Adoptata de One Direction

#56#

Îl văd cum urcă în avion, urmat de părinții lui. Îmi simt ochii grei, semn că nu mai am mult și o să izbucnesc aici în plâns. Simt două brațe care mă trag într-o îmbrățișare călduroasă. Atunci am izbucnit în plâns. Simt cum niște buze moi se presează de creștetul capului meu. Îl strâng mai tare în brațe, apoi simt cum mai multe brațe mă îmbrățișează...

Mă retrag din îmbrățișare și văd că aceea persoană care m-a ajutat a fost Niall. Îi zâmbesc slab, apoi mă îndrept spre ieșirea din aeroport. Mă urc în mașină și îmi rezem capul de geam, siroaie de lacrimi se scurg pe obrajii mei. Simt cum o mână caldă mi le șterge, dar degeaba... ele tot curgeau și curgeau. Mi-am dat seama că e Niall. El mereu a fost așa de grijuliu. Sar în brațele lui și îl strâng la piept.

La scurt timp, mașina se oprește, iar eu cobor în grabă și urc la mine în cameră. Mă arunc în pat. Îmi aud telefonul sunând, dar eu tot ce făceam era să mă uit la el. Nu aveam dispoziția necesară să vorbesc cu cineva.

Îmi închid ochii și îmi las lacrimile să se scurgă pe obraji, apoi pe pernă.

Aud ușa cum se deschide și cum se închide la loc. Îmi deschid ochii și îi văd pe băieți cu niște zâmbete cât fața lor. Îmi șterg lacrimile și mă ridic în capul oaselor.

Băieții se așează lângă mine, apoi Austin îmi întinde un laptop. Mă uit nedumerită la băieți, care mai aveau puțin și sareau în sus ca maimuțele. Mă uit pe laptop și văd rezultatele naționale la olimpiada de istorie. Mă încrunt și îmi caut orașul. Eu și Cameron am reprezentat Londra.

„Olivia Anastasia Tomlinson – 100 de puncte din 100

Cameron Dallas – 100 de puncte din 100."

Îmi duc mâna la gură de uimire... eu chiar am reușit. Îi dau laptopul înapoi lui Austin și mă ridic din pat și cobor jos. Ies din casă și încep să alerg până când nu am mai avut energie. M-am trântit pe iarbă și mă uitam la cer, care încet-încet se închidea la culoare. Simt cum cineva se așează lângă mine. Știam că e Niall...

- Am reușit... spun și zâmbesc.

- Eu știam că o să reușești.

Mă întorc spre el și îi zâmbesc.

- Voi mereu ați crezut în mine.

- Normal, spun băieții și se apropie de mine, apoi se așează și ei lângă mine pe iarbă.

- Dacă răspundeai la telefon când suna profesorul, aflai prima, spune Louis, iar eu îi zâmbesc.

- A fost mai frumos așa...

- Mâine nu o să mergi la școală. Te-a învoit dirigintele ca să te relaxezi.

- ...

Încet-încet, băieții s-au retras în casă, rămânând doar eu cu Niall...

Mă întorc spre el și îi întâlnesc privirea. Stăteam și ne uitam unul în ochii altuia. Era un moment cu totul special. Însă cineva trebuia să strice asta... Tara a sărit pe mine și a început să mă lingă pe față. Niall a început să râdă... un sunet atât de melodios pentru urechile mele...

- Haide... s-a răcorit, spune Niall și îmi întinde mâna să mă ridic.

Intrăm în casă și îi văd pe băieți cum se ceartă pe telecomandă. Mă duc în bucătărie și îmi iau o înghețată cu vanilie și urc la mine în cameră, urmată de Tara. Mă cocot în pat și îmi deschid laptopul și încep să urmăresc videoclipurile pe care le-am filmat de când am fost adoptată.

Începusem să râd la fazele amuzante imortalizate de mine sau de băieți.

# Sper că v-a plăcut capitolul... am lucrat ceva la el și sunt destul de mulțumită. Sper că și vouă v-a plăcut :) Nu uitați să votați și să comentați. Vă iubesc! Bay minionilor!

#25 FANFICTION

Vă mulțumesc foarte mult, minioni mei!!!!