PENTRU TOTDEAUNA

Capitolul 6

          La o lună după ce Robert plecă la New York,bunicul lui suferise trei atacuri de cord în decurs de două zile,ultimul fiindu-i fatal. Tot oraşul îl plângea pentru bunătatea şi generozitatea de care dăduse dovadă întreaga viață.
          Robert veni acasă a doua zi prntru a se ocupa de funeraliile bunicului său. Părinții lui muriseră pe când el avea cincisprezece ani şi de atunci îl crescuse bunicul său,el fiind singurul lui moștenitor.
          Kate merse şi îşi depuse omagiile împreună cu o parte din colegi,urmând să fie prezentă şi la înmormântare.
          În dimineața înmormântării,Kate găsi în cutia poştală o scrisoare din partea avocatului domnului Walter,în care o ruga să ia parte la citirea testamentului acestuia,după slujba de înmormântare,la reședința acestuia.
          În biroul domnului Walter erau prezenți:doamna Mary,menajera devotată a răposatului,Kate şi Robert. Avocatul începu să citească,iar menajera începu să plângă când auzi că stăpânul ei se gândise la ea şi îi lăsase zece mii de lire. După citirea acestei părţi,Mary fu rugată să iasă din birou. Mai departe,avocatul îi pronunță numele lui Kate şi aceasta află şocată că domnul Walter îi lăsase moștenire o sută de mii de lire. Prea șocată să mai spună ceva ea merse în salon şi rămase privind pe fereastră. Spera să poată vorbi cu Robert şi să-şi exprime regretele pentru pierderea suferită.
          După vreo jumătate de oră,Robert intră în salon şi merse la bar să-şi pună băutură într-un pahar.
          Kate veni de la fereastră şi îşi puse o mână pe brațul lui.
            -Robert,zise ea,ridicând ochii spre el,îmi pare rău pentru...,se opri când îi văzu ochii ironici şi încordarea feței.
            -Spune-mi,Kate,ce serviciu i-ai făcut bunicului meu pentru ați lăsa o asemenea sumă de bani? Probabil că eşti dezamăgită,cred că sperai la mai mult.
         Ea îşi imagina o mulțime de scenarii ale revederii lor,dar acesta nu era unul dintre ele. Era atât de surprinsă de aceste cuvinte şi de tonul disprețuitor cu care îi vorbise că abia reuși să îngâne câteva cuvinte.
            -Dar...eu nu am știut...nimic de acești bani!
          El se întoarse cu spatele la ea şi ei îi păru bine că nu îi mai vedea privire cinică.
          Trecură câteva minute fără ca vreunul dintre ei să spună ceva. Aflând ce gândește el despre ea,începură să-i curgă lacrimi pe obrajii înroşiţi de rușine.
          Robert  mai sorbi o dată din paharul pe care îl avea în mână şi se întoarse spre ea dar nu o privi în ochi,părând că nu vede lacrimile fierbinți de pa fața ei.
            -Dacă pentru asta te-ai culcat cu mine,pentru mai mulți bani sau pentru o poziție socială mai bună,...sau poate chiar sperai că te voi lua de soție? Ei,atunci află fetițo,că ai dat greș,cu mine nu-ți merge.
          Auzind aceste cuvinte Kate se întoarse şi ieși fugind din cameră pentru că nu voia ca el să-i audă gemetele de durere. Ea voise să-i spună că-i pare rău pentru bunicul lui,să-i explice că nu știuse de acești bani și că oricum nu îi voia. De fapt,ce îşi dorea era să îl cuprindă în braţe şi să-i spună că-i fusese dor de el. Cât de proastă putea să fie! Un bărbat atât de puternic şi atât de arogant,care emana atâta virilitate şi şi stăpânire de sine nu se putea îndrăgosti de o fetiță ca ea. Aşa era,ea era o fată timidă de douăzeci de ani,iar Robert era un bărbat de douăzeci şi cinci de ani,cu experiență,care știa ce vrea.
          Era adevărat, că ea voise să facă dragoste cu el pentru că îl iubea dar se părea că pentru el nu contase că ea i se dăruise,luând darul ei ca pe ceva ce i se cuvenea.
          Fugi până nu o mai ţinură picioarele,oprindu-sesub un copac umbros,unde plânse până ce lacrimile îi secară.
          Merse pe jos până acasă. Ajunsă aici,făcu un duș lung,apoi cu o ceașcă de cafea în față se așeză în bucătărie la masă,încercând să se hotărască ce trebuie să facă mai departe. În Steamps nu mai putea rămâne. Trebuia să plece,nu putea să-l vadă pe Robert în fiecare zi.
          Se hotărî să plece la Londra. Orașul îi dădea nenumărate posibilități şi ea învățase multe lucruri în cei aproximativ doi ani cât lucrase pentru domnul Krombers.
          Hotărârea fiind luată,începu să-şi facă bagajele. Sună la gară şi se interesă la ce oră are tren spre Londra a doua zi. Cu casa va hotărî mai târziu ce va face. Poate va contacta o agenție imobiliară să -i găsească un cumpărător. Cu aceste gânduri adormi epuizată până a doua zi.