V. Să schițeze fericire

324 81 0
                                    


Aprilie 2016

Salonul ei era precum o grădină, plin de sute de buchete de flori. Lui Emily nu îi plăceau florile care stăteau în vaze— le asocia cu lacrimi— , însă acum părea să nu o deranjeze. Probabil a uitat.

— Haide, așează-te lângă mine! m-a rugat ea cu un zâmbet larg pe față, bătând ușor cu palma în spațiul gol al patului.

M-am descălțat și m-a întins lângă ea pe pat, începând să îmi plimb vârful degetelor ușor pe obrazul ei. În ciuda medicamentelor inutile și a statului în această cameră tot mai neaerisită, ea era la fel de frumoasă. Pentru că încă avea putere să schițeze fericire în ciuda faptului că mina era pe terminate.

Aceasta a surâs la gesturile mele, plasând un sărut gingaș în colțul gurii. M-am bosumflat ușor la atingerea ei, iar ea mi-a înțeles aluzia, sărutându-mă imediat iar, de data aceasta pe buze.

Apoi, a scos de sub o foaie de hârtie care mi-a stârnit curiozitatea, dar care mi-a și sporit îngrijorarea.

— Ethan, am să îți citesc o scrisoare prin care a-mi să îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit.

— Te rog, nu îți lua adio de la mine, am spus eu într-un suspin, scufundându-mi fața în pielea gâtului ei. Voiam să o simt cât mai aproape, pentru că știam că nu voi mai avea alte șanse de a o face.

— Nici nu o fac! Eu nu plec de aici și sunt sigură că sufletul meu se va trezi din acest somn. Acum mă asculți?

— Sunt doar urechi!


Mai staiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum