Mai stai

VI. Scrisoarea

Dragă Ethan,

Sincer, nu știu dacă viața este doar nedreaptă și nesimțită sau pur și simplu toantă. Nu înțeleg de ce vrea ca tu și eu să nu mai fim un „noi și doar un „el" și o „ea".

Bineînțeles că aș putea scrie atât de multe rânduri în care încerc să rezolv acest mister al Universului, însă nu acum este momentul. Această scrisoare este destinată nouă și iubirii noastre pe care o trimit înapoi în cer ca să devină magică iar și ca să cadă din nou în calea drumurilor noastre.

Nu știu ce aș mai putea spune, așa că voi începe pur și simplu. Nu vreau să îmi uit ideea (aici am făcut o glumă foarte groaznică).

Ethan Clark, vreau să îți mulțumesc.

Mulțumesc că m-ai învățat ce e iubirea, că m-ai ajutat să simt iubirea... că mi-ai arătat că iubirea înseamnă atât de multe lucruri.

Toamna m-ai învățat că iubirea înseamnă așteptare. Mi-ai spus că iubirea e precum o frunză uscată care speri să nu se desprindă de pe creangă. Însă eu m-am speriat atunci când vântul a bătut prea tare, dar tu ai fost acolo, ca să culegi acea frunză de pe asfaltul uscat și să o presezi între paginile inimii tale.

Mi-ai spus că inima mea este, de fapt, acea frunză și în timp ce eu mă rog să nu se prăbușească, cineva speră ca ea să cadă ca să poată fi luată. Mă bucur că acel cineva a fost ... tu.

Iarna m-ai învățat că iubirea înseamnă a modela, iar tu mi-ai șlefuit tristețea în fulgi de nea. Mi i-ai presărat pe pleoape, pe încheieturi și pe piept cu toate că îmi era teamă să devin una cu ei, însă ei au devenit una cu mine. Mi-ai spus că sunt fericire și acceptare, că sunt mai mult decât zăpada ce se așterne pe sufletul meu.

Vara m-ai învățat să înot. Să înot în vise, sentimente, trăiri și dorințe. M-ai învățat să sparg valurile prin pasiune pentru mine, pentru tine, pentru viață. Iar, în momentele în care oboseam și mă scufundam, ai fost acolo ca să îmi oferi oxigen.

Totuși, primăvara m-ai învățat un lucru pe care îl credeam imposibil și anume să scriu când sunt fericită. M-ai ajutat să îmi transform fericirea în cuvinte fără să o pierd. M-ai învățat cum să conving razele soarelui să îmi manevreze încheietura atunci când scriu și cum să aduc stelele lângă mine fără să aștept venirea nopții. 

Datorită ție, am înțeles că nu trebuie să aștept până la primăvară ca să simt ploaia petalelor florilor de cireș. Sărutările tale mi le aduceau în fiecare iarnă, îmbrățișările tale în fiecare toamnă, privirile tale în fiecare vară, dar inima ta, mi le aducea oricând aveam nevoie.

Nu prea știu dacă a avut sens ce am spus aici, dar vreau să știi că dragostea nu m-a orbit, ci mi-a redat cu adevărat vederea.

Tu mi-ai arătat că găsesc iubire în banal, când te văd dansând în birou doar pentru că în pașii tăi mă regăsești pe mine, când te văd aproape rupându-ți gâtul pe patinoar doar pentru că știi că îmi place atât de mult să patinez, când te văd citindu-mi cărțile doar pentru a înțelege de ce plâng atât de mult la ele.

Tu m-ai făcut să înțeleg că frumoasă mă face modul în care mă lași să te iubesc, iar eu mă simt ca cea mai frumoasă femeie din lume.

Din viață se naște viață, din iubirea ta— iubirea mea, din fericirea ta— fericirea mea.

 Tu mi-ai arătat că pot găsi iubire oricând, oriunde.

Îți mulțumesc atât de mult.

Acesta nu ar fi trebuit să fie finalul scrisorii, însă nu vreau să te mint și să mă mint.

Te rog, te implor, înainte de a pleca de aici, din sufletul și inima mea...

Înainte să pleci... te rog, rămâi!

A ta,

Em.