Aur

1.2K 90 13
                                    

Sângele meu
E aur greu
Curgând prin vene;
Mai trece-un an
Și încă am
Aur pe gene.

Totuși rămân
Să mă adun
De lângă tine;
Încă un an
În care am
Aur în mine.

Cât am trăit
Am construit
Întreg tezaur,
Deci chiar și mort
Eu am să port
În mine aur.

Dar eu cândva,
Voi incerca
Să-l scot anume,
Să-ți fac din el
Un mic inel
Să-l porți prin lume.

Și vei avea
Pe mâna ta
Un pic din mine,
Ceva ce eu
Purtam cu greu
Doar pentru tine.

PoeziiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum