Capitolul 1

8.7K 337 7
                                    

          Era o zi ploioasă de septembrie când Kate coborî din taxiul care o aduse de la gară. Revenise în Steamps,orășelul natal după mai bine de cinci ani,mai exact cinci ani şi aproape trei luni.
          Se adăposti sub copertina hotelului luxos în care fusese cazată și se întoarse spre piața centrală a orașului. De cealaltă parte a pieţei se afla clădirea impozantă a primăriei,în fața căreia tronau de zeci de ani aceiași copaci bătrâni ale căror frunze cărămizii se legănau în bătaia vântului.
          Kate cuprinse cu privirea întreaga piaţă şi oftă uşor. Recunoscu în sinea ei că se simţea acasă aici mai mult decât la Londra,unde locuia de cinci ani. Cu toate acestea ar fi preferat să nu se întoarcă aici. Tot ce era aici îi amintea de cât de naivă fusese. Când John Collen,şeful şi prietenul ei o anunţase că trebuie să vină în Steamps,să pună bazele unui parteneriat cu fabrica de mobilă Krombers,ea se blocase pe moment,ne fiind în stare să spună nimic. Mai târziu încercă să găsească tot felul de scuze pentru a nu fi nevoită să revină aici,dar apoi gândindu-se mai bine își zise că trecuseră cinci ani,acum era o femeie matură şi că era timpul să-şi înfrunte trecutul.
           A doua zi,când îi spuse lui John că se răzgândise,acesta o trase în brațele sale și o sărută pe obraz. Se cunoșteau de aproximativ patru ani,pe când el numai ce îşi deschise primul magazin de mobilă,care acum făcea parte dintr-un lanţ de magazine răspândite în orașele mari din Marea Britanie. Kate se prezentase pentru un interviu. Se plăcuseră din primul moment şi în lungile ore de muncă ajunseseră să se împrietenească,între ei legându-se o frumoasă prietenie. Mai mult,unii colegi de serviciu suspectau că ei sunt un cuplu,datorită ieșirilor dese împreună cu prietenii lor comuni.
          O rafală de vânt o făcu să se-nfioare în taiorul destul de subțire pe care îl purta. Kate se gândi că ar fi fost bine dacă și-ar fi luat și ceva haine mai groase cu ea,mai ales că nu știa cum vor decurge întâlnirile de afaceri și cât timp va trebui să rămână în oraș.

PENTRU TOTDEAUNAUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum