Capitolul 9

4.9K 285 0
                                    

          Pierdut în gândurile sale,Robert nu observă că turul fabricii se terminase. Secretara lui sună şi îi spuse că domnişoara Sharon venise să discute cu el. Mimând o figură indiferentă,ieşi în întâmpinarea ei.
         Îi deschise uşaşi o invită înăuntru. Se întoarse spre secretară şi zise:
            -Adu-ne două cafele,te rog. Apoi,întorcându-se spre Kate o invită să se aşeze pe unul din fotoliile comode din faţa biroului său.
            -Kate,îmi pare bine să te văd! Cât timp a trecut de când nu ne-am mai văzut? Cinci ani? Arăți bine. Se pare că Londra îţi priește. Ai fost întotdeauna o persoană care ştie ce vrea. Ai ajuns departe, Kate!
          Kate ridică furioasă privirea spre el. Nu venise aici pentru a discuta despre ea.
            -Domnule Krombers,ştiu părerea dumneavoastră despre mine,v-aţi exprimat-o foarte clar ultima oară când ne-am văzut. Nu sunt aici pentru simpla dumneavoastră de a mă judeca.
            -Spune-mi Robert,te rog,doar suntem vechi prieteni,zise el cu un zâmbet ironic,care o enervă,făcând parcă să iasă scântei din ochii ei albaștri.
            -Domnule Krombers,repetă ea,accentuând şi făcându-l pe el să se încrunte,sunt aici pentru a discuta o viitoare colaborare de afaceri.
          Următoarele nouăzeci de minute le petrecură discutând şi punând la punct detaliile care urmau să fie incluse într-un contract,ea luându-şi notiţe pentru a-i putea reda lui John întâlnirea lor.
          După ce căzură de acord în toate privinţele,ea îi ceru permisiunea să-l sune pe John ca să-l pună la curent. După ce obţinu permisiunea,ea îşi sună şeful şi-l puse pe speaker.
          Robert se ridică de la birou pentru a nu fi tentat să o atingă,fiind atât de aproape de ea că îi simţea parfumul şi îşi dorea nespus de mult să-i sărute gâtulşi să se îmbete cu mirosul ei. Merse la geam şi se întoarse cu spatele ca să se calmeze.
          Kate îl informă pe John despre punctele principale ale înţelegerii,pregătindu-se să pună capăt convorbirii,când John zise:
            -În seara asta,după ce plec de la lucru,o să merg la tine acasă să-ţi ud plantele. Faci treabă bună acolo,Kate,dar nu sta mai mult decât trebuie. Îmi lipsești.
          Robert,care până atunci stătuse cu spatele la ea,se întoarse brusc şi o privi cu ochi cercetători,părând că vrea să-i afle şi cele mai adânci gânduri.
          Kate zâmbi când auzi cuvintele lui John pentru că ştia de ce îi lipsea:volumul lui de muncă se dubla,trebuind să facă faţă şi sarcinilor ei de serviciu,dar zâmbetul îi îngheţă pe buze când văzu privirea acuzătoare a lui Robert. John continuă:
            -Robert,să ai mare grijă de ea,e cea mai mare comoară pe care o am.
          În timp ce John vorbea,Robert se apropie de Kate şi privind-o cu ochi ironici şi totodată dispreţuitori zise:
            -Ah,John,să nu ai nici o grijă,e pe mâini bune. O să am grijă să primească tot ce are nevoie.
          Acestea fiind zise,John îşi luă la revedere şi închise.
          Kate nu putea să scoată o vorbă. Privirea lui de un verde smarald o paraliza complet. El se apropie şi mai mult de ea,îi luă faţa în mâini,iar cu degetele mari îi mângâie obrajii.
            -Cea mai mare comoară a lui? Oare ce talente ascunse ai,Kate? Poate că ar trebui să mă conving singur. Îşi aplecă capul şi îi atinse tandru buzele cu ale sale,apoi ridică capul şi îşi cufundă privirea în ochii ei.
          Kate se gândi că ochii lui veri nu mai aveau acea strălucire rece în aceste momente. I se părea ei sau ceea ce vedea în ochii lui era tandrețe...şi încă ceva...dor? Probabil că era nebună,se gândi ea şi înainte ca lucrurile să scape de sub control,ea se dădu un pas înapoi,eliberându-se din mâinile lui.
            -Încetează,zise ea furioasă mai ales pe ea însăşi şi pe reacţia corpului ei la apropierea lui,pe fiorul care îi străbătu corpul când buzele lor se atinseră. Eu nu sunt una din femeile tale,domnule Krombers şi nu mă aflu aici pentru distracția sa.
          Ce voia el să spună rămase nespus penrtu că secretara lui bătu la uşă și le spuse că erau așteptați de directorul executiv pentru a lua prânzul împreună.

PENTRU TOTDEAUNAUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum