Poezii

Stihletele

Văzui astăzi un sticlete.
În liniștea pădurii doar el se auzea
cântând poeme, ori romanțe,
atât de mândru însă, că nimic nu îl oprea.

Pădurea toată era mută ascultându-i
cântecul și nici chiar vântul
nu îndrăznea să miște frunzele
de teamă să nu îi deranjeze cântul.

Numai când arareori sticletele
obosit se mai oprea,
începeau frunzele să foșnească;
și astfel toată pădurea aplauda.

Taina sticletelui nu o voi înțelege
niciodată. Aș fi aplaudat și eu,
dar cu mâna dreaptă încercam
să tălmăcesc în caietul meu

poemele sticletelui. Ce oare o cânta
sus pe crengi în graiul lui străin?
Oare printre trilurile vesele,
se aude și o notă de suspin?

Încercând să deslușesc misterul lui,
realizez că și eu sunt un sticlete,
dar în loc de cântece și triluri,
                                                scriu sonete.