Îmi pare rău că El trebuie să plece, dar are o slujbă mai complicată (fotomodel). Am vorbit mult și sunt convinsă că băieții au ascultat tot la ușă.
Se apropie Crăciunul și, ei bine... trebuie să îmi fac un plan ca să merg la cumpărături pentru cadourile de Crăciun și pentru ziua lui Louis.
Of... în ultima vreme, eu și băieții ne-am îndepărtat. Eu mereu cu nasul în cărți și ei mereu la repetiții. Este atât de enervant! Îmi e dor să râd cu ei și să facem maraton de filme... să le fac farse, iar apoi să fiu fugărită prin toată casa de ei. E atât de frustrant că nu am mai făcut asta sau că nu o să facem prea curând. Mai ales că s-ar putea să intru în echipa de dans și o să am un program foarte aglomerat. Ohhhhhhhhhhhhhhhhhhhh!
...
Weekendul a trecut repede, eu mai mult am stat cu gașca, iar băieții la nu știu ce porcării televizate.
Azi o să stau cu Zayn, deoarece, cum el nu mai e în trupă, stă cu mine. De obicei pleca cu băieții să îi susțină sau nu știu ce mai făcea.
- Hei, Zayn! spun când ajung în bucătărie.
- Hei, Olivia. Ia uite, ești în viață! Credeam că te-au omorât mormanele de cărți.
- Iar eu credeam că te-a omorât paparazzii.
- Da, știi că suntem ocupați, dar și eu am o carieră, la fel și băieții.
- Iar eu am o datărie.
- Ai dreptate. Deci... ce vrei să facem azi?
- Nu știu... dar am chef de o plimbare. Ce zici?
- Ok. Stai să mă îmbrac și vin.
În 10 minute, coboară Zayn îmbrăcat așa...
¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.
- Ce mult negru! Ți-a murit fixativul? spun și chicotesc.
- Da. Haide. Mă ia de mână prieteneste și ieșim din casă.
Ne plimbăm spre nicăieri, dar era plăcut...
- Și... ai distrus multe inimi, îmi spune, iar eu mă opresc brusc și mă uit confuză la Zayn.
- Ce?
- Știu că nu e frumos, și știu că știi, dar am ascultat la ușă când a venit tipul ăla, Cameron, și am auzit că ai băgat pe cineva în friendzone.
- Da... cred.
- Știi cine e?
- Nu, dar... nu vreau ca cineva să sufere după cineva ca mine.
- Ce vrei să spui?
- Adică... pur și simplu... nu mă mai lăsa să continui.
- Știi că ești o fată minunată și frumoasă. Să nu mai zic și de deșteaptă.
- În fine, spun.
- Mai îl iubești pe Liam?
Întrebarea lui mă ia prin surprindere.
- ...
- Nu știi? Iubirea e complicată... dar atât de frumoasă. Acum depinde de tine. Dacă te riști și accepți că o să și suferi, sau încerci să o îndepărtezi. Cel mai enervant este când ea vine după tine...
- De unde știi?
- Pur și simplu știu. Am mai avut relații... plus că, cu cât te împotrivești mai mult, cu atât doare mai tare.
- Doare la început... dar o să se vindece.
- Poate. Dacă nu o mai lovești.
- Siiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... tu ai pe cineva?
- Nu... am avut, dar ne-am despărțit după câteva luni.
- Înțeleg... Eu credeam că Liam este sufletul meu pereche. Eram atât de fericită doar atunci când era și el... încet, încet, ne-am îndepărtat și mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat ce simte pentru mine. Deși în adâncul sufletului meu știam deja răspunsul. Dar îl negam. A fost greu să știu că nu mă mai iubește, dar... am luat decizia corectă întrebându-l. Nu voiam să îl țin legat de mine. Acum, oarecum, sunt mulțumită de ce am făcut. Aș fi fost prea egoistă dacă îl țineam lângă mine. A durut... dar hei... s-a vindecat.
- Ești o fată minunată.
- Mersi, Zayn. Și tu ești un băiat minunat, spun și îl iau în brațe.
Un alt capitol... Știu că e scurt, dar nu prea am avut timp sau inspirație.
