Sanctuar

7. Eşti sau nu eşti?

      Zâmbetul său tras de păr, pare să nu-l înduioşeze deloc pe şeriful Patrick. Şi totuși speranța moarte n-are. O ciudă îl acaparează pe Chase datorită prezenței nedorite a şerifului Courtt. Situația este  de acelaşi gust amar şi din perspectiva domnului şerif. Un om de calibrul lui este pus pe post de dădacă pentru țânc cu o explozie hormonală, pe care el o numește iubire. Dar şi banii sunt frumoşi.  Doamna Ashcroft îl plăteşte cu câteva numere destul de multe pentru a-l urmări pe fiul lor rebel. Ceea ce este o treabă destul de uşoară pentru unul ca el.

— Al cărui fapt vă datorez această întâlnire? Întreabă Chase zâmbind prefăcut în continuare.

     Nu are nimic cu şeriful, doar s-a nimerit la momentul nepotrivit. Nu putea să mai aștepte? Clar că nu. Politiştii niciodată nu așteaptă niciodată.

— Am venit după dumneavoastră, domnule Chase, răspunde impasibil.

    Însă privirea lui Chase nu poate să exprime decât o uimire fără precedent. Acum îl crede. Acum nu mai râde de el.  Desigur că nu. Familia Ashcroft are atâta hoteluri în întreaga lume, încât numele lor a devenit sinonim cu hotel.

— Se pare că în sfârşit credeți în identitatea mea, şerifule. Dar din ce motiv doriți să mă luați?

— Părinți tăi mi-ai cerut să te aduc.

      Fiecare cuvânt rostit de şerif se izbesc puternic de launtrurile lui. Din nou aceeaşi situație. El dorește să fie independent, părinți lui nu doresc. Gândul retrăirii acelei situații îi încadrează tot trupul, iar furia-i curge prin vene.

— Puteți să le spuneți părinților mei, să-şi bage undeva adusul meu. Eu nu mai sunt un copil pe care îl pot aduce şi lua când vor muşchii lor, scuipă cuvintele  atât dezgustat de atitudinea părinților săi față de el.

— Domnule Chase sunteți un om care a ajuns la maturitate. Deci înclin să cred că şi comportamentul dumneavoastră s-a maturizat sau mă înşel?

      Chase îşi încleştează maxilarul la încercarea amiabilă de al face să joace cum spun părinții lui. Pe unde îl roade să se revolte şi să nu pe placul alor săi. Dar acum, nu mai este într-adevăr un copil, care face din țânțar armăsar, orice lucru care nu-i convine. Oftează învins şi îi dă dreptate lui Courtt. Cu toate că nu-i place situația respectivă, nu are de ales. Dar să fie al naibii dacă pleacă de aici fără nişte informații despre "A".

— Foarte bine, aprobă cu glas tăcut Chase. Dar vreau întâi vreau să aflu ceva de la recepție. Îmi permiteți?

   Şeriful îi dă undă verde în a-şi rezolva problema. Nu are să moară. Sunt doar câteva minute scurte şi nevinovate. Sunt un preț mic pentru a nu-l stârni pe micul nostru prinț.

    Chase se întoarce mulțumit către biroul de recepție. Şeriful este exact cum deduce el. Un om cu onoare şi cu un buzunar mare. Dar destul de inteligent să-l lase pe Chase pentru câteva minute. Îl roade curiozitatea de a afla cine e "A".  Recepționerul îl priveşte întrebător şi totodată îi oferă unul dintre nelipsitele sale zâmbete.

— Deci? Întreabă Chase făcând referire la anterioara întrebare care a fost întreruptă de prezența şerifului.

— Numele este Anne Smith.

    La auzul numelui care începe cu A, o licărie jovială i se iveşte în privirea lui. A găsit-o. Dar totuși numele l-a întâlnit de atatea ori încât realitatea îi striveşte speranța. Numele e fals. Totuşi nu se lasă bătut.

—  Lăsat vreun număr de telefon?

— Nu.

— Cu ce a plătit camera?

— A plătit cu bani gheață şi după a plecat.

— Adresa a lăsat?

— Main Street, nr. 345.

— Oraşul?

— New York.

   Chase cunoaşte foarte bine New York-ul, cu toate ca nu şi-a dorit, a făcut-o. Dar din câte se pare există un avantaj acum. Şi realizează ca domnișoara A, a mințit deosebit de bine. Pe acea stradă este complexul de artă, unde merge mama sa când sunt festivități.

   Recepționerul respiră precipitat. Asaltul de întrebări fara oprire, îl epuizează. Totuşi când vede buzele lui Chase cum se mişca din nou, se pregătește sufletește.

— Numărul maşini l-ați notat?

— Nu.

Chase înjură tăcut.

— Totuşi după cum ştiu există o procedură cu cei care dau numerar. Li se cere actul de identitate, am dreptate?

— Aşa e... numai că....

— Nu vreau să mai aud nimic, răbufneşte Chase. Nu sunteți în stare să luați un amărât de act.  Priviți fotografia cu reprezentatul hotelului dumneavoastră.

  Bărbatul se întoarce năuc spre fotografie. Rămâne stână de piatră când vede asemănarea dintre cei doi. De fapt e el!

— Domnule....Ashcroft.. se bâlbaie.

— Nimic! Îl întrerupe gesticulând cu mâna. Vă puteți lua la revedere  de la această slujbă! Urlă şi pleacă de la birou lăsându-l fără aer pe recepționer.

     Mâhnit de nereuşita lui se întoarce la şerif. Nu găseşte nimic despre ea, doar un afurisit de inel cu inițialele aparent ale ei. Şi nicio pistă spre ea. Îşi doreşte să ştie ce s-a întâmplat între el şi ea. O durere asemenea unei săgeți îl loveşte fix în măduva capului.  Înjură datorită durere.
Dar nu se opreşte din mers.

— Sunteți bine, domnule Chase? Il întreabă şeriful pe Chase văzându-i chipul crispat.

— Sunt bine, doar o mică migrenă, presupun.

— Mergem, domnule Chase? Întreabă şeriful.

— Desigur, dar unde mai exact mergem?

     Şeriful se întoarce cu fața spre Chase. Pentru prima dată, îl vede cum zâmbeşte pe Patrick Courtt. A auzit multe zvonuri despre acesta. Despre disciplina şi în acelaşi timp imposibilitatea de a fi corupt. Dar totuşi ceva este ciudat la zâmbetul ăla era prea jucauş pentru unul ca el. Îl vede cum buzele se mişca dând glas răspunsului la întrebarea sa:

— La petrecerea "Căutând-o pe ea" marca familia Ashcroft şi îi arată mândru afişul cu Chase pe el.

  

O să iau o mică pauză. Scoală îi dată naibii. Deci o să postez în principal la Şah între înger şi diavol. Iar când o să am mai mult timp şi aici.