Vă urez lectură plăcută şi nu uitaţi să-mi spuneţi părerile voastre. Orice comentariu aveţi de făcut, îl primesc cu braţe deschise.

Îmi cer scuze pentru eventualele greşeli sau scene plictisitoare, atât am putut scoate în starea de oboseală pe care o am.

V-am pupat şi ne mai auzim.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Capitolul 26

“Încarcă!” ţipă unul dintre doctorii din ambulanţă, încercând s-o resusciteze pe Kristeen, ce tocmai şi-a dat ultima suflare. Sunt deja în drum spre spital, dar dacă fata nu va începe să respire în curând, se vor îndrepta direct spre morgă.

“Liber,” spune iarăşi acel doctor, punând picioruşele defibrilatorului pe pieptul fetei şi eliberând şocul.

Corpul ei se ridică puţin în aer, dar în afară de asta, nimic nu se schimbă.

“Încă o dată!” reîncarcă defibrilatorul şi îi aplică un şoc brunetei, care rezultă cu o gură mare de aer trasă în piept de către aceasta. Imediat, celălalt din ambulanţă îi aplică o mască peste gură şi nas şi-apoi încep amândoi să lucreze la rana din spate.

***

“Unde naiba eşti!” mârâie băiatul în timp ce ocoleşte o maşină din trafic.

“În sala de aşteptări,” spune vocea cu lacrimi în ton.

“Şi unde-i asta?”

“În secţia de Reanimare.”

“Nu te juca cu mine, Lina! Zi-mi dracului la ce etaj şi-n ce parte!” bubuie în maşină vocea disperată a lui Brenden. Abia a aflat de cele întâmplate şi se simte în stare să taie şi spânzure pe oricine, fiind atât de supărat şi-ndurerat.

“La trei, stânga.” Şi cu asta Brenden închide telefonul fără a mai spune şi-altceva, şi-l aruncă în partea dreapta. Apăsând mai tare pe acceleraţie, goneşte pe străzile aproape goale cu mult peste limită.

Era la un fotbal cu prietenii când a primit telefonul de la Lina. Printre plânsete şi suspine i-a spus că bruneta este în sala de operaţii, fiindcă a fost înjunghiată grav. Atât i-a trebuit lui Brenden să audă. În secunda următoare îşi luase rucsacul şi fugise pe porţile sălii de sport, nemaiauzind strigătele din urma lui, întrebările puse de băieţi. S-a urcat la volan şi dus a fost, până a realizat că nu ştia unde să se ducă. Astfel s-a ajuns la o a doua conversaţie cu blonda.

De cum vede spitalul în faţă, apasă mai tare pe pedală şi face o curbă spre dreapta, unde este parcarea. Toate ca toate, dar nu poate lăsa maşina în mijlocul drumului căci ar fi încurcat ambulanţele. Însă, cum a ajuns în parcare, a pus-o în fundul altor două maşini, aşezată perpendicular cu acestea, şi a plecat nepăsându-i dacă proprietarii acelor vehicule se vor înfuria când vor vedea că nu au nicio posibilitate de a ieşi din parcare.