Passio

2.7K 209 15
                                    

Oricât ar fi săgeți să-nfigi în mine,
Eu tot am să suport pe fiecare
Și le voi aduna cum se cuvine,
Într-un buchet din ce în ce mai mare.

Oricâte gloanțe-ar fi să mă străpungă
În luptele pe viață și pe moarte,
Eu n-am să mă feresc nicio secundă
Și-am să le-ndur pe fiecare-n parte.

Oricâte gheare-ar fi să mă jupoaie,
Eu n-am să strig și n-am să mă opun
Și am să las cuțite să mă taie
Și am să rabd, tăcut, ca un nebun.

Oricât ai vrea, iubito, să mă cerți
Eu am să-ndur atât cât să mă ierți.

PoeziiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum